Persoanele singure şi familiile care îndeplinesc condiţiile legale vor putea beneficia şi în luna noiembrie de ajutorul pentru încălzirea locuinţei „dacă vor depune solicitările, însoţite de documente
Persoanele singure şi familiile care îndeplinesc condiţiile legale vor putea beneficia şi în luna noiembrie de ajutorul pentru încălzirea locuinţei „dacă vor depune solicitările, însoţite de documente
Echipe multidisciplinare de medici de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” şi Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Maria” din Iaşi au efectuat două transplanturi renale unor copii de 2 şi 6 ani,
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a aflat luni la Bucureşti, unde a avut întâlniri cu preşedintele Nicuşor Dan şi premierul Luca Niculescu. Aceasta a anunţat că Uniunea Europeană pune
Peste un milion de români au accesat, în primele zece luni ale anului 2026, portalul Pilonului 2 de pensii. Potrivit Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România, citată de Agerpres, cei 8,5 milioane
Un studiu reprezentativ la nivel naţional iniţiat de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție şi sprijinit de UNICEF relevă că, într-un singur an, aproximativ 600.000 de copii di
Dragii mei elevi, anul acesta, școala noastră împlinește 90 de ani de existență, 90 de ani de când poartă numele marelui cronicar Miron Costin. Este momentul să aflăm cine a fost el, ce a reprezentat pentru noi și ce a lăsat posterității. Pentru voi, dragii mei, voi scutura colbul de pe filele îngălbenite ale cursurilor și seminarelor de literatură veche, din vremea studenției mele, și voi împărtăși cu dragoste și cu bucurie ceea ce și eu am primit în dar, acum 30 de ani, de la domnul meu profesor, Valeriu Bălteanu, dascălul care a reușit să ne facă să ne îndrăgostim de cei care au pus temeliile literaturii române.
Fundația Regală Margareta a României a dat startul înscrierilor pentru cea de-a 19-a ediție a programului național „Tinere Talente”. Elevii și studenții pasionați de muzică clasică și arte vizuale, din Ro
O primă întâlnire între cele trei federaţii sindicale reprezentative din învăţământ şi noua conducere a Ministerului Educaţiei şi Cercetării a avut loc în această săptămână, la discuţii participând
Liceenii vor avea, începând cu anul şcolar 2027-2028, o nouă disciplină opţională, „Inteligenţă artificială şi cetăţenie digitală”, introdusă în contextul în care „tranziția rapidă către o
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 17-18 noiembrie 2026, cea de-a noua ediţie a târgului de cariere POLIJOBS. Peste o sută de companii din mai mu
O serie de imagini astronomice realizate de doi astronomi amatori și astrofotografi din Iași și Vaslui, Robert Delcea și Sorin Mungiu, vor fi expuse, începând din 14 noiembrie, la Observatorul Astronomic al
Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește joi, 19 noiembrie 2026, de la ora 18:00, la sediul din strada Nicolae Crețulescu nr. 8 din București, lansarea volumului „Reporterul de teren. De la realitatea
Sub titlul „Teritorii fragile. Arta ca spațiu emoțional”, va fi inaugurat, în 12 noiembrie, Salonul Artelor Vizuale, ediţia a doua, în cadrul spațiilor medievale ale Muzeului Național Cotroceni. Printre
Institutul Cultural Român din Madrid a găzduit, recent, un eveniment literar dedicat poeziei românești, în care amfitrioni au fost Maria Pop, directoarea Institutului Cultural Român din Madrid, scriitorul și
Cântărețul Marcel Pavel revine, pe 7 decembrie 2026, pe scena Operei Naționale București cu concertul de Crăciun „Steaua de la Răsărit”. „De la emoția profundă a colindelor autentice românești și a
Menopauza este o etapă firească în viața femeii, marcată de încetarea menstruațiilor și de scăderea producției de estrogeni. Deși nu este o boală, schimbările hormonale pot aduce bufeuri, transpirații
Microcirculația este esențială sistemului vascular, asigurând schimburile de oxigen și nutrienți dintre sânge și țesuturi. Deși capilarele sunt cele mai mici vase, modificările lor pot reflecta procese
Hipertensiunea arterială (HTA) este una dintre cele mai frecvente boli cronice, adesea fără simptome, dar cu consecințe grave asupra sănătății. La nivel mondial, în 2024, aproximativ 1,4 miliarde de adulți
În câteva zile vom intra în perioada de pregătire trupească și sufletească pentru marea și frumoasa sărbătoare a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Din punct de vedere alimentar, aceasta înseamnă că,
Multă vreme am privit dinții ca pe o problemă separată de restul corpului: ne doare o măsea, mergem la stomatolog, apoi uităm. Stomatologia de astăzi vede lucrurile altfel. Gura este poarta de intrare în
Utilizarea excesivă a tehnologiei poate afecta atenția, echilibrul emoțional și capacitatea copiilor de a construi relații autentice. Profesoara Cristina Benga, doctor în științele educației, vorbește despre
Franța se află în stare de șoc după tulburările din ultima perioadă. Oare Macron a subestimat nemulțumirea din țară? Politologul Jacob Ross vorbește despre acuzațiile aduse președintelui - și despre
Educația nu înseamnă doar acumularea de informații și obținerea unor rezultate școlare bune. Prof. univ. dr. emerit Constantin Cucoș, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, vorbește despre
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Mănăstirea Bic din judeţul Sălaj, cu cele două biserici, clădirile gospodăreşti, obştea şi credincioșii care o cercetează neîncetat, este rodul rugăciunilor, credinţei şi activităţii neobosite a maicii
Inginerul Vasile Balcan este unul dintre cei mai cunoscuți fermieri și antreprenori din agrobusinessul românesc, care activează pe raza județului Neamț, la Roman. Pe lângă sectorul vegetal pe care l-a dezvoltat
Nu putem vorbi despre valoarea arhitecturii moldovenești fără a ne aminti de moștenirea lăsată de familiile boierești care au deținut până în zorii veacului al XX-lea proprietăți și moșii în toată regiunea. Castelul Sturdza de la Miclăușeni, din județul Iași, este un asemenea exemplu. Astăzi, dă mărturie despre epoca în care a fost ridicat și povestește despre bogăția neogoticului. Restaurat exemplar în ultimii doi ani, edificiul a fost redeschis recent publicului, oferind un model de recuperare patrimonială și de amenajare muzeală.
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
Volum migălit, Scris „întru neuitare” - Gânduri ofrandă. * Cartea cuprinde Teme de meditații, Itinerare... * Smerită lucrare Invită, printre rânduri, Și alți
Icoane medievale, broderii liturgice de o rară valoare artistică și artefacte preistorice s-au întâlnit, până la sfârșitul lunii octombrie, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, în cadrul
Rugăciunea Călugării tăiați în rugăciune tresar acum în stratul de cărbune, se răsucesc în vorbele străbune, parcă ar vrea, prin noi, să se răzbune. ...Călugării tăiați în
Visez că am devenit un psalm Pitită într-o strană, visez că vocea mea s-a făcut atât de melodioasă încât o întrece pe cea a cântăreților și a imnografilor, că am devenit un psalm dintr-o
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
În perioada 18-19 august, la Mănăstirea Cernica din județul Ilfov are loc loc un simpozion dedicat Rugului Aprins și părintelui arhim. Andrei Scrima. Evenimentul, desfășurat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, își propune să aducă în fața celor interesaţi de spiritualitatea ortodoxă o perspectivă de ansamblu asupra Mișcării Rugului Aprins și a unora dintre membrii acestei grupări.
Sâmbătă, 15 august 2026, în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Diaconești, din județul Bacău, și-a sărbătorit hramul printr-un moment de însemnătate pentru istoria așezământului monahal: sfințirea bisericii mari, cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului”, „Sfântul Cuvios Dionisie de la Colciu” și „Sfânta Muceniță Filoteea de la Argeș”.
Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, a târnosit duminică, 16 august, noua biserică a Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” din Turnu Roşu, judeţul Sibiu. Lăcaşul de cult a primit şi al doilea hram, „Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei”.
Sute de credincioși au participat, în perioada 14-15 august, la hramul celui mai vechi lăcaș de cult din Lugoj, judeţul Timiş, Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, monument istoric „cu două turnuri”. Bucuria hramului a fost încununată de prezența Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, care, la orele dimineții, a fost întâmpinat de un sobor de preoți din care au făcut parte: părintele Ionuț Furdean, protopop de Lugoj, părintele paroh Ioan Cerbu şi părinții Cristian Cerbu, Emanuel Gafița, Sebastian Silviu Iordache, Alin Vărzaru și Daniel Andriescu. A fost prezent la eveniment Călin Dobra, primarul municipiului, însoțit de consilieri locali.
Mănăstirea Polovragi, din județul Gorj, și-a prăznuit sâmbătă, 15 august, hramul de vară, „Adormirea Maicii Domnului”. Obştea şi credincioşii au fost binecuvântaţi de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, care a săvârşit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de slujitori.
Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit sâmbătă, 15 august, Sfânta Liturghie la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” - Volna din municipiul Călărași, Protopopiatul Călărași.
Cu prilejul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, numeroși credincioși târgovișteni au venit sâmbătă, 15 august, la Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște, pentru a lua parte la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
De praznicul Adormirii Maicii Domnului, 15 august, numeroși credincioși au participat la hramul Catedralei Voievodale din incinta Centrului eparhial din Buzău. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a sfințit catapeteasma lăcașului de închinare, restaurată în perioada iulie 2023 - februarie 2026, cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte, al Primăriei Municipiului Buzău și al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.
Praznicul Adormirii Maicii Domnului a reunit mii de credincioși în Arhiepiscopia Dunării de Jos, prilejuind momente de profundă trăire duhovnicească la mănăstirile Adam și Vladimirești. În prezența Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, pelerinii au întâmpinat întoarcerea icoanei făcătoare de minuni la Mănăstirea Adam, cântând Prohodul Adormirii Maicii Domnului. De asemenea, credincioşii au participat şi la slujba de hram de la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Tudor Vladimirescu.
De praznicul Adormirii Maicii Domnului, sâmbătă, 15 august, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a poposit la Paraclisul Catedralei Naționale din București, unde a săvârșit
La praznicul Adormirii Maicii Domnului, numeroşi credincioşi au ajuns la Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, pentru a participa la sărbătoarea hramului. Slujba a fost săvârșită de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.
Biserica voievodală „Sfântul Gheorghe”-Nou din centrul Capitalei a îmbrăcat duminică, 16 august, haine de sărbătoare. În ziua luminoasă a prăznuirii Sfinților Martiri Brâncoveni din acest an, evlavia și cinstirea credincioșilor care se roagă îndeobște Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, ctitorul acestui lăcaș, s-au îndreptat în mod deosebit către vrednica sa soție. La finalul Sfintei Liturghii săvârșite de un sobor de arhierei, în biserica ce servește și ca necropolă domnească, a avut loc proclamarea locală a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu.
Un moment istoric şi duhovnicesc a avut loc astăzi, 16 august, în vechea vatră monahală de la Văratec, judeţul Neamţ: proclamarea locală a canonizării celor trei monahii care s-au nevoit în ascultare și rugăciune: Sfintele Cuvioase Nazaria, Olimpiada și Elisabeta (Safta) Brâncoveanu. Sfânta Liturghie şi proclamarea locală au fost săvârşite de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu un sobor de ierarhi români.
În Duminica a 11-a după Rusalii, 16 august, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a participat la Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. Explicând pasajul evanghelic de la Matei 18, 23-35, care prezintă Pilda datornicului nemilostiv, Preafericirea Sa a evidențiat că, în esență, Evanghelia ne arată că iertarea aproapelui ne face milostivi ca Dumnezeu.
Zeci de mii de credincioși au participat vineri seara, 14 august, la Prohodul Maicii Domnului, săvârşit la Mănăstirea Nicula în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului. Cu lumânări aprinse, pelerinii au ump
Adormirea Maicii Domnului, cea mai aleasă sărbătoare închinată Născătoarei de Dumnezeu, a fost cinstită sâmbătă, 15 august, în întreaga Biserică Ortodoxă Română. Cu acest prilej, la finalul Sfintei Liturghii săvârșite în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în care a subliniat că mutarea Maicii Domnului nu este o despărțire de lume, ci o mutare harică în lumina Preasfintei Treimi.
De praznicul Adormirii Maicii Domnului, sâmbătă, 15 august, la Catedrala Patriarhală din București, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi slujitori ai acestui sfânt lăcaș.
Mănăstirea prahoveană Ghighiu și-a sărbătorit astăzi, 15 august 2026, de prazaMănăstirea prahoveană Ghighiu și-a sărbătorit astăzi, 15 august, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, hramul de vară. În mijlocul obștii monahale și al pelerinilor s-a aflat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, care a săvârșit Sfânta Liturghie la Altarul de vară al mănăstirii, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. nicul Adormirii Maicii Domnului, hramul de vară. În mijlocul obștii monahale și al pelerinilor s-a aflat Preasfințitul Părinte Tim
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a fost celebrată sâmbătă dimineață, 15 august, și la Mănăstirea Bistrița din județul Neamț, cu prilejul hramului așezământului monahal. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
Zeci de mii de credincioși din țară și din străinătate au participat la hramul Mănăstirii Nicula, din județul Cluj, cel mai mare pelerinaj ortodox din Transilvania. Aproximativ 25.000 de pelerini au fost prezenți la Sfânta Liturghie săvârșită de praznicul Adormirii Maicii Domnului, iar peste 70.000 de oameni au trecut pragul mănăstirii în zilele premergătoare hramului și s-au închinat icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
În ajunul proclamării locale a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, numeroși credincioși bucureșteni și pelerini veniți din întreaga țară s-au adunat, în seara zilei de 15 august 2026, la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din centrul Capitalei. Cu evlavie și bucurie duhovnicească, cei prezenți au participat la slujba Privegherii în cinstea Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, soția domnitorului martir Constantin Brâncoveanu. Rânduiala liturgică a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Mănăstirea ortodoxă Bichigiu‑Suplai, Protopopiatul Năsăud, judeţul Bistrița‑Năsăud, organizează în data de 6 septembrie 2026, ora 12:00, licitaţie publică pentru atribuirea lucrărilor de pictură
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a fost prezent joi, 13 august, în mijlocul familiei duhovnicești a așezământului medical‑creștin „Izvorul Tămăduirii” de la Marga, judeţul
Joi, 13 august 2026, au fost sărbătoriți 110 ani de la înființarea Armatei a 4‑a de Nord, ale cărei tradiții sunt continuate astăzi de Divizia 4 Infanterie „Gemina”, printr‑o ceremonie militară și
Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil și al tuturor cereștilor puteri (Luca 10, 16-21) „Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Vai vouă, fariseilor! Că dați zeciuială din izmă și din untariță și din toate legumele și lăsați la o parte dreptatea și iubirea de Dumnezeu; pe
Fraților, vă rugăm și vă îndemnăm în Domnul Iisus, ca, așa cum se cuvine să umblați și să plăceți lui Dumnezeu – în care chip și umblați – așa să sporiți tot mai mult, fiindcă știți ce
Sfântul Mare Mucenic Mina a trăit în urmă cu peste 17 veacuri în timpul împăraţilor Dioclețian și Maximian, care au condus Imperiul Roman la cumpăna dintre cel de-al III-lea şi al IV-lea veac creştin, fiind
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 528-529 „În anul 1898, Cuviosul schimonah Irinarh (Șișman) a fost îndemnat de Duhul Sfânt să scrie pe
Începutul fiecărui post reprezintă o șansă de a deveni mai liberi. Liberi de noi înșine, de sinele egoist, de propriile patimi pe care le sprijinim complice, liberi de a face binele, de a ne stăpâni lumea
Omul este supus greșelii, pentru că este om și nu poate fi desăvârșit. Adeseori, căderea îi este mai la îndemână decât ridicarea, iar slăbiciunea se dovedește mai puternică decât voința de a face
Mântuitorul nostru Iisus Hristos spune în Evanghelia de la Ioan: „Dacă nu vedeți semne și minuni, cu nici un chip nu credeți” (Ioan 4, 48), iar despre Sfântul Arhidiacon Ștefan citim în Faptele Apostolilor


