Persoanele singure şi familiile care îndeplinesc condiţiile legale vor putea beneficia şi în luna noiembrie de ajutorul pentru încălzirea locuinţei „dacă vor depune solicitările, însoţite de documente
Persoanele singure şi familiile care îndeplinesc condiţiile legale vor putea beneficia şi în luna noiembrie de ajutorul pentru încălzirea locuinţei „dacă vor depune solicitările, însoţite de documente
Echipe multidisciplinare de medici de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” şi Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Maria” din Iaşi au efectuat două transplanturi renale unor copii de 2 şi 6 ani,
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a aflat luni la Bucureşti, unde a avut întâlniri cu preşedintele Nicuşor Dan şi premierul Luca Niculescu. Aceasta a anunţat că Uniunea Europeană pune
Peste un milion de români au accesat, în primele zece luni ale anului 2026, portalul Pilonului 2 de pensii. Potrivit Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România, citată de Agerpres, cei 8,5 milioane
Un studiu reprezentativ la nivel naţional iniţiat de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție şi sprijinit de UNICEF relevă că, într-un singur an, aproximativ 600.000 de copii di
Dragii mei elevi, anul acesta, școala noastră împlinește 90 de ani de existență, 90 de ani de când poartă numele marelui cronicar Miron Costin. Este momentul să aflăm cine a fost el, ce a reprezentat pentru noi și ce a lăsat posterității. Pentru voi, dragii mei, voi scutura colbul de pe filele îngălbenite ale cursurilor și seminarelor de literatură veche, din vremea studenției mele, și voi împărtăși cu dragoste și cu bucurie ceea ce și eu am primit în dar, acum 30 de ani, de la domnul meu profesor, Valeriu Bălteanu, dascălul care a reușit să ne facă să ne îndrăgostim de cei care au pus temeliile literaturii române.
Fundația Regală Margareta a României a dat startul înscrierilor pentru cea de-a 19-a ediție a programului național „Tinere Talente”. Elevii și studenții pasionați de muzică clasică și arte vizuale, din Ro
O primă întâlnire între cele trei federaţii sindicale reprezentative din învăţământ şi noua conducere a Ministerului Educaţiei şi Cercetării a avut loc în această săptămână, la discuţii participând
Liceenii vor avea, începând cu anul şcolar 2027-2028, o nouă disciplină opţională, „Inteligenţă artificială şi cetăţenie digitală”, introdusă în contextul în care „tranziția rapidă către o
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 17-18 noiembrie 2026, cea de-a noua ediţie a târgului de cariere POLIJOBS. Peste o sută de companii din mai mu
O serie de imagini astronomice realizate de doi astronomi amatori și astrofotografi din Iași și Vaslui, Robert Delcea și Sorin Mungiu, vor fi expuse, începând din 14 noiembrie, la Observatorul Astronomic al
Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește joi, 19 noiembrie 2026, de la ora 18:00, la sediul din strada Nicolae Crețulescu nr. 8 din București, lansarea volumului „Reporterul de teren. De la realitatea
Sub titlul „Teritorii fragile. Arta ca spațiu emoțional”, va fi inaugurat, în 12 noiembrie, Salonul Artelor Vizuale, ediţia a doua, în cadrul spațiilor medievale ale Muzeului Național Cotroceni. Printre
Institutul Cultural Român din Madrid a găzduit, recent, un eveniment literar dedicat poeziei românești, în care amfitrioni au fost Maria Pop, directoarea Institutului Cultural Român din Madrid, scriitorul și
Cântărețul Marcel Pavel revine, pe 7 decembrie 2026, pe scena Operei Naționale București cu concertul de Crăciun „Steaua de la Răsărit”. „De la emoția profundă a colindelor autentice românești și a
Menopauza este o etapă firească în viața femeii, marcată de încetarea menstruațiilor și de scăderea producției de estrogeni. Deși nu este o boală, schimbările hormonale pot aduce bufeuri, transpirații
Microcirculația este esențială sistemului vascular, asigurând schimburile de oxigen și nutrienți dintre sânge și țesuturi. Deși capilarele sunt cele mai mici vase, modificările lor pot reflecta procese
Hipertensiunea arterială (HTA) este una dintre cele mai frecvente boli cronice, adesea fără simptome, dar cu consecințe grave asupra sănătății. La nivel mondial, în 2024, aproximativ 1,4 miliarde de adulți
În câteva zile vom intra în perioada de pregătire trupească și sufletească pentru marea și frumoasa sărbătoare a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Din punct de vedere alimentar, aceasta înseamnă că,
Multă vreme am privit dinții ca pe o problemă separată de restul corpului: ne doare o măsea, mergem la stomatolog, apoi uităm. Stomatologia de astăzi vede lucrurile altfel. Gura este poarta de intrare în
Utilizarea excesivă a tehnologiei poate afecta atenția, echilibrul emoțional și capacitatea copiilor de a construi relații autentice. Profesoara Cristina Benga, doctor în științele educației, vorbește despre
Franța se află în stare de șoc după tulburările din ultima perioadă. Oare Macron a subestimat nemulțumirea din țară? Politologul Jacob Ross vorbește despre acuzațiile aduse președintelui - și despre
Educația nu înseamnă doar acumularea de informații și obținerea unor rezultate școlare bune. Prof. univ. dr. emerit Constantin Cucoș, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, vorbește despre
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Mănăstirea Bic din judeţul Sălaj, cu cele două biserici, clădirile gospodăreşti, obştea şi credincioșii care o cercetează neîncetat, este rodul rugăciunilor, credinţei şi activităţii neobosite a maicii
Inginerul Vasile Balcan este unul dintre cei mai cunoscuți fermieri și antreprenori din agrobusinessul românesc, care activează pe raza județului Neamț, la Roman. Pe lângă sectorul vegetal pe care l-a dezvoltat
Nu putem vorbi despre valoarea arhitecturii moldovenești fără a ne aminti de moștenirea lăsată de familiile boierești care au deținut până în zorii veacului al XX-lea proprietăți și moșii în toată regiunea. Castelul Sturdza de la Miclăușeni, din județul Iași, este un asemenea exemplu. Astăzi, dă mărturie despre epoca în care a fost ridicat și povestește despre bogăția neogoticului. Restaurat exemplar în ultimii doi ani, edificiul a fost redeschis recent publicului, oferind un model de recuperare patrimonială și de amenajare muzeală.
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
Volum migălit, Scris „întru neuitare” - Gânduri ofrandă. * Cartea cuprinde Teme de meditații, Itinerare... * Smerită lucrare Invită, printre rânduri, Și alți
Icoane medievale, broderii liturgice de o rară valoare artistică și artefacte preistorice s-au întâlnit, până la sfârșitul lunii octombrie, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, în cadrul
Rugăciunea Călugării tăiați în rugăciune tresar acum în stratul de cărbune, se răsucesc în vorbele străbune, parcă ar vrea, prin noi, să se răzbune. ...Călugării tăiați în
Visez că am devenit un psalm Pitită într-o strană, visez că vocea mea s-a făcut atât de melodioasă încât o întrece pe cea a cântăreților și a imnografilor, că am devenit un psalm dintr-o
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
În cea de-a doua zi a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Moldova, participanții s-au rugat la Sfânta Liturghie împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, oficiată pe esplanada Curții Domnești din Piatra Neamț. Cu acest prilej, ierarhul le-a transmis tinerilor un cuvânt de binecuvântare și a hirotonit un diacon.
Asociația „PATMOS” Onești va dezvolta, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, un mecanism de sprijin la domiciliu pentru persoanele vârstnice, adulții cu dizabilități și alte persoane vulnerabile care nu se pot deplasa pentru a beneficia de hrană. Proiectul „Masa aproapelui” este finanțat de Consiliul Județean Bacău și prevede furnizarea a cel puțin 1.500 de porții de hrană caldă.
Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Filia Pășunea Mare cu hramul „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul”, Parohia Coca, Protopopiatul Oaș, județul Satu Mare, în Duminica a 12-a după Pogorârea Sfântului Duh, 23 august.
În Parohia Ortodoxă Română Boz, Protopopiatul Sebeş, s-a desfășurat Școala de vară „Păstrători ai trecutului, arhitecți ai viitorului”, un proiect dedicat copiilor și tinerilor, care a îmbinat rugăciunea, cateheza, creativitatea și valorificarea tradițiilor.
În perioada 17-19 august, în cadrul proiectului „Tabăra din pridvorul satului”, organizată cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, prin Departamentul de misiune pentru tineret al Arhiepiscopiei Iaşilor, în parohiile „Naşterea Maicii Domnului”-Concești și „Sfântul Proroc Ilie”-Movileni, judeţul Botoşani, 150 de copii şi tineri (cu vârste între 6 și 20 de ani) au participat la diferite activităţi: religioase, culturale, distractive și recreative. Tabăra a devenit o tradiție mult-așteptată de copiii din comuna Concești, care cu entuziasm și emoții mari, an de an, se adună în jurul bisericii pentru a mai petrece trei zile de neuitat.
Un grup de 45 de copii și însoțitori de la Parohia Șerban Vodă din Bucureşti au trăit, între 23 și 25 august, zile de neuitat într-un pelerinaj-excursie pe meleagurile Moldovei, la mănăstirile ctitorite de Ștefan cel Mare și de urmașii lui întru credință.
Aproximativ 40 de tineri voluntari au participat luni, 24 august, la ultima sesiune de formare pentru Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși 2026, care va avea loc în perioada 31 august - 3 septembrie 2026.
Catedrala Arhiepiscopală din Galați a devenit marți, 25 august, centrul vieții de tineret din eparhie, găzduind o întâlnire consultativă și de rugăciune dedicată celor 80 de tineri şi preoţi însoţitori delegați din județele Galați și Brăila la cea de-a opta ediție a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocşi (ITO 2026). Evenimentul internațional de amploare se va desfășura la București, în perioada 31 august – 3 septembrie 2026.
La Centrul multifuncțional pentru tineret din Titu, judeţul Dâmboviţa, a avut loc marți, 25 august, activitatea „O vară în siguranță”, în cadrul căreia invitat special a fost agent-șef principal de poliție Ion Victor Bucuroiu.
Municipiul Piatra-Neamț a găzduit, începând de luni, 24 august, cea de-a VI-a ediție a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Moldova (ITOM), eveniment care a reunit, timp de două zile, sute de tineri din regiunea Moldovei, precum și din Basarabia și Cernăuți. La deschiderea oficială a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a rostit un cuvânt de binecuvântare.
Credincioșii din Mesteceni, județul Suceava, au sărbătorit împlinirea a 100 de ani de la aducerea în sat a vechii biserici din Drăgănești, județul Neamț, informează arhiepiscopiasucevei.ro. Evenimentul a fost marcat prin târnosirea lăcașului de cult, după ample lucrări de consolidare, restaurare și înfrumusețare desfășurate în perioada 2020-2026, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
În Duminica a 12-a după Rusalii, 23 august, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit slujba de punere a pietrei de temelie pentru viitoarea biserică a Parohiei Pasaj din municipiul Arad, ce va avea hramul „Buna Vestire”. De asemenea, ierarhul a sfințit și Altarul de vară ridicat aici, săvârșind în continuare Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți. Alături de chiriarh s-au rugat părinții consilieri eparhiali Tiberiu Ardelean, Gheorghe Lehaci și Bogdan Noghiu, precum și alți slujitori. La momentul rânduit, Înaltpreasfinția Sa a rostit și un cuvânt de învățătură pe marginea Evangheliei duminicale.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, în perioada 1-14 august 2026, la nivelul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei a fost implementat proiectul catehetic „Maica Domnului - icoana credinței și călăuza tinerilor spre Hristos”, inițiat de Sectorul învățământ și activități cu tineretul al eparhiei.
Înaltpreasfinţitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, a efectuat luni, 24 august, o vizită pastorală în Protoieria Târgoviște Nord, la Parohia „Sfinţii Împărați”, în Protoieria Târgoviște Sud, la parohiile Colanu, Văcărești și Cojasca, precum și în Protoieria Titu, la Centrul Rezidențial pentru persoane vârstnice din Răcari și la Parohia Niculești, ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei.
Muzeul Mitropolitan din Iași găzduiește, în perioada 1‑20 septembrie 2026, expoziția de icoane „Chipul slavei Tale sunt”, semnată de pictorul Florin Deaconiuc. Vernisajul va avea loc marți, 1 septembrie, de
În Duminica a 12-a după Rusalii, a Tânărului bogat, 23 august, zi în care Biserica Ortodoxă a sărbătorit și Odovania praznicului Adormirii Maicii Domnului, Preasfinţitul Părinte Samuel Bistriţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Adormirea Maicii Domnului”. Ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură, pornind de la întrebarea adresată Mântuitorului de tânărul bogat: Ce trebuie să facă pentru a moșteni viața veșnică? Ierarhul a remarcat că tânărul nu căuta o viață comodă, lungă sau prosperă, ci viața veșnică, iar răspunsul primit de la Hristos a fost împlinirea poruncilor.
Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a binecuvântat obștea de credincioși din Săliștea de Sus Buleni, Protopopiatul Vişeu, duminică, 23 august. Ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie și a binecuvântat lumânărarul bisericii și Centrul social-cultural „Sfinții Martiri Brâncoveni”, situat în apropierea bisericii cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.
În ziua prăznuirii Sfântului Sfințit Mucenic Irineu, Episcop de Lugdunum, 23 august, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent în Parohia Sântimbru, Protopopiatul Alba Iulia. Ierarhul a celebrat Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură la 100 de ani de la sfințirea bisericii parohiale.
Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a participat vineri, 21 august, la vernisajul expoziției „Culorile verii” a pictorului Teodor Vișan, iar duminică, 23 august, a slujit la Catedrala Arhiepiscopală din Galați, chemându-i pe credincioși la dobândirea vieții veșnice prin faptele iubirii milostive.
Credincioșii Parohiei „Adormirea Maicii Domnului”-Maioreasa din municipiul Drobeta-Turnu Severin au trăit duminică, 23 august, bucuria resfințirii bisericii parohiale, încununare a mai multor ani de rugăciune, jertfă și osteneală. Slujba târnosirii a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi. Evenimentul liturgic a debutat cu slujba de sfințire a lăcașului de închinare, care a fost urmată de Sfânta Liturghie.
În Duminica a 12-a după Rusalii (a Tânărului bogat), 23 august 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității din Căianu-Vamă, județul Cluj, unde a sfinţit Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”.
Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, s‑a aflat duminică, 23 august, în mijlocul obștii Mănăstirii „Sfântul Fanurie” din localitatea Siliștea Gumești, județul
Numeroși credincioși au participat duminică, 23 august 2026, la Sfânta Liturghie săvârșită la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, în Duminica a 12-a după Rusalii. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
Peste 600 de tineri din Episcopia Hușilor au participat sâmbătă, 22 august 2026, la deschiderea celei de-a VIII-a ediții a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși Vaslui (ITOV), desfășurată în Parcul Copou din municipiul Vaslui. Evenimentul a cuprins o conferință susținută de părintele Nicolae Dima, cu tema „Cum să devin un erou al credinței”, precum și un moment dedicat elevilor cu rezultate deosebite la examenul de bacalaureat.
Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil și al tuturor cereștilor puteri (Luca 10, 16-21) „Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Vai vouă, fariseilor! Că dați zeciuială din izmă și din untariță și din toate legumele și lăsați la o parte dreptatea și iubirea de Dumnezeu; pe
Fraților, vă rugăm și vă îndemnăm în Domnul Iisus, ca, așa cum se cuvine să umblați și să plăceți lui Dumnezeu – în care chip și umblați – așa să sporiți tot mai mult, fiindcă știți ce
Sfântul Mare Mucenic Mina a trăit în urmă cu peste 17 veacuri în timpul împăraţilor Dioclețian și Maximian, care au condus Imperiul Roman la cumpăna dintre cel de-al III-lea şi al IV-lea veac creştin, fiind
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 528-529 „În anul 1898, Cuviosul schimonah Irinarh (Șișman) a fost îndemnat de Duhul Sfânt să scrie pe
Începutul fiecărui post reprezintă o șansă de a deveni mai liberi. Liberi de noi înșine, de sinele egoist, de propriile patimi pe care le sprijinim complice, liberi de a face binele, de a ne stăpâni lumea
Omul este supus greșelii, pentru că este om și nu poate fi desăvârșit. Adeseori, căderea îi este mai la îndemână decât ridicarea, iar slăbiciunea se dovedește mai puternică decât voința de a face
Mântuitorul nostru Iisus Hristos spune în Evanghelia de la Ioan: „Dacă nu vedeți semne și minuni, cu nici un chip nu credeți” (Ioan 4, 48), iar despre Sfântul Arhidiacon Ștefan citim în Faptele Apostolilor


