Persoanele singure şi familiile care îndeplinesc condiţiile legale vor putea beneficia şi în luna noiembrie de ajutorul pentru încălzirea locuinţei „dacă vor depune solicitările, însoţite de documente
Persoanele singure şi familiile care îndeplinesc condiţiile legale vor putea beneficia şi în luna noiembrie de ajutorul pentru încălzirea locuinţei „dacă vor depune solicitările, însoţite de documente
Echipe multidisciplinare de medici de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” şi Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Maria” din Iaşi au efectuat două transplanturi renale unor copii de 2 şi 6 ani,
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a aflat luni la Bucureşti, unde a avut întâlniri cu preşedintele Nicuşor Dan şi premierul Luca Niculescu. Aceasta a anunţat că Uniunea Europeană pune
Peste un milion de români au accesat, în primele zece luni ale anului 2026, portalul Pilonului 2 de pensii. Potrivit Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România, citată de Agerpres, cei 8,5 milioane
Un studiu reprezentativ la nivel naţional iniţiat de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție şi sprijinit de UNICEF relevă că, într-un singur an, aproximativ 600.000 de copii di
Dragii mei elevi, anul acesta, școala noastră împlinește 90 de ani de existență, 90 de ani de când poartă numele marelui cronicar Miron Costin. Este momentul să aflăm cine a fost el, ce a reprezentat pentru noi și ce a lăsat posterității. Pentru voi, dragii mei, voi scutura colbul de pe filele îngălbenite ale cursurilor și seminarelor de literatură veche, din vremea studenției mele, și voi împărtăși cu dragoste și cu bucurie ceea ce și eu am primit în dar, acum 30 de ani, de la domnul meu profesor, Valeriu Bălteanu, dascălul care a reușit să ne facă să ne îndrăgostim de cei care au pus temeliile literaturii române.
Fundația Regală Margareta a României a dat startul înscrierilor pentru cea de-a 19-a ediție a programului național „Tinere Talente”. Elevii și studenții pasionați de muzică clasică și arte vizuale, din Ro
O primă întâlnire între cele trei federaţii sindicale reprezentative din învăţământ şi noua conducere a Ministerului Educaţiei şi Cercetării a avut loc în această săptămână, la discuţii participând
Liceenii vor avea, începând cu anul şcolar 2027-2028, o nouă disciplină opţională, „Inteligenţă artificială şi cetăţenie digitală”, introdusă în contextul în care „tranziția rapidă către o
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 17-18 noiembrie 2026, cea de-a noua ediţie a târgului de cariere POLIJOBS. Peste o sută de companii din mai mu
O serie de imagini astronomice realizate de doi astronomi amatori și astrofotografi din Iași și Vaslui, Robert Delcea și Sorin Mungiu, vor fi expuse, începând din 14 noiembrie, la Observatorul Astronomic al
Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește joi, 19 noiembrie 2026, de la ora 18:00, la sediul din strada Nicolae Crețulescu nr. 8 din București, lansarea volumului „Reporterul de teren. De la realitatea
Sub titlul „Teritorii fragile. Arta ca spațiu emoțional”, va fi inaugurat, în 12 noiembrie, Salonul Artelor Vizuale, ediţia a doua, în cadrul spațiilor medievale ale Muzeului Național Cotroceni. Printre
Institutul Cultural Român din Madrid a găzduit, recent, un eveniment literar dedicat poeziei românești, în care amfitrioni au fost Maria Pop, directoarea Institutului Cultural Român din Madrid, scriitorul și
Cântărețul Marcel Pavel revine, pe 7 decembrie 2026, pe scena Operei Naționale București cu concertul de Crăciun „Steaua de la Răsărit”. „De la emoția profundă a colindelor autentice românești și a
Menopauza este o etapă firească în viața femeii, marcată de încetarea menstruațiilor și de scăderea producției de estrogeni. Deși nu este o boală, schimbările hormonale pot aduce bufeuri, transpirații
Microcirculația este esențială sistemului vascular, asigurând schimburile de oxigen și nutrienți dintre sânge și țesuturi. Deși capilarele sunt cele mai mici vase, modificările lor pot reflecta procese
Hipertensiunea arterială (HTA) este una dintre cele mai frecvente boli cronice, adesea fără simptome, dar cu consecințe grave asupra sănătății. La nivel mondial, în 2024, aproximativ 1,4 miliarde de adulți
În câteva zile vom intra în perioada de pregătire trupească și sufletească pentru marea și frumoasa sărbătoare a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Din punct de vedere alimentar, aceasta înseamnă că,
Multă vreme am privit dinții ca pe o problemă separată de restul corpului: ne doare o măsea, mergem la stomatolog, apoi uităm. Stomatologia de astăzi vede lucrurile altfel. Gura este poarta de intrare în
Utilizarea excesivă a tehnologiei poate afecta atenția, echilibrul emoțional și capacitatea copiilor de a construi relații autentice. Profesoara Cristina Benga, doctor în științele educației, vorbește despre
Franța se află în stare de șoc după tulburările din ultima perioadă. Oare Macron a subestimat nemulțumirea din țară? Politologul Jacob Ross vorbește despre acuzațiile aduse președintelui - și despre
Educația nu înseamnă doar acumularea de informații și obținerea unor rezultate școlare bune. Prof. univ. dr. emerit Constantin Cucoș, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, vorbește despre
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Mănăstirea Bic din judeţul Sălaj, cu cele două biserici, clădirile gospodăreşti, obştea şi credincioșii care o cercetează neîncetat, este rodul rugăciunilor, credinţei şi activităţii neobosite a maicii
Inginerul Vasile Balcan este unul dintre cei mai cunoscuți fermieri și antreprenori din agrobusinessul românesc, care activează pe raza județului Neamț, la Roman. Pe lângă sectorul vegetal pe care l-a dezvoltat
Nu putem vorbi despre valoarea arhitecturii moldovenești fără a ne aminti de moștenirea lăsată de familiile boierești care au deținut până în zorii veacului al XX-lea proprietăți și moșii în toată regiunea. Castelul Sturdza de la Miclăușeni, din județul Iași, este un asemenea exemplu. Astăzi, dă mărturie despre epoca în care a fost ridicat și povestește despre bogăția neogoticului. Restaurat exemplar în ultimii doi ani, edificiul a fost redeschis recent publicului, oferind un model de recuperare patrimonială și de amenajare muzeală.
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
Volum migălit, Scris „întru neuitare” - Gânduri ofrandă. * Cartea cuprinde Teme de meditații, Itinerare... * Smerită lucrare Invită, printre rânduri, Și alți
Icoane medievale, broderii liturgice de o rară valoare artistică și artefacte preistorice s-au întâlnit, până la sfârșitul lunii octombrie, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, în cadrul
Rugăciunea Călugării tăiați în rugăciune tresar acum în stratul de cărbune, se răsucesc în vorbele străbune, parcă ar vrea, prin noi, să se răzbune. ...Călugării tăiați în
Visez că am devenit un psalm Pitită într-o strană, visez că vocea mea s-a făcut atât de melodioasă încât o întrece pe cea a cântăreților și a imnografilor, că am devenit un psalm dintr-o
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat la Mănăstirea `Sfânta Mironosiță Maria Magdalena, cea întocmai cu Apostolii” din localitatea natală Oarţa de Sus, Maramureş, cu prilejul hramului, în data de 22 iulie.
La Mănăstirea Halmyris din judeţul Tulcea a avut loc joi, 23 iulie, revederea promoției 1983 a Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca. La eveniment au participat Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, și Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, şi membrii acestei promoţii. Întâlnirea a fost încununată prin participarea foştilor seminarişti clujeni la Sfânta Liturghie arhierească. Cei doi ierarhi au adresat participanților cuvinte de folos duhovnicesc, de binecuvântare și de felicitare, evocând anii de formare teologică, comuniunea frățească și responsabilitatea slujirii Bisericii lui Hristos.
În ziua de prăznuire a Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, 20 iulie, credincioșii mehedințeni au participat la hramul bisericii din localitatea Schitul de Sus, judeţul Mehedinţi, așezământ de cult închinat marelui proroc al Vechiului Testament. Încă de la primele ore ale dimineții, credincioși veniți din Izvoru Bârzii, Balotești, din municipiul Drobeta-Turnu Severin, dar și din localitățile învecinate, s-au îndreptat către sfântul lăcaș pentru a aduce prinos de cinstire Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul și pentru a lua parte la bucuria comuniunii liturgice. Sărbătoarea Sfântului Ilie reprezintă și cel de-al doilea hram al satului Schitul de Sus, prilej cu care mai mulți copii și vârstnici au îmbrăcat tradiționalul port popular, păstrând astfel vie frumusețea obiceiurilor și a tradițiilor moștenite din generație în generație. Bucuria sărbătorii a fost sporită de prezența în mijlocul comunității a Preasfințitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, care a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un ales sobor de ieromonahi, preoți și diaconi.
Protoieria Vălenii de Munte, judeţul Prahova, și-a deschis larg porțile în această lună pentru a deveni centrul bucuriei, al prieteniei și al spiritualității tinerilor. În perioada 5-26 iulie, instituția bisericească a organizat o serie de tabere de vară complet gratuite, menite să le ofere copiilor din comunități defavorizate sau cu rezultate deosebite o vacanță plină de activități educative, recreative și duhovnicești.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, joi, 23 iulie, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova s-au încheiat cursurile de asimilare destinate cântăreților bisericești din Arhiepiscopia Craiovei și a eparhiilor învecinate acesteia. Festivitatea a avut loc în foișorul de vară al instituției, în prezența unui sobor de preoți și a numeroși invitați. Au fost prezenți pr. prof. dr. Adrian Lupu, consilier eparhial, părinții protoierei Aurel Gușețelu (Protoieria Craiova Sud), Emilian Cimpoieru (Protoieria Craiova Nord), Cătălin Neacșu (Protoieria Băilești), precum și pr. Țăruș Cătălin, eclesiarh al Catedralei Mitropolitane „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”. De asemenea, a fost prezent pr. prof. dr. Lucian Dodenciu, directorul Seminarului Teologic din Craiova, alături de părinții profesori și familiile cursanților.
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și cu purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, Mănăstirea Ortodoxă Ucraineană „Sfânta Treime” din Pereu, judeţul Timiş, a organizat, în perioada 14-16 iulie 2026, cea de-a 5-a ediție a Taberei Ortodoxe a Bucuriei, informează mitropolia-banatului.ro.
Parohia „Sfântul Pantelimon”- Foișorul de Foc din București va organiza, în perioada 25‑27 iulie 2026, manifestările dedicate hramului istoric al lăcașului de cult, închinat Sfântului Mare Mucenic și
Având în vedere numărul mare de credincioși care au venit să se închine la Icoana Maicii Domnului „Portărița”, adusă din Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești‑Vlașca, județul Teleorman, cu prilejul hramului așezământului monahal, programul de închinare a fost prelungit până duminică, la miezul nopții, 26 iulie.
Parohia Mărcuța din sectorul 2 al Capitalei îi așteaptă pe bucureșteni să participe la evenimentele prilejuite de hramul Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”. Duminică, în ajunul sărbătorii,
La Mănăstirea Neamț a avut loc joi, 9 iulie 2026, întâlnirea festivă a absolvenților promoției 1971‑1976 a Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț, organizată la împlinirea a 50 de ani de la
În data de 30 iulie 2026 se împlinesc 40 de zile de la mutarea la Domnul a vrednicului de pomenire arhiereu Emilian Crișanul. Biroul de presă al Arhiepiscopiei Aradului anunță că în această zi de joi, la
La sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a slujit în Parohia Popteleac, Protopopiatul Jibou, cu prilejul sfințirii noului iconostas al bisericii parohiale și al binecuvântării capelei mortuare din localitate.
Miercuri, 22 iulie, ziua în care Biserica îi pomenește pe Sfântul Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu și pe Sfânta Mironosiță Maria Magdalena, a reprezentat, pentru credincioșii din cartierul oneștean „Satul Catolic” și pentru credincioșii din zonă, un moment de aleasă bucurie duhovnicească, prin oficierea Dumnezeieștii Liturghii în ziua de hram a lăcașului de cult de către Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
Mănăstirea Piscul Negru, judeţul Argeş, închinată Sfântului Proroc Ilie, a îmbrăcat luni, 20 iulie, haine de sărbătoare. Cu prilejul hramului, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. La sfârșitul Sfintei Liturghii a fost săvârșită slujba de pomenire pentru ctitorii și binefăcătorii mănăstirii mutați la Domnul, precum și pentru toți cei care au murit în timpul construirii Transfăgărășanului. În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a evidențiat jertfa și sacrificiul celor care au lucrat la construirea Transfăgărășanului. Totodată, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre viața și mărturisirea de credință a Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, subliniind râvna sa pentru Dumnezeu, puterea rugăciunii și exemplul de statornicie pe care îl oferă tuturor credincioșilor.
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a fost prezent duminică, 19 iulie, în mijlocul credincioșilor din Parohia Gârliște, Protopopiatul Reșița, judeţul Caraş-Severin. Ierarhul a sfințit un paraclis închinat Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, ce a fost ridicat de comunitatea din acest sat, lângă ansamblul morilor de apă de la marginea localității, la intrarea în spectaculoasa Rezervație Naturală Cheile Gârliștei. Părintele Episcop a sfinţit paraclisul, după care, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. La final, un tânăr din comunitate a interpretat câteva pricesne și cântece patriotice la nai. Au participat autorități județene și locale, reprezentanți ai instituțiilor publice, precum și numeroși credincioși din Gârliște și din localitățile învecinate.
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a săvârșit Sfânta Liturghie luni, 20 iulie, la Mănăstirea „Sfântul Ilie”-Dobrița, județul Gorj, cu ocazia hramului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, informează mitropoliaolteniei.ro.
A doua sesiune de formare dedicată organizării Întâlnirii Tinerilor Ortodocși (ITO) din acest an, găzduită în București, a început miercuri, 22 iulie, în Aula Magna a Academiei de Studii Economice (ASE) din Capitală. Numeroși voluntari ai Arhiepiscopiei Bucureștilor participă la sesiuni de lucru și dezbateri privind amenajarea spațiilor de cazare pentru cei aproximativ 1.900 de tineri participanți, planificarea servirii meselor, precum și alte aspecte logistice și organizatorice ale evenimentului.
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sărbătorit împlinirea vârstei de 75 de ani miercuri, 22 iulie, prin rugăciune. După slujba de Te Deum săvârșită în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” a Centrului cultural-misionar „Familia” al Patriarhiei Române, a avut loc un moment festiv în cadrul căruia părintele Sorin-Vasile Tancău, consilier patriarhal și directorul Editurilor Patriarhiei Române, a prezentat o apariţie-surpriză editorială: „«Păstorul cel bun». Volum aniversar dedicat Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la împlinirea a 75 de ani de viață”.
Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul este ocrotitorul Catedralei Episcopale din Caransebeș, a mai multor așezăminte monahale, dar și a unor biserici de parohie din Episcopia Caransebeșului. Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a poposit luni, 20 iulie, la Schitul de pe Muntele Semenic, judeţul Caraş-Severin. Ierarhul, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie la un altar amenajat lângă biserica schitului și a înălțat rugăciuni și pentru odihna sufletului părintelui Porfirie Nica, cel care a slujit la acest schit din 1989 până în 2025. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. Alături de soborul slujitor s-au rugat foarte mulți credincioși ce au urcat pe munte din mai multe zone ale Banatului, dar și din alte părţi ale țării. Au fost prezenți numeroși tineri, membri ATOR Banatul de Munte. Credincioşii au avut bucuria duhovnicească să se închine și la icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Călugăra, ce a fost adusă spre cinstire cu prilejul hramului.
Mănăstirea Dintr-un Lemn, judeţul Vâlcea, și-a sărbătorit marţi, 21 iulie, hramul închinat Icoanei Maicii Domnului „Grabnic ajutătoarea”, prilej cu care preoți și credincioși au participat la Sfânta Liturghie și s-au închinat înaintea icoanei făcătoare de minuni, informează arhiepiscopiaramnicului.ro. A fost prima dată când s-a ţinut această sărbătoare după înscrierea ei în calendar, hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa de lucru din 29-30 septembrie 2025.
Marți, 21 iulie, la Centrul eparhial Suceava, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, i-a întâlnit pe tinerii componenți ai echipei de handbal Juniori IV a Clubului Sportiv Universitar din Suceava, deținători ai titlului de campioni naționali.
Numeroși credincioși din comuna Ungureni, precum și din alte localități ale județului Botoșani, au participat, în ziua de prăznuire a Sfântului și slăvitului Proroc Ilie Tesviteanul, la slujba de sfințire a bisericii Parohiei Călugărenii Noi. Târnosirea lăcașului de cult și Sfânta Liturghie au fost săvârșite de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” și „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Deva, luni, 20
În ziua de sărbătoare a Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, 20 iulie, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor veniți la hramul Mănăstirii
Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil și al tuturor cereștilor puteri (Luca 10, 16-21) „Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Vai vouă, fariseilor! Că dați zeciuială din izmă și din untariță și din toate legumele și lăsați la o parte dreptatea și iubirea de Dumnezeu; pe
Fraților, vă rugăm și vă îndemnăm în Domnul Iisus, ca, așa cum se cuvine să umblați și să plăceți lui Dumnezeu – în care chip și umblați – așa să sporiți tot mai mult, fiindcă știți ce
Sfântul Mare Mucenic Mina a trăit în urmă cu peste 17 veacuri în timpul împăraţilor Dioclețian și Maximian, care au condus Imperiul Roman la cumpăna dintre cel de-al III-lea şi al IV-lea veac creştin, fiind
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 528-529 „În anul 1898, Cuviosul schimonah Irinarh (Șișman) a fost îndemnat de Duhul Sfânt să scrie pe
Începutul fiecărui post reprezintă o șansă de a deveni mai liberi. Liberi de noi înșine, de sinele egoist, de propriile patimi pe care le sprijinim complice, liberi de a face binele, de a ne stăpâni lumea
Omul este supus greșelii, pentru că este om și nu poate fi desăvârșit. Adeseori, căderea îi este mai la îndemână decât ridicarea, iar slăbiciunea se dovedește mai puternică decât voința de a face
Mântuitorul nostru Iisus Hristos spune în Evanghelia de la Ioan: „Dacă nu vedeți semne și minuni, cu nici un chip nu credeți” (Ioan 4, 48), iar despre Sfântul Arhidiacon Ștefan citim în Faptele Apostolilor


