Persoanele singure şi familiile care îndeplinesc condiţiile legale vor putea beneficia şi în luna noiembrie de ajutorul pentru încălzirea locuinţei „dacă vor depune solicitările, însoţite de documente
Persoanele singure şi familiile care îndeplinesc condiţiile legale vor putea beneficia şi în luna noiembrie de ajutorul pentru încălzirea locuinţei „dacă vor depune solicitările, însoţite de documente
Echipe multidisciplinare de medici de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” şi Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Maria” din Iaşi au efectuat două transplanturi renale unor copii de 2 şi 6 ani,
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a aflat luni la Bucureşti, unde a avut întâlniri cu preşedintele Nicuşor Dan şi premierul Luca Niculescu. Aceasta a anunţat că Uniunea Europeană pune
Peste un milion de români au accesat, în primele zece luni ale anului 2026, portalul Pilonului 2 de pensii. Potrivit Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România, citată de Agerpres, cei 8,5 milioane
Un studiu reprezentativ la nivel naţional iniţiat de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție şi sprijinit de UNICEF relevă că, într-un singur an, aproximativ 600.000 de copii di
Dragii mei elevi, anul acesta, școala noastră împlinește 90 de ani de existență, 90 de ani de când poartă numele marelui cronicar Miron Costin. Este momentul să aflăm cine a fost el, ce a reprezentat pentru noi și ce a lăsat posterității. Pentru voi, dragii mei, voi scutura colbul de pe filele îngălbenite ale cursurilor și seminarelor de literatură veche, din vremea studenției mele, și voi împărtăși cu dragoste și cu bucurie ceea ce și eu am primit în dar, acum 30 de ani, de la domnul meu profesor, Valeriu Bălteanu, dascălul care a reușit să ne facă să ne îndrăgostim de cei care au pus temeliile literaturii române.
Fundația Regală Margareta a României a dat startul înscrierilor pentru cea de-a 19-a ediție a programului național „Tinere Talente”. Elevii și studenții pasionați de muzică clasică și arte vizuale, din Ro
O primă întâlnire între cele trei federaţii sindicale reprezentative din învăţământ şi noua conducere a Ministerului Educaţiei şi Cercetării a avut loc în această săptămână, la discuţii participând
Liceenii vor avea, începând cu anul şcolar 2027-2028, o nouă disciplină opţională, „Inteligenţă artificială şi cetăţenie digitală”, introdusă în contextul în care „tranziția rapidă către o
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 17-18 noiembrie 2026, cea de-a noua ediţie a târgului de cariere POLIJOBS. Peste o sută de companii din mai mu
O serie de imagini astronomice realizate de doi astronomi amatori și astrofotografi din Iași și Vaslui, Robert Delcea și Sorin Mungiu, vor fi expuse, începând din 14 noiembrie, la Observatorul Astronomic al
Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește joi, 19 noiembrie 2026, de la ora 18:00, la sediul din strada Nicolae Crețulescu nr. 8 din București, lansarea volumului „Reporterul de teren. De la realitatea
Sub titlul „Teritorii fragile. Arta ca spațiu emoțional”, va fi inaugurat, în 12 noiembrie, Salonul Artelor Vizuale, ediţia a doua, în cadrul spațiilor medievale ale Muzeului Național Cotroceni. Printre
Institutul Cultural Român din Madrid a găzduit, recent, un eveniment literar dedicat poeziei românești, în care amfitrioni au fost Maria Pop, directoarea Institutului Cultural Român din Madrid, scriitorul și
Cântărețul Marcel Pavel revine, pe 7 decembrie 2026, pe scena Operei Naționale București cu concertul de Crăciun „Steaua de la Răsărit”. „De la emoția profundă a colindelor autentice românești și a
Menopauza este o etapă firească în viața femeii, marcată de încetarea menstruațiilor și de scăderea producției de estrogeni. Deși nu este o boală, schimbările hormonale pot aduce bufeuri, transpirații
Microcirculația este esențială sistemului vascular, asigurând schimburile de oxigen și nutrienți dintre sânge și țesuturi. Deși capilarele sunt cele mai mici vase, modificările lor pot reflecta procese
Hipertensiunea arterială (HTA) este una dintre cele mai frecvente boli cronice, adesea fără simptome, dar cu consecințe grave asupra sănătății. La nivel mondial, în 2024, aproximativ 1,4 miliarde de adulți
În câteva zile vom intra în perioada de pregătire trupească și sufletească pentru marea și frumoasa sărbătoare a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Din punct de vedere alimentar, aceasta înseamnă că,
Multă vreme am privit dinții ca pe o problemă separată de restul corpului: ne doare o măsea, mergem la stomatolog, apoi uităm. Stomatologia de astăzi vede lucrurile altfel. Gura este poarta de intrare în
Utilizarea excesivă a tehnologiei poate afecta atenția, echilibrul emoțional și capacitatea copiilor de a construi relații autentice. Profesoara Cristina Benga, doctor în științele educației, vorbește despre
Franța se află în stare de șoc după tulburările din ultima perioadă. Oare Macron a subestimat nemulțumirea din țară? Politologul Jacob Ross vorbește despre acuzațiile aduse președintelui - și despre
Educația nu înseamnă doar acumularea de informații și obținerea unor rezultate școlare bune. Prof. univ. dr. emerit Constantin Cucoș, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, vorbește despre
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Mănăstirea Bic din judeţul Sălaj, cu cele două biserici, clădirile gospodăreşti, obştea şi credincioșii care o cercetează neîncetat, este rodul rugăciunilor, credinţei şi activităţii neobosite a maicii
Inginerul Vasile Balcan este unul dintre cei mai cunoscuți fermieri și antreprenori din agrobusinessul românesc, care activează pe raza județului Neamț, la Roman. Pe lângă sectorul vegetal pe care l-a dezvoltat
Nu putem vorbi despre valoarea arhitecturii moldovenești fără a ne aminti de moștenirea lăsată de familiile boierești care au deținut până în zorii veacului al XX-lea proprietăți și moșii în toată regiunea. Castelul Sturdza de la Miclăușeni, din județul Iași, este un asemenea exemplu. Astăzi, dă mărturie despre epoca în care a fost ridicat și povestește despre bogăția neogoticului. Restaurat exemplar în ultimii doi ani, edificiul a fost redeschis recent publicului, oferind un model de recuperare patrimonială și de amenajare muzeală.
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
Volum migălit, Scris „întru neuitare” - Gânduri ofrandă. * Cartea cuprinde Teme de meditații, Itinerare... * Smerită lucrare Invită, printre rânduri, Și alți
Icoane medievale, broderii liturgice de o rară valoare artistică și artefacte preistorice s-au întâlnit, până la sfârșitul lunii octombrie, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, în cadrul
Rugăciunea Călugării tăiați în rugăciune tresar acum în stratul de cărbune, se răsucesc în vorbele străbune, parcă ar vrea, prin noi, să se răzbune. ...Călugării tăiați în
Visez că am devenit un psalm Pitită într-o strană, visez că vocea mea s-a făcut atât de melodioasă încât o întrece pe cea a cântăreților și a imnografilor, că am devenit un psalm dintr-o
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit duminică, 6 septembrie 2026, Sfânta Liturghie baptismală la Catedrala Episcopală din Huși, în cadrul căreia l-a încreștinat pe Ștefan Petru, fiul părintelui Ionuț Polei și al soției sale, Elena. La slujbă a participat și părintele secretar eparhial Alexandru Bahnar.
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit marți, 8 septembrie, Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Ierarh Nicolae” Parincea, județul Bacău, cu prilejul hramului bisericii noi, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La slujbă au participat numeroși credincioși și pelerini.
La hramul „Nașterea Maicii Domnului” al Mănăstirii Piatra Fântânele din județul Bistrița-Năsăud, marți, 8 septembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie, în prezența a mii de credincioși.
De praznicul Nașterii Maicii Domnului, Mănăstirea Cudalbi din judeţul Galaţi, un important centru de viaţă duhovnicească din Câmpia Covurluiului, şi-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, pe un podium special amenajat în curtea interioară a așezământului, în apropierea impunătoarei biserici construite în stil ştefanian şi împodobite cu frumoase mozaicuri exterioare.
În prezența Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, luni, 7 septembrie, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul” din municipiul Craiova a avut loc festivitatea de deschidere a anului școlar 2026-2027. Alături de Înaltpreasfinția Sa s-au aflat: părintele dr. Adrian Lupu, consilier eparhial la Sectorul învățământ al Arhiepiscopiei Craiovei; părintele Cătălin Țărus, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane „Sfântul Dumitru” din Craiova; prof. drd. Carmen Oprea, inspector școlar de specialitate, precum și inspectorul principal de poliție Georgiana Mitruți. Festivitatea a debutat cu săvârșirea slujbei de Te Deum prin care au fost înălțate rugăciuni de mulțumire și de binecuvântare pentru elevii și profesorii seminarului la începutul unui nou parcurs educațional.
Duminică, 6 septembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a efectuat o vizită pastorală în Parohia Iosefin, Protopopiatul Timișoara I. Sfânta Liturghie a fost oficiată de părintele Ionel Popescu, vicar emerit și parohul bisericii, împreună cu preoții slujitori ai parohiei, în prezența unui număr mare de credincioși. În cuvântul de învățătură, ierarhul a tâlcuit pericopa evanghelică din Duminica a 14-a după Rusalii, despre nunta fiului de împărat (Matei 22, 1-14).
În ziua de 8 septembrie, Mănăstirea Maglavit din județul Dolj și-a sărbătorit hramul de toamnă, „Nașterea Maicii Domnului”. Bucuria praznicului a fost încununată de săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi.
Mănăstirea Recea din comuna Dumbrăveni, județul Vrancea, și-a sărbătorit marți, 8 septembrie, hramul închinat praznicului Nașterii Maicii Domnului. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Altarul de vară al așezământului monahal, în prezența credincioșilor și a obștii monahale conduse de maica stareță Paisia Rusen.
Miercuri, 9 septembrie 2026, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Casian” din municipiul Tulcea a avut loc festivitatea de deschidere a noului an școlar 2026-2027. Manifestarea s-a desfășurat în prezența Preasfințitului Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a cadrelor didactice, a elevilor liceului și a părinților acestora.
Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș au început anul școlar 2026-2027 prin rugăciune luni, 7 septembrie. Seminariștii, împreună cu părinții profesori, cadrele didactice, părinții lor și ceilalți însoțitori, au cerut binecuvântarea lui Dumnezeu pentru noul an școlar la slujba de Te Deum ce a fost săvârșită în Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din incinta unității de învățământ de arhimandritul Casian Rușeț, consilier eparhial al Episcopiei Caransebeșului, alături de părintele Rusalin Isac, directorul seminarului, și de alți slujitori.
Cu prilejul sărbătorii Sfinților și Drepților Ioachim și Ana, la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din Capitală a fost săvârșită Sfânta Liturghie de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Cu prilejul deschiderii noului an școlar, luni, 7 septembrie, elevii și profesorii din municipiul Cluj-Napoca s-au unit în rugăciune la Catedrala Mitropolitană din Piața Avram Iancu, primind binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.
Catedrala Ortodoxă „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din municipiul Mediaş a fost gazda unei sărbători a familiei, organizată duminică, 6 septembrie, de Protopopiatul Mediaş, în parteneriat cu Primăria Mediaş. Intitulată „Bucurie în familie”, manifestarea a adunat sute de familii din comunităţile Protopopiatului Mediaş.
Liceul Teologic „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava a deschis luni, 7 septembrie, anul școlar 2026-2027 printr-o festivitate la care au participat elevi, părinți și cadre didactice.
Începutul noului an școlar a fost marcat la Brașov prin slujba de Te Deum săvârşită luni, 7 septembrie, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae” şi prin
Mănăstirea botoșăneană Vorona și-a sărbătorit marți, 8 septembrie, hramul, închinat Nașterii Maicii Domnului. Sute de credincioși și pelerini au participat la Sfânta Liturghie, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și s-au închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
Nașterea Maicii Domnului, primul mare praznic al anului bisericesc, a fost sărbătorită cu bucurie la Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale astăzi, 8 septembrie 2026. La finalul Sfintei Liturghii săvârșite aici, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat semnificația teologică a acestei sărbători închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Biserica Ortodoxă sărbătorește anual, la data de 8 septembrie, praznicul Nașterii Maicii Domnului. Cu acest prilej, la Catedrala Patriarhală din București, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
De praznicul Nașterii Maicii Domnului, 8 septembrie, la Biserica „Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia” din Moncalieri, Italia, a avut loc hirotonia întru ierarh a părintelui arhimandrit Maxim Drăguț, ales Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, cu titulatura „Preasfințitul Părinte Maxim Danubianul”. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, împreună cu un sobor de zece ierarhi ai Bisericii noastre.
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a sfințit astăzi, 8 septembrie 2026, noua catapeteasmă a bisericii Parohiei „Sfântul Gheorghe”-Mărțișor din Protoieria Sector 4 Capitală și a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a oferit, din partea Întâistătătorului Bisericii noastre, mai multe distincții de vrednicie persoanelor care s-au remarcat prin activitatea de sprijinire și înfrumusețare a sfântului lăcaș.
Luni, 7 septembrie, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi a avut loc festivitatea de deschidere a anului şcolar 2026-2027. Evenimentul a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii în capela instituţiei de învăţământ de către un sobor de preoţi, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, foarte mulţi copii fiind împărtăşiţi cu Sfintele Taine la momentul cuvenit.
Numeroși bucureșteni au poposit astăzi, 8 septembrie, la Biserica Zlătari din Capitală pentru a lua parte la sărbătorirea hramului principal al lăcașului, „Nașterea Maicii Domnului”. Delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la acest eveniment a fost părintele arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale din București. Din soborul de slujitori, condus de părintele arhimandrit, care a săvârșit Sfânta Liturghie, au mai făcut parte: părintele Nicolae Dascălu, consilier patriarhal onorific; părintele Ștefan Sfarghie, consilier patriarhal coordonator, directorul Publicațiilor LUMINA ale Patriarhiei Române și parohul Bisericii Zlătari; părintele coslujitor Florin-Ovidiu Constantin; părintele Ioan Grigore, șeful serviciului administrativ din cadrul Publicațiilor LUMINA, precum și alți clerici.
Înaltpreasfinţitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a liturghisit marţi, 8 septembrie, în biserica Mănăstirii „Naşterea Maicii Domnului” din Nocrich, judeţul Sibiu. Obştea monahală şi credincioşii prezenţi la hramul aşezământului monahal au primit binecuvântare arhierească în zi de mare sărbătoare.
În Duminica a 14-a după Rusalii, 6 septembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava. La final, ierarhul a citit „Decalogul la Duminica a 14-a după Pogorârea Sfântului Duh” și rugăciunea alcătuită pentru începutul anului școlar 2026-2027.
Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil și al tuturor cereștilor puteri (Luca 10, 16-21) „Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Vai vouă, fariseilor! Că dați zeciuială din izmă și din untariță și din toate legumele și lăsați la o parte dreptatea și iubirea de Dumnezeu; pe
Fraților, vă rugăm și vă îndemnăm în Domnul Iisus, ca, așa cum se cuvine să umblați și să plăceți lui Dumnezeu – în care chip și umblați – așa să sporiți tot mai mult, fiindcă știți ce
Sfântul Mare Mucenic Mina a trăit în urmă cu peste 17 veacuri în timpul împăraţilor Dioclețian și Maximian, care au condus Imperiul Roman la cumpăna dintre cel de-al III-lea şi al IV-lea veac creştin, fiind
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 528-529 „În anul 1898, Cuviosul schimonah Irinarh (Șișman) a fost îndemnat de Duhul Sfânt să scrie pe
Începutul fiecărui post reprezintă o șansă de a deveni mai liberi. Liberi de noi înșine, de sinele egoist, de propriile patimi pe care le sprijinim complice, liberi de a face binele, de a ne stăpâni lumea
Omul este supus greșelii, pentru că este om și nu poate fi desăvârșit. Adeseori, căderea îi este mai la îndemână decât ridicarea, iar slăbiciunea se dovedește mai puternică decât voința de a face
Mântuitorul nostru Iisus Hristos spune în Evanghelia de la Ioan: „Dacă nu vedeți semne și minuni, cu nici un chip nu credeți” (Ioan 4, 48), iar despre Sfântul Arhidiacon Ștefan citim în Faptele Apostolilor


