Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Dr. habil. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor din cadrul acestui institut, a elaborat pr
În pofida faptului că 2025 a fost un an agricol bun, patru companii din agricultură din 10 au probleme financiare, iar rata cea mai mare de insolvenţă este în zona de creştere a animalelor şi cultivării
Luni şi marţi, a avut loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish) a miniștrilor agriculturii din cele 27 de state UE, unde s-au discutat teme de interes major pentru fermierii europeni,
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informaţiile şi serviciile instituţiei şi va sprijini gestionarea
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În viața duhovnicească a binecredinciosului popor român, pelerinajele la locurile sfinte au reprezentat dintotdeauna o expresie a Credinței Ortodoxe, manifestată prin rugăciune, evlavie, compasiune față de aproapele, dar mai ales o mărturisire a întâlnirii cu Dumnezeu, potrivit cuvintelor Domnului Iisus Hristos: Întoarce-te la casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu (Luca 8, 39).
Pelerinajul la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, reprezintă pentru numeroși credincioși un prilej de rugăciune, mulțumire și întărire în credință. În zilele dedicate să
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Volum migălit, Scris „întru neuitare” - Gânduri ofrandă. * Cartea cuprinde Teme de meditații, Itinerare... * Smerită lucrare Invită, printre rânduri, Și alți
Rugăciunea Călugării tăiați în rugăciune tresar acum în stratul de cărbune, se răsucesc în vorbele străbune, parcă ar vrea, prin noi, să se răzbune. ...Călugării tăiați în
Icoane medievale, broderii liturgice de o rară valoare artistică și artefacte preistorice s-au întâlnit, până la sfârșitul lunii octombrie, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, în cadrul
Visez că am devenit un psalm Pitită într-o strană, visez că vocea mea s-a făcut atât de melodioasă încât o întrece pe cea a cântăreților și a imnografilor, că am devenit un psalm dintr-o
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ziua de astăzi, 2 septembrie, a fost declarată zi de doliu naţional în memoria victimelor cutremurului din Italia, de aceea, Patriarhia Română a reprogramat unele evenimente din zilele de vineri, 2 septembrie
Pentru corecta informare a opiniei publice cu privire la atragerea şi justificarea fondurilor pentru finanţareașantierului Catedralei Mântuirii Neamului, numită și Catedrala Națională, facem următoarele
La Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din toată lumea de anul acesta, pe lângă cei 2.000 de tineri participanţi din toate eparhiile Patriarhiei Române, dar şi din unele Biserici Ortodoxe autocefale surori, s-au
Frumoşi, cuminţi, comunicativi, sensibili, sinceri, dinamici, inteligenţi, bucuroşi. Toţi tineri, toţi ortodocşi. Încă din prima zi a celei de-a III-a ediţii a Întâlnirii Tinerilor Ortodocşi din toată
În aceste zile avem bucuria de a ne afla alături de cei 2.500 de tineri, veniți din diferite ţări ale lumii, care, în perioada 1‑4 septembrie 2016, sunt oaspeții noștri la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din
Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din toată lumea a început ieri în capitala României. Deschiderea oficială a evenimentului care reunește 2.500 de tineri din țară și străinătate a avut loc pe Dealul Patriarhie
A trecut un an de când voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, aflaţi sub coordonarea părintelui arhimandrit Ciprian Grădinaru, au iniţiat un proiect social prin care și-au propus să ajungă
La Muzeul Național de Istorie a României a avut loc ieri, 31 august 2016, lansarea DVD-ului „Salvatorul bisericilor condamnate”, un documentar realizat de TRINITAS TV despre locașurile salvate prin metoda
Capitala României este, în perioada 1-4 septembrie 2016, gazda întâlnirii a peste 2.500 de tineri ortodocşi din toate eparhiile Patriarhiei Române şi reprezentanţi ai unor Biserici Ortodoxe surori. Astăzi, în
În ziua de marţi, 6 septembrie, candidaţii înscrişi la examenul de capacitate preoţească în Arhiepiscopia Bucureştilor vor susţine cele două probe, scris şi oral. Examenul testează cunoştinţele de
Ieri, 30 august, Biserica Ortodoxă a pomenit 5 sfinţi ierarhi, trei patriarhi ai Constantinopolului şi doi ierarhi români. Cu prilejul sărbătoririi ocrotitorului spiritual, Sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul
Congresul internaţional de teologie, organizat anual de Sectorul teologic educaţional al Patriarhiei Române, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, se va desfăşura în perioada 3-7 septembrie,
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, s-a aflat pentru două zile în mijlocul românilor din Voivodina (Serbia), cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe
Sâmbătă, 27 august 2016, monahia Artemia Profir a fost înmormântată în cimitirul mănăstirii prahovene Ghighiu, informează basilica.ro. Slujba înmormântării a fost oficiată de Preasfințitul Părinte
Campusul de vară de la Coronini al Universității „Eftimie Murgu” din Reșița a găzduit în perioada 21-26 august 2016 cea de-a opta ediție a Taberei de creație „Credință și artă pentru toți”,
În Sala „Europa Christiana“ din Palatul Patriarhiei a avut loc ieri, 30 august 2016, o conferință de presă organizată de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor privitoare la Întâlnirea Tinerilor
Muzeul Național de Istorie a României în parteneriat cu TRINITAS TV lansează DVD-ul „Salvatorul bisericilor condamnate”, un documentar despre locașurile salvate prin metoda inginerului dr. Eugeniu Iordăchescu
În Duminica a 10-a după Rusalii, obștea Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Cudalbi, județul Galați, a trăit momente de mare înălțare sufletească, întrucât paraclisul cu
Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a slujit duminică, 28 august, la Parohia „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș” din Rieti, provincie afectată cel mai mult de cutremurul d
Biserica Ortodoxă Română a pomenit ieri Tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Cu această ocazie, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârșit Sfânta
Am primit cu multă tristețe vestea trecerii neașteptate din această viață a doamnei Elena Olteanu, soția preacucernicului părinte Florin Olteanu, Protopop de Giula, Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria,
Sfințirea picturii interioare a bisericii cu hramul Învierea Domnului din Salzgitter, Germania, este un eveniment mare, sfânt şi binecuvântat, în mod special pentru credincioșii români din acest oraș, din
Biserica Ortodoxă a sărbătorit sâmbătă, 27 august, pe Sfântul Mucenic Fanurie. Una dintre bisericile din Capitală ocrotite de acest sfânt este biserica Parohiei Mihai Bravu, Protoieria Sector 3 Capitală.
Ieri, 28 august, în Duminica a 10-a după Rusalii, la Sfânta Liturghie a fost rostită Evanghelia de la Sfântul Evanghelist Matei, capitolul 17, versetele 14-23, despre vindecarea lunaticului. Preafericitul Părinte P
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Fraților, știm că dacă acest cort, locuința noastră pământească, se va strica, avem zidire de la Dumnezeu, casă nefăcută de mână, veșnică, în ceruri. Fiindcă de aceea și suspinăm în acest trup,
Sfinţii Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis (sec. I) sunt menţionaţi pentru prima dată în Sfânta Scriptură alături de Sfântul Apostol Pavel lucrând împreună cu el la
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 507–508. „Cuviosul ieroschimonah Vasian a fost timp de 52 de ani un mare egumen și duhovnic al Schitului
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


