Râurile şi fluviile din Europa au înregistrat cele mai scăzute debite medii din perioada de vară de la începutul înregistrărilor, în 1992, a anunțat Serviciul Copernicus pentru Schimbări Climatice al Uniunii
Râurile şi fluviile din Europa au înregistrat cele mai scăzute debite medii din perioada de vară de la începutul înregistrărilor, în 1992, a anunțat Serviciul Copernicus pentru Schimbări Climatice al Uniunii
Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană a reformelor economice propuse în urmă cu doi ani de fostul preşedinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi. Dacă blocul comunitar eşuează,
Camera Deputaţilor a Parlamentului italian a dat joi seară unda verde finală unei reforme electorale puternic contestate, propusă de prim-ministrul Giorgia Meloni, care ar putea juca un rol crucial în rezultatul
Premierul spaniol Pedro Sanchez a anunţat dizolvarea Parlamentului şi organizarea de alegeri anticipate duminică, 29 noiembrie. Decizia a permis Guvernului să aprobe două decrete privind locuințele cerute de
Un scrutin informal, al cincilea, desfăşurat săptămâna trecută în Consiliul de Securitate al ONU după negocieri intense - dat fiind că precedentele runde de vot nu au dus la desprinderea unui candidat -, a
Într-una dintre primele sale conferințe, părintele Savatie Baștovoi, fiind întrebat despre cauzele neînțelegerilor în familie și ale divorțului, a răspuns: „Egoismul și invidia”. Și așa este de când
Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, a lansat Ghidul Național al Studentului
În anul școlar 2025-2026, în învățământul preuniversitar din România își desfășurau activitatea aproximativ 219.900 de cadre didactice, iar jumătate dintre acestea aveau între 40 şi 54 de ani. În
Politehnica Bucureşti reia sesiunile gratuite de pregătire pentru admitere la disciplinele Matematică, Fizică şi Informatică. „Cei care doresc să participe la şedinţele de pregătire trebuie să-şi creeze un
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (UMFCD) din București a marcat la începutul acestei săptămâni deschiderea oficială a Şcolii din spital, unitate de învățământ preuniversitar
În Aula Academiei Române va avea loc, pe 22 octombrie 2026, conferința „Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață”, susținută de dr. Alina Epure, specialist în biochimia nutriției. Vor
La Centrul Cultural „Nicolas Salmeron” din Madrid va fi prezentat publicului, în perioada 14-17 octombrie 2026, proiectul cultural „Gorjul. Constantin înainte de Brâncuşi”, organizat de Asociația Docuart
În 4 octombrie, a început seria de manifestări incluse în programul Sacrum Iași Art Festival, un maraton cultural care se va desfășura pe parcursul întregii luni și care oferă publicului ocazia de a reflecta asupra relației dintre patrimoniu, spiritualitate, tehnologie și responsabilitate umană. În deschidere, conferința „Transcendentul care coboară”, susținută de cercetătoarea Tereza Sinigalia, nume marcant al istoriei artei românești, a creionat direcții generoase de discuție, pornind de la „substanța spirituală” a ansamblurilor picturale din bisericile medievale românești, modele de „teologie ilustrată” încă insuficient cercetate şi gata să releve scene inedite.
În Foaierul Muzeului de Istorie din Suceava va avea loc mâine, 9 octombrie 2026, începând cu ora 13:00, vernisajul expoziției „Tabăra de pictură Mănăstirea Humorului - 2026”, eveniment care va fi prezentat
La Castelul Corvinilor din Hunedoara va avea loc mâine, 9 octombrie, de la ora 18:00, un concert susținut de soprana Georgeta Plută, pianistul Andrei Dragomir şi Cvartetul de coarde al judeţului Alba. Potrivit
Luna octombrie, sau Brumărel, cum este denumită în tradiția populară, una dintre cele mai frumoase luni ale anului, ne oferă un spectacol de culoare, când frunzele îşi intensifică nuanţele, variind de la
Odată cu venirea frigului, mulți oameni observă că pielea devine mai uscată, mai aspră și începe să provoace mâncărime. Uneori, senzația poate deveni atât de supărătoare încât să tulbure somnul sau
Abia a împlinit 38 de ani. Și-a sărbătorit aniversarea alături de frumoasa lui soție și cei doi copilași. Când a suflat în lumânări și și-a pus o dorință, s-au amestecat multe aspirații familiale,
Timp de decenii, pacienții cu insuficiență renală terminală (cei ai căror rinichi nu mai funcționează aproape deloc) au fost nevoiți să își modifice drastic viața. Pentru milioane de oameni din întreaga
Tofu. Tempeh. Seitan. Câteva apariții relativ noi pe piața românească. Denumirile străine ne determină o oarecare reticență, astfel că, de multe ori, rămân neobservate pe rafturile supermarketurilor. Și,
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
În școala românească de astăzi, preocuparea pentru performanță și evaluare este însoțită de necesitatea formării elevilor ca persoane responsabile, echilibrate și implicate în viața comunității. Pr.
Nevoile emoționale ale copiilor, provocările legate de educarea actualei generații şi navigarea prin incertitudinea prezentului sunt doar câteva dintre subiectele la care pot răspunde specialiștii. Lavinia Stan
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
Astăzi, „Universul Euharistic” este gata. Potirul monumental din marmură străjuiește lângă Catedrala Arhiepiscopală din Roman și își așteaptă inaugurarea. Cu o lună în urmă, când l-am întâlnit pe
I-am întâlnit la Vidra, așezare dintr-o regiune vestită pentru munții ce și-au făcut loc până la noi mai întâi prin legenda Vrâncioaiei. Într-o șezătoare pe care au înființat-o la imboldul inginerului
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Echinox Acum cea mai înaltă zi a echinoxului se trezi. Aur era și miere-n toate cele; pe fundul florilor grele adormeau bondarii, albinele, arborii își uitau rădăcinile, clătinându-se-n
Ca dorul Sulamitei! Ce fel de strajă-i mintea, când roabă-i stă ispitei De-a răscoli tot praful pe drumul spre Emaus? Am ochii plini de ceață iar harta-i numai haos De ce n-o rupi Iisuse când treci prin
Cu o frumoasă copertă ilustrată cu lucrarea lui Camilian Demetrescu, „Tapiserie. Drumul Damascului”, noua lucrare a lui Dan Anghelescu, de aproape 500 de pagini, Exilul versus Utopia (Reflecții în siajul unei
Cântarea mea Cântarea mea pe tine te-ncunună Cu gândurile cele mai curate Din câte-n omenire vor străbate, Pân’ soarele pe veci o să apună! Cum gândul tinde către unitate, Cu ea doar să existe
Catedrala Episcopală „Învierea Domnului“ şi „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei“ din Oradea a fost gazda unui eveniment religios-cultural aparte. Iubitorii de muzică
În cadrul celei de-a XXIV-a ediţii a Festivalului Muzicii de Crăciun - Premiul Petr Eben, desfăşurat recent la Praga, Cehia, corala „Arhanghelii“ din Orăştie a obţinut bronzul la secţiunea
În Parohia Andrieşeni din Protopopiatul Iaşi 1 s-au încheiat duminică, 7 decembrie 2014, Zilele „Sfântul Ierarh Nicolae“. După oficierea Sfintei Liturghii, voluntarii parohiei au mers la
Credincioşii din Parohia Viişoara, Protopopiatul Oneşti, judeţul Bacău, au primit sâmbătă, 6 decembrie 2014, în ziua pomenirii Sfântului Ierarh Nicolae, câte o carte de predici. Volumul
În Parohia Săcăluşeşti din Protopopiatul Târgu Neamţ s-a organizat pe 6 decembrie 2014 o acţiune filantropică. Aceasta s-a organizat în parteneriat cu Centrul de tineret „Vestitorii
Şcoala „Varlaam Mitropolitul“, aflată sub patronajul spiritual al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, lansează cea de-a doua ediţie a concursului „Varlaam. Bucuria cunoaşterii!“, dedicat
Aula „Mihai Eminescu“ a Bibliotecii Centrale Universitare din Iaşi a fost neîncăpătoare duminică, 7 decembrie 2014, de numărul mare de ieşeni prezenţi la spectacolul „Voie bună ş-o
În Biserica „Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca“ din Sibiu (1782-1791), se păstrează unul dintre cele mai vechi steaguri tricolore din România. „Potrivit tradiţiei, acest
Întrunirea diaconilor din Capitală a avut loc ieri în sala de conferinţe a Protopopiatului Sector 3 Capitală, fiind prezidată de părintele arhim. Veniamin Goreanu, consilier administrativ al
Parohia Ortodoxă Română Prislop cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, judeţul Maramureş, Protopopiatul Chioar, Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului, organizează
Parohia Ortodoxă Română „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Baia Sprie, Protopopiatul Baia Mare, Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului, organizează
Astăzi, de la ora 18:00, în Amfiteatrul „Dumitru Stăniloae“ al Facultăţii de Teologie „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti, se desfăşoară a treia conferinţă din cadrul
Pe Comisarul.ro, un site cu identitate incertă şi atitudini justiţiare, recunoscut pentru partizanatul politic şi încercările de dezinformare cu scop de manipulare, a fost postat în ziua de 9 decembrie 2
Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, l-a primit marţi, 9 de-cembrie, la sediul Patriarhiei Ierusalimului, pe Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al
La Centrul naţional pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae“ al Patriarhiei Române din Bucureşti, a avut loc ieri, 10 decembrie, întâlnirea preoţilor implicaţi în asistenţa
Copiii de la Grădiniţa „Sfânta Filofteia“ din Caransebeş au susţinut luni, 8 decembrie, în Catedrala istorică „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din Caransebeş, un concert de
Centrul de voluntariat „Alexandra Florea“ al Episcopiei Caransebeşului organizează în această perioadă multiple acţiuni caritabile destinate copiilor şi persoanelor defavorizate din Protopopiatul
Luni, 8 decembrie, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, s-a aflat în mijlocul cadrelor medicale şi pacienţilor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa. Cu acest prilej, ierarhul
Marţi, 9 decembrie, în sala de festivităţi a Centrului eparhial din Timişoara a avut loc etapa finală a Concursului judeţean de religie „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş“, ajuns la cea de
Duminică după-amiază, Biserica „Sfântul Gheorghe“ - Griviţa din Capitală a fost, preţ de câteva ore bune, gazda unei iniţiative cu totul deosebite, coordonată de părintele paroh Lică
Tradiţionalul concert de colinde al studenţilor Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti a avut loc anul acesta la Ateneul Român, duminică, 7 decembrie. La eveniment
Doi dintre cei mai iubiţi sfinţi ai Bisericii noastre au fost sărbătoriţi la sfârşitul săptămânii trecute. Sfântul Ierarh Nicolae şi Sfânta Muceniţă Filofteia au fost cinstiţi
Parohia „Naşterea Maicii Domnului“, sat Cârjelari, comuna Dorobanţu, judeţul Tulcea, anunţă organizarea licitaţiei în vederea adjudecării lucrărilor de pictură din nou la biserica
Parohia Bârcea Mare, Protopopiatul Deva, judeţul Hunedoara, anunţă organizarea licitaţiei pentru adjudecarea lucrărilor de pictură în tehnica tempera, la biserica parohială. Licitaţia va avea loc pe
Duminica a 20-a după Rusalii (Învierea fiului văduvei din Nain) Luca 7, 11-16 În vremea aceea S-a dus Iisus într-o cetate numită Nain şi împreună cu El mergeau ucenicii Lui şi mulţime mare. Iar când S-a
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Vai vouă, bogaților, că vă luați pe pământ mângâierea voastră! Vai vouă, celor ce sunteți sătui acum, că veți flămânzi! Vai vouă, celor ce
Fraților, precum totdeauna m-ați ascultat, nu numai când eram de față, ci cu atât mai mult acum când sunt departe, cu frică și cu cutremur lucrați mântuirea voastră; fiindcă Dumnezeu este Cel ce lucrează î
Sfinţii Mucenici Prov, Tarah şi Andronic (†304) au trăit în oraşul Pompeiopole din Paflagonia (Asia Mică). Cel care conducea Imperiul Roman era împăratul persecutor al creştinilor, Diocleţian (286-305). Ei au
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 419-420 „Auzind hogea din sat de vindecarea copilului (unui arab, cu rugăciunile Arhimandritului Irinarh Ros
Familia este valoarea fundamentală ce stă la baza societăţii umane, fără ea nu putem înţelege evoluţia istorică a lumii. În societatea contemporană ni se pun înainte noţiuni care nu corespund modului de
Rostit statornic în cultul public și în taina cămării de rugăciune, Simbolul niceo-constantinopolitan se deschide prin mărturisirea: „Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul...” Pentru vorbitorul de
Domnitorii români au fost stâlpii principali ai apărării identității neamului românesc, credința ortodoxă fiind un element central al acesteia, devenind și scut de apărare a pământului strămoșesc, dar


