Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Dr. habil. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor din cadrul acestui institut, a elaborat pr
În pofida faptului că 2025 a fost un an agricol bun, patru companii din agricultură din 10 au probleme financiare, iar rata cea mai mare de insolvenţă este în zona de creştere a animalelor şi cultivării
Luni şi marţi, a avut loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish) a miniștrilor agriculturii din cele 27 de state UE, unde s-au discutat teme de interes major pentru fermierii europeni,
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informaţiile şi serviciile instituţiei şi va sprijini gestionarea
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În viața duhovnicească a binecredinciosului popor român, pelerinajele la locurile sfinte au reprezentat dintotdeauna o expresie a Credinței Ortodoxe, manifestată prin rugăciune, evlavie, compasiune față de aproapele, dar mai ales o mărturisire a întâlnirii cu Dumnezeu, potrivit cuvintelor Domnului Iisus Hristos: Întoarce-te la casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu (Luca 8, 39).
Pelerinajul la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, reprezintă pentru numeroși credincioși un prilej de rugăciune, mulțumire și întărire în credință. În zilele dedicate să
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Volum migălit, Scris „întru neuitare” - Gânduri ofrandă. * Cartea cuprinde Teme de meditații, Itinerare... * Smerită lucrare Invită, printre rânduri, Și alți
Icoane medievale, broderii liturgice de o rară valoare artistică și artefacte preistorice s-au întâlnit, până la sfârșitul lunii octombrie, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, în cadrul
Rugăciunea Călugării tăiați în rugăciune tresar acum în stratul de cărbune, se răsucesc în vorbele străbune, parcă ar vrea, prin noi, să se răzbune. ...Călugării tăiați în
Visez că am devenit un psalm Pitită într-o strană, visez că vocea mea s-a făcut atât de melodioasă încât o întrece pe cea a cântăreților și a imnografilor, că am devenit un psalm dintr-o
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
În ziua de 25 septembrie 2015, slujitorii Parohiei Iancu Vechi-Mătăsari din Capitală au oferit în dar fişele pentru ora de religie celor 220 de elevi de la Şcoala Gimnazială 56 din Capitală, informează
O delegație de profesori și studenți de la Colegiul Capranica din Roma, Italia, vizitează în aceste zile țara noastră. Oaspeţii au fost primiţi vineri, 25 septembrie, de Preasfinţitul Părinte Varlaam
Joi, 24 septembrie 2015, la Ploiești, judeţul Prahova, a avut loc un eveniment de prezentare și promovare a proiectului „Alege Școala”, destinat combaterii abandonului școlar. Au participat reprezentanții
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureştilor anunţă scoaterea la concurs a următoarelor posturi neclericale vacante: tehnolog normator - croitor (1 post) şi croitor (1 post) la Serviciul
Asociația pentru copii şi bătrâni „Sfântul Hristofor” din Bucureşti a desfăşurat, în data de 18 septembrie 2015, o nouă acțiune social-filantropică pentru 76 de copii de la Centrul de plasament „Robin
Părintele Ștefan Gheorghicescu (foto dreapta) de la Parohia Amărăștii de Sus 2, județul Dolj, a avut o grea intervenție chirurgicală de transplant de ficat total la Spitalul Clinic Fundeni. Acum trebuie să
„Preotul şi provocările actuale” a fost tema dezbaterii preoţilor din cadrul Cercului pastoral-misionar Berceni al Protopopiatului Sector 4 Capitală, care s-au întrunit ieri, 24 septembrie, la biserica Parohiei
În perioada 2-4 octombrie 2015, Asociația Tinerilor Ortodocși Români din Germania (ATORG) organizează întâlnirea anuală a tuturor membrilor și a susținătorilor asociației. Ediția de anul acesta se va de
În contextul declarării de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a anului 2015 ca An omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi, şedinţa săptămânală de lucru a Permanenţei Consiliului
Credincioșii Parohiei Izvorul Nou din Protopopiatul Sector 3 Capitală au trăit miercuri, 23 septembrie, bucuria duhovnicească a sfințirii raclei în care vor fi așezate spre venerare cinstitele moaște ale
Parohia "Adormirea Maicii Domnului", sat Valea Părului, comuna Beceni, judeţul Buzău, organizează în data de 7 octombrie 2015, de la ora 12:00, licitaţie pentru atribuirea lucrărilor de pictură în tehnica
Sâmbătă, 26 septembrie 2015, Departamentul pentru copii şi tineret "Ateneul Sfântului Pantelimon" al Parohiei "Sfântul Pantelimon" - Foişorul de Foc din Bucureşti organizează o şezătoare la care este
Parohia „Adormirea Maicii Domnului" din Mizil, Protopopiatul Urlaţi, judeţul Prahova, va serba duminică, 27 septembrie, 150 de ani de la construirea bisericii parohiale. „Acest locaş al Domnului a fost ridicat î
Luni, 21 septembrie 2015, preoţii din cadrul Cercului pastoral 1 al Protopopiatului Ploieşti Nord s-au întrunit la Biserica „Sfinţii Voievozi” din Ploieşti, judeţul Prahova, în cadrul unei conferinţe
Viața unui om frumos şi credincios, profesoara de matematică Ştefania Albu de la Liceul tehnologic administrativ şi de servicii „Victor Slăvescu” din Ploieşti, judeţul Prahova, depinde de dărnicia
În fiecare an, în ziua de 22 septembrie, mănăstirea vrânceană Brazi îşi sărbătoreşte ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Sfinţit Mucenic Teodosie. Cu acest prilej, Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei a or
La Mănăstirea Caraiman din județul Prahova s-a încheiat ieri Congresul național „Hristos împărtășit copiilor”, eveniment care a reunit inspectorii școlari județeni de religie, inspectorii eparhiali
Parohia „Adormirea Maicii Domnului“ - Corod 1, comuna Corod, judeţul Galaţi, Protopopiatul Tecuci, Arhiepiscopia Dunării de Jos, organizează în data de 4 octombrie 2015, ora 12:00, licitaţie pentru adjudecarea
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureştilor anunţă scoaterea la concurs a următoarelor posturi neclericale vacante: tehnolog normator - croitor (1 post) şi croitor (1 post) la Serviciul
La Parohia Izvorul Nou, Protopopiatul Sector 3 Capitală, va fi săvârşită astăzi, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, slujba de sfinţire a unei racle în care
Parohia „Sfânta Treime” din comuna Florești, Protopopiatul Câmpina, judeţul Prahova, a oferit şi în acest început de an şcolar daruri pentru elevii care provin din familii cu situaţii materiale precare.
Cele mai reprezentative realizări tipografice ale Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ţării Româneşti, au fost expuse luni, 21 septembrie, la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din
La Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce” de la Mănăstirea Caraiman din județul Prahova a început ieri, 22 septembrie, Congresul național „Hristos împărtășit copiilor”. În deschiderea
Congresul național „Hristos împărtășit copiilor” își aniversează astăzi cea de‑a VIII‑a ediție, fiind organizat de Patriarhia Română în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Fraților, vedeți cu ce fel de litere v-am scris eu, cu mâna mea. Câți vor să placă în trup, aceia vă silesc să vă tăiați împrejur, numai ca să nu fie prigoniți pentru crucea lui Hristos, căci nici ei
Sfinții doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Asia – Ei fac parte din categoria Sfinților doctori fără de arginți. Aceștia au fost medicii creștini care aduceau vindecare fără a aștepta sau
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XLV, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 534 „Hristos este fratele tău și împreună-moștenitor. Fă-L și aici pe pământ
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


