Persoanele singure şi familiile care îndeplinesc condiţiile legale vor putea beneficia şi în luna noiembrie de ajutorul pentru încălzirea locuinţei „dacă vor depune solicitările, însoţite de documente
Persoanele singure şi familiile care îndeplinesc condiţiile legale vor putea beneficia şi în luna noiembrie de ajutorul pentru încălzirea locuinţei „dacă vor depune solicitările, însoţite de documente
Echipe multidisciplinare de medici de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” şi Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Maria” din Iaşi au efectuat două transplanturi renale unor copii de 2 şi 6 ani,
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a aflat luni la Bucureşti, unde a avut întâlniri cu preşedintele Nicuşor Dan şi premierul Luca Niculescu. Aceasta a anunţat că Uniunea Europeană pune
Peste un milion de români au accesat, în primele zece luni ale anului 2026, portalul Pilonului 2 de pensii. Potrivit Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România, citată de Agerpres, cei 8,5 milioane
Un studiu reprezentativ la nivel naţional iniţiat de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție şi sprijinit de UNICEF relevă că, într-un singur an, aproximativ 600.000 de copii di
Dragii mei elevi, anul acesta, școala noastră împlinește 90 de ani de existență, 90 de ani de când poartă numele marelui cronicar Miron Costin. Este momentul să aflăm cine a fost el, ce a reprezentat pentru noi și ce a lăsat posterității. Pentru voi, dragii mei, voi scutura colbul de pe filele îngălbenite ale cursurilor și seminarelor de literatură veche, din vremea studenției mele, și voi împărtăși cu dragoste și cu bucurie ceea ce și eu am primit în dar, acum 30 de ani, de la domnul meu profesor, Valeriu Bălteanu, dascălul care a reușit să ne facă să ne îndrăgostim de cei care au pus temeliile literaturii române.
Fundația Regală Margareta a României a dat startul înscrierilor pentru cea de-a 19-a ediție a programului național „Tinere Talente”. Elevii și studenții pasionați de muzică clasică și arte vizuale, din Ro
O primă întâlnire între cele trei federaţii sindicale reprezentative din învăţământ şi noua conducere a Ministerului Educaţiei şi Cercetării a avut loc în această săptămână, la discuţii participând
Liceenii vor avea, începând cu anul şcolar 2027-2028, o nouă disciplină opţională, „Inteligenţă artificială şi cetăţenie digitală”, introdusă în contextul în care „tranziția rapidă către o
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 17-18 noiembrie 2026, cea de-a noua ediţie a târgului de cariere POLIJOBS. Peste o sută de companii din mai mu
O serie de imagini astronomice realizate de doi astronomi amatori și astrofotografi din Iași și Vaslui, Robert Delcea și Sorin Mungiu, vor fi expuse, începând din 14 noiembrie, la Observatorul Astronomic al
Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește joi, 19 noiembrie 2026, de la ora 18:00, la sediul din strada Nicolae Crețulescu nr. 8 din București, lansarea volumului „Reporterul de teren. De la realitatea
Sub titlul „Teritorii fragile. Arta ca spațiu emoțional”, va fi inaugurat, în 12 noiembrie, Salonul Artelor Vizuale, ediţia a doua, în cadrul spațiilor medievale ale Muzeului Național Cotroceni. Printre
Institutul Cultural Român din Madrid a găzduit, recent, un eveniment literar dedicat poeziei românești, în care amfitrioni au fost Maria Pop, directoarea Institutului Cultural Român din Madrid, scriitorul și
Cântărețul Marcel Pavel revine, pe 7 decembrie 2026, pe scena Operei Naționale București cu concertul de Crăciun „Steaua de la Răsărit”. „De la emoția profundă a colindelor autentice românești și a
Menopauza este o etapă firească în viața femeii, marcată de încetarea menstruațiilor și de scăderea producției de estrogeni. Deși nu este o boală, schimbările hormonale pot aduce bufeuri, transpirații
Microcirculația este esențială sistemului vascular, asigurând schimburile de oxigen și nutrienți dintre sânge și țesuturi. Deși capilarele sunt cele mai mici vase, modificările lor pot reflecta procese
Hipertensiunea arterială (HTA) este una dintre cele mai frecvente boli cronice, adesea fără simptome, dar cu consecințe grave asupra sănătății. La nivel mondial, în 2024, aproximativ 1,4 miliarde de adulți
În câteva zile vom intra în perioada de pregătire trupească și sufletească pentru marea și frumoasa sărbătoare a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Din punct de vedere alimentar, aceasta înseamnă că,
Multă vreme am privit dinții ca pe o problemă separată de restul corpului: ne doare o măsea, mergem la stomatolog, apoi uităm. Stomatologia de astăzi vede lucrurile altfel. Gura este poarta de intrare în
Utilizarea excesivă a tehnologiei poate afecta atenția, echilibrul emoțional și capacitatea copiilor de a construi relații autentice. Profesoara Cristina Benga, doctor în științele educației, vorbește despre
Franța se află în stare de șoc după tulburările din ultima perioadă. Oare Macron a subestimat nemulțumirea din țară? Politologul Jacob Ross vorbește despre acuzațiile aduse președintelui - și despre
Educația nu înseamnă doar acumularea de informații și obținerea unor rezultate școlare bune. Prof. univ. dr. emerit Constantin Cucoș, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, vorbește despre
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Mănăstirea Bic din judeţul Sălaj, cu cele două biserici, clădirile gospodăreşti, obştea şi credincioșii care o cercetează neîncetat, este rodul rugăciunilor, credinţei şi activităţii neobosite a maicii
Inginerul Vasile Balcan este unul dintre cei mai cunoscuți fermieri și antreprenori din agrobusinessul românesc, care activează pe raza județului Neamț, la Roman. Pe lângă sectorul vegetal pe care l-a dezvoltat
Nu putem vorbi despre valoarea arhitecturii moldovenești fără a ne aminti de moștenirea lăsată de familiile boierești care au deținut până în zorii veacului al XX-lea proprietăți și moșii în toată regiunea. Castelul Sturdza de la Miclăușeni, din județul Iași, este un asemenea exemplu. Astăzi, dă mărturie despre epoca în care a fost ridicat și povestește despre bogăția neogoticului. Restaurat exemplar în ultimii doi ani, edificiul a fost redeschis recent publicului, oferind un model de recuperare patrimonială și de amenajare muzeală.
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
Volum migălit, Scris „întru neuitare” - Gânduri ofrandă. * Cartea cuprinde Teme de meditații, Itinerare... * Smerită lucrare Invită, printre rânduri, Și alți
Icoane medievale, broderii liturgice de o rară valoare artistică și artefacte preistorice s-au întâlnit, până la sfârșitul lunii octombrie, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, în cadrul
Rugăciunea Călugării tăiați în rugăciune tresar acum în stratul de cărbune, se răsucesc în vorbele străbune, parcă ar vrea, prin noi, să se răzbune. ...Călugării tăiați în
Visez că am devenit un psalm Pitită într-o strană, visez că vocea mea s-a făcut atât de melodioasă încât o întrece pe cea a cântăreților și a imnografilor, că am devenit un psalm dintr-o
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Numeroși pelerini și credincioși din toată țara au trăit clipe de bucurie duhovnicească, astăzi, 5 august, la hramul Mănăstirii Crăiniceni din localitatea Horodiștea, județul Botoșani. Așezământul monahal, aflat în cel mai nordic punct teritorial al României, lângă casa unde a crescut și a copilărit Sfântul Cuvios Ioan Iacob, și-a sărbătorit ocrotitorul prin Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, și cu Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Parohia Aiud II, judeţul Alba, duminică, 2 august. Comunitatea de aici este păstorită de părintele protopop Ioan Bogdan și de părintele Mihai Ciurtin. La momentul rânduit din cadrul slujbei, ierodiaconul Nicodim a fost hirotonit ieromonah pe seama Schitului Hăpria, Protopopiatul Alba Iulia.
Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, duminică, 2 august. În cuvântul de învățătură, făcând referire la pericopa evanghelică a acestei duminici ce redă minunea potolirii furtunii de pe mare, ierarhul a explicat că Mântuitorul Iisus Hristos ne adresează tuturor chemarea de a veni către El, asemenea lui Petru, când l-a scos din valurile furtunii.
Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în biserica nouă a Parohiei Nufărul din Oradea, duminică, 2 august. Cu acest prilej, a fost înainte-prăznuit unul dintre ocrotitorii spirituali ai sfântului lăcaș, Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț.
Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit duminică, 2 august, Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, judeţul Sălaj, şi a rostit un cuvânt de învățătură în care a arătat că omul își dobândește adevărata stabilitate atunci când renunță la iluzia că poate controla totul.
În ziua de 3 august 2026, la Reşedinţa mitropolitană din Iaşi, s-a întrunit, în şedinţă de lucru, Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, la care, sub preşedinţia IPS Părinte Mitropolit Teofan, au participat: IPS Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților; IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului; PS Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor; PS Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor; PS Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, și Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a oficiat Sfânta Liturghie duminică, 2 august, în Biserica „Învierea Domnului” din Bacău. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a acordat distincții de onoare preoților pensionari care și-au încheiat activitatea administrativă în câteva dintre parohiile Protopopiatului Bacău.
Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, a săvârșit duminică, 2 august, Sfânta Liturghie în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron” din localitatea Coștei, Republica Serbia, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, conform episcopiadaciafelix.ro. Ierarhul a poposit şi a slujit în această comunitate unde la biserica parohială se desfășoară ample lucrări de reconsolidare și restaurare.
Cu prilejul Zilei Timișoarei, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, s-a numărat printre cele șase personalități cărora le-a fost conferit titlul de cetățean de onoare al municipiului, în cadrul ședinței festive a Consiliului Local, desfășurată în seara zilei de luni, 3 august, la Filarmonica Banatul din Timişoara.
Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul ortodox român al Australiei și Noii Zeelande, l-a prezentat duminică, 2 august, credincioșilor pe Preasfințitul Părinte Iachint de Pacific, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelande. Momentul a avut loc la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii”, Reședința episcopală din Melbourne, Australia, în cadrul Sfintei Liturghii.
Mănăstirea Văratec din județul Neamț va îmbrăca, în perioada 15-17 august 2026, haine de aleasă sărbătoare. Credincioșii sunt așteptați să participe la un amplu program liturgic prilejuit de hramul principal al așezământului monahal, praznicul Adormirii Maicii Domnului, precum și de cinstirea Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec și a Sfântului Cuvios Gheorghe Pelerinul. Acest șir de evenimente duhovnicești va fi încununat de un moment istoric: proclamarea locală a canonizării Sfintelor Cuvioase Nazaria, Olimpiada și Elisabeta de la Văratec.
În Duminica a 9-a după Rusalii, 2 august, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia, judeţul Ialomiţa, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai sfântului lăcaș de închinare. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Fidelis” al Catedralei Episcopale din Slobozia, potrivit sf-esc.ro.
În Duminica a 9-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârșit Sfânta Liturghie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Iakovos, Mitropolit de Mitilene, în Biserica „Panaghia Agiassu” din insula Lesbos, Grecia, unul dintre cele mai vechi și mai cunoscute locuri de pelerinaj închinate Maicii Domnului din spațiul elen.
În Duminica a 9-a după Rusalii, 2 august, Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a liturghisit la Schitul „Schimbarea la Faţă a Domnului” din staţiunea montană Păltiniş, judeţul Sibiu. După Sfânta Liturghie, ierarhul a sfinţit noul Altar de vară al aşezământului monahal.
În Duminica a 9-a după Rusalii (a Potolirii furtunii), 2 august 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala Mitropolitană „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca.
Numeroși credincioși suceveni au participat, în Duminica a 9-a după Pogorârea Sfântului Duh, la Sfânta Liturghie săvârșită la Catedrala Arhiepiscopală - Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, unde Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a adresat un îndemn la statornicie în credință, pornind de la pericopa evanghelică despre umblarea pe mare și potolirea furtunii.
Școală de vară în Săcel, Maramureș
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, i‑a vizitat duminică, 2 august, pe credincioșii Parohiei vrâncene Gugești I, săvârșind Sfânta Liturghie în biserica din localitate,
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a săvârșit Sfânta Liturghie duminică, 2 august, la Schitul „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”, situat pe Transfăgărășan, la cota 1000, în judeţul Argeş, informează arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro. Sfânta Liturghie a fost oficiată de ierarh în biserica schitului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în prezența numeroșilor credincioși veniți să participe la rugăciune și să primească binecuvântare. La slujbă au luat parte și turiști aflați în tranzit pe Transfăgărășan.
Repere de credință și semne ale iubirii milostive a Părintelui ceresc, sfinții sunt acele prezențe luminoase care însoțesc drumul Bisericii prin istorie, mărturisind în lume frumusețea lucrării harului lui Dumnezeu, întărind inimile credincioșilor și arătând, prin viața lor, că urmarea lui Hristos este posibilă în orice vreme și în orice loc. Între aceste nenumărate chipuri de sfințenie, un loc aparte îl ocupă și ocrotitorul Eparhiei Târgoviştei, Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Româneşti, personalitate de prim rang a Ortodoxiei de la final de secol XV și început de secol XVI. Slujirea sa a cuprins demnități înalte: a fost Mitropolit al Tesalonicului, Patriarh al Constantinopolului de două ori și, în cele din urmă, Mitropolit al Țării Româneşti, astfel că, prin viața și lucrarea sa, el a devenit un reper pentru întreaga lume ortodoxă.
În perioada 28 iulie - 1 august 2026, la Universitatea din Durham (Marea Britanie), a avut loc cea de-a 80-a întâlnire anuală a celei mai prestigioase asociații de studii biblice nou-testamentare la nivel mondial, Studiorum Novi Testamenti Societas (SNTS). Președintele asociației la această întrunire aniversară a fost prof. Adele Reinhartz, de la Universitatea din Ottawa (Canada). „În cadrul întâlnirii au fost susținute șapte prelegeri în plen și câte trei prelegeri în cadrul fiecăruia dintre cele 18 seminare tematice, dedicate diverselor aspecte ale cercetării științifice a Noului Testament, precum: critica textuală a Noului Testament, receptarea apocrifă, papirologie, epigrafie și numismatică, filosofia greacă și creștinismul primar etc.”, ne-a transmis pr. lect. dr. Cosmin Daniel Pricop.
În perioada 3-7 august 2026, Palatul Parlamentului din București găzduiește cea de-a XIV-a ediție a Congresului Mondial de Studii Siriace (Symposium Syriacum) și cea de-a XII-a ediție a Conferinței Internaționale de Studii Arabe Creștine, evenimente academice de prestigiu care se desfășoară în premieră în Europa de Sud-Est.
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfințit astăzi, 3 august 2026, racla care va adăposti cinstitele moaște ale Sfintelor Cuvioase Olimpiada, Nazaria și Elisabeta (Safta) Brâncoveanu de la Văratec. Slujba a fost săvârșită în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale.
La începutul Postului Adormirii Maicii Domnului, în Duminica a 9-a după Rusalii, 2 august, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, s-a rugat împreună cu preotul și credincioșii Parohiei Răchitova din Protopopiatul Moldova-Nouă, judeţul Caraş-Severin. Ierarhul a sfinţit de dimineață pictura din interiorul bisericii, restaurată în ultima perioadă. În continuare, a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.
Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil și al tuturor cereștilor puteri (Luca 10, 16-21) „Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Vai vouă, fariseilor! Că dați zeciuială din izmă și din untariță și din toate legumele și lăsați la o parte dreptatea și iubirea de Dumnezeu; pe
Fraților, vă rugăm și vă îndemnăm în Domnul Iisus, ca, așa cum se cuvine să umblați și să plăceți lui Dumnezeu – în care chip și umblați – așa să sporiți tot mai mult, fiindcă știți ce
Sfântul Mare Mucenic Mina a trăit în urmă cu peste 17 veacuri în timpul împăraţilor Dioclețian și Maximian, care au condus Imperiul Roman la cumpăna dintre cel de-al III-lea şi al IV-lea veac creştin, fiind
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 528-529 „În anul 1898, Cuviosul schimonah Irinarh (Șișman) a fost îndemnat de Duhul Sfânt să scrie pe
Începutul fiecărui post reprezintă o șansă de a deveni mai liberi. Liberi de noi înșine, de sinele egoist, de propriile patimi pe care le sprijinim complice, liberi de a face binele, de a ne stăpâni lumea
Omul este supus greșelii, pentru că este om și nu poate fi desăvârșit. Adeseori, căderea îi este mai la îndemână decât ridicarea, iar slăbiciunea se dovedește mai puternică decât voința de a face
Mântuitorul nostru Iisus Hristos spune în Evanghelia de la Ioan: „Dacă nu vedeți semne și minuni, cu nici un chip nu credeți” (Ioan 4, 48), iar despre Sfântul Arhidiacon Ștefan citim în Faptele Apostolilor


