Persoanele singure şi familiile care îndeplinesc condiţiile legale vor putea beneficia şi în luna noiembrie de ajutorul pentru încălzirea locuinţei „dacă vor depune solicitările, însoţite de documente
Persoanele singure şi familiile care îndeplinesc condiţiile legale vor putea beneficia şi în luna noiembrie de ajutorul pentru încălzirea locuinţei „dacă vor depune solicitările, însoţite de documente
Echipe multidisciplinare de medici de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” şi Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Maria” din Iaşi au efectuat două transplanturi renale unor copii de 2 şi 6 ani,
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a aflat luni la Bucureşti, unde a avut întâlniri cu preşedintele Nicuşor Dan şi premierul Luca Niculescu. Aceasta a anunţat că Uniunea Europeană pune
Peste un milion de români au accesat, în primele zece luni ale anului 2026, portalul Pilonului 2 de pensii. Potrivit Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România, citată de Agerpres, cei 8,5 milioane
Un studiu reprezentativ la nivel naţional iniţiat de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție şi sprijinit de UNICEF relevă că, într-un singur an, aproximativ 600.000 de copii di
Dragii mei elevi, anul acesta, școala noastră împlinește 90 de ani de existență, 90 de ani de când poartă numele marelui cronicar Miron Costin. Este momentul să aflăm cine a fost el, ce a reprezentat pentru noi și ce a lăsat posterității. Pentru voi, dragii mei, voi scutura colbul de pe filele îngălbenite ale cursurilor și seminarelor de literatură veche, din vremea studenției mele, și voi împărtăși cu dragoste și cu bucurie ceea ce și eu am primit în dar, acum 30 de ani, de la domnul meu profesor, Valeriu Bălteanu, dascălul care a reușit să ne facă să ne îndrăgostim de cei care au pus temeliile literaturii române.
Fundația Regală Margareta a României a dat startul înscrierilor pentru cea de-a 19-a ediție a programului național „Tinere Talente”. Elevii și studenții pasionați de muzică clasică și arte vizuale, din Ro
O primă întâlnire între cele trei federaţii sindicale reprezentative din învăţământ şi noua conducere a Ministerului Educaţiei şi Cercetării a avut loc în această săptămână, la discuţii participând
Liceenii vor avea, începând cu anul şcolar 2027-2028, o nouă disciplină opţională, „Inteligenţă artificială şi cetăţenie digitală”, introdusă în contextul în care „tranziția rapidă către o
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 17-18 noiembrie 2026, cea de-a noua ediţie a târgului de cariere POLIJOBS. Peste o sută de companii din mai mu
O serie de imagini astronomice realizate de doi astronomi amatori și astrofotografi din Iași și Vaslui, Robert Delcea și Sorin Mungiu, vor fi expuse, începând din 14 noiembrie, la Observatorul Astronomic al
Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește joi, 19 noiembrie 2026, de la ora 18:00, la sediul din strada Nicolae Crețulescu nr. 8 din București, lansarea volumului „Reporterul de teren. De la realitatea
Sub titlul „Teritorii fragile. Arta ca spațiu emoțional”, va fi inaugurat, în 12 noiembrie, Salonul Artelor Vizuale, ediţia a doua, în cadrul spațiilor medievale ale Muzeului Național Cotroceni. Printre
Institutul Cultural Român din Madrid a găzduit, recent, un eveniment literar dedicat poeziei românești, în care amfitrioni au fost Maria Pop, directoarea Institutului Cultural Român din Madrid, scriitorul și
Cântărețul Marcel Pavel revine, pe 7 decembrie 2026, pe scena Operei Naționale București cu concertul de Crăciun „Steaua de la Răsărit”. „De la emoția profundă a colindelor autentice românești și a
Menopauza este o etapă firească în viața femeii, marcată de încetarea menstruațiilor și de scăderea producției de estrogeni. Deși nu este o boală, schimbările hormonale pot aduce bufeuri, transpirații
Microcirculația este esențială sistemului vascular, asigurând schimburile de oxigen și nutrienți dintre sânge și țesuturi. Deși capilarele sunt cele mai mici vase, modificările lor pot reflecta procese
Hipertensiunea arterială (HTA) este una dintre cele mai frecvente boli cronice, adesea fără simptome, dar cu consecințe grave asupra sănătății. La nivel mondial, în 2024, aproximativ 1,4 miliarde de adulți
În câteva zile vom intra în perioada de pregătire trupească și sufletească pentru marea și frumoasa sărbătoare a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Din punct de vedere alimentar, aceasta înseamnă că,
Multă vreme am privit dinții ca pe o problemă separată de restul corpului: ne doare o măsea, mergem la stomatolog, apoi uităm. Stomatologia de astăzi vede lucrurile altfel. Gura este poarta de intrare în
Utilizarea excesivă a tehnologiei poate afecta atenția, echilibrul emoțional și capacitatea copiilor de a construi relații autentice. Profesoara Cristina Benga, doctor în științele educației, vorbește despre
Franța se află în stare de șoc după tulburările din ultima perioadă. Oare Macron a subestimat nemulțumirea din țară? Politologul Jacob Ross vorbește despre acuzațiile aduse președintelui - și despre
Educația nu înseamnă doar acumularea de informații și obținerea unor rezultate școlare bune. Prof. univ. dr. emerit Constantin Cucoș, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, vorbește despre
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Mănăstirea Bic din judeţul Sălaj, cu cele două biserici, clădirile gospodăreşti, obştea şi credincioșii care o cercetează neîncetat, este rodul rugăciunilor, credinţei şi activităţii neobosite a maicii
Inginerul Vasile Balcan este unul dintre cei mai cunoscuți fermieri și antreprenori din agrobusinessul românesc, care activează pe raza județului Neamț, la Roman. Pe lângă sectorul vegetal pe care l-a dezvoltat
Nu putem vorbi despre valoarea arhitecturii moldovenești fără a ne aminti de moștenirea lăsată de familiile boierești care au deținut până în zorii veacului al XX-lea proprietăți și moșii în toată regiunea. Castelul Sturdza de la Miclăușeni, din județul Iași, este un asemenea exemplu. Astăzi, dă mărturie despre epoca în care a fost ridicat și povestește despre bogăția neogoticului. Restaurat exemplar în ultimii doi ani, edificiul a fost redeschis recent publicului, oferind un model de recuperare patrimonială și de amenajare muzeală.
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
Volum migălit, Scris „întru neuitare” - Gânduri ofrandă. * Cartea cuprinde Teme de meditații, Itinerare... * Smerită lucrare Invită, printre rânduri, Și alți
Icoane medievale, broderii liturgice de o rară valoare artistică și artefacte preistorice s-au întâlnit, până la sfârșitul lunii octombrie, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, în cadrul
Rugăciunea Călugării tăiați în rugăciune tresar acum în stratul de cărbune, se răsucesc în vorbele străbune, parcă ar vrea, prin noi, să se răzbune. ...Călugării tăiați în
Visez că am devenit un psalm Pitită într-o strană, visez că vocea mea s-a făcut atât de melodioasă încât o întrece pe cea a cântăreților și a imnografilor, că am devenit un psalm dintr-o
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ultimul mare praznic al anului bisericesc, Adormirea Maicii Domnului, adună în fiecare an în sfintele lăcașuri numeroși credincioşi care îi aduc cinstirea cuvenită Maicii Domnului la mutarea sa din viața pământească la viața cerească. La Catedrala Patriarhală din București, slujba Privegherii, în cadrul căreia a fost cântat şi Prohodul Maicii Domnului, a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de soborul de slujitori ai lăcașului de închinare.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, în perioada 27-31 iulie, un grup de 20 de copii din Parohia Rușețu II, Protoieria Buzău II, a participat la o tabără duhovnicească gratuită. Activitatea s-a desfășurat la Campusul pentru copii „Sfântul Sava” din localitatea Bisoca, judeţul Buzău, sub coordonarea părintelui paroh Ionel Tănase.
În perioada 3-8 august, în comunitatea ortodoxă din cartierul Velența, Oradea, a avut loc, sub genericul „Copiii și tinerii în tinda bisericii”, o nouă ediție a Școlii de vară destinată elevilor din învățământul primar și gimnazial. Evenimentul a fost organizat de Parohia Ortodoxă Română Velența I, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor și Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” din Oradea.
Peste 200 de credincioși au pornit pe jos din Valcău de Jos, judeţul Sălaj, spre Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj, continuând o tradiție de peste un secol. În prima zi a pelerinajului, 11 august, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a mers alături de credincioși până la Stârciu, parcurgând aproximativ 20 de kilometri, conform episcopiasalajului.ro.
Sectorul învățământ și activități cu tineretul, prin Biroul de cateheză, al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Argeș, a organizat de curând, la Mănăstirea Robaia, judeţul Argeş, cea de-a 11-a ediție a Taberei de creație religioasă „Sfântul Cuvios Pafnutie - Pârvu Zugravul”. Activitățile s-au desfășurat sub îndrumarea părintelui Dan-Florin Obrocea, consilier eparhial, și a părintelui Vasile Ilina, coordonatorul Biroului de cateheză din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș.
Departamentul misiune pentru tineret din cadrul Sectorului misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, alături de Protopopiatul Piatra Neamț, organizează cea de-a 6-a ediție a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Moldova (ITOM), în municipiul Piatra Neamț, în perioada 24-25 august 2026, informează doxologia.ro. La eveniment sunt așteptați 1.000 de tineri, cu vârsta cuprinsă între 14 și 25 de ani, din: Arhiepiscopia Iașilor (județele Iași, Botoșani și Neamț); Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților; Arhiepiscopia Romanului și Bacăului; Episcopia Hușilor; Republica Moldova (Arhiepiscopia Chișinăului, Episcopia de Bălți, Episcopia Basarabiei de Sud); Ucraina. Tema acestei ediții se intitulează „Familia - iubirea care vindecă”.
Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit miercuri, 12 august, slujba Paraclisului Maicii Domnului la Parohia Eriu Sâncrai, Protopopiatul Carei, județul Satu Mare. Înainte de săvârșirea slujbei, Preasfinția Sa a sfințit capela mortuară a parohiei, parte a proiectului eparhial intitulat „Nici o comunitate parohială fără capelă mortuară”, prin care comunitățile sunt încurajate să amenajeze spații corespunzătoare pentru slujbele și rânduielile legate de trecerea la cele veșnice a credincioşilor. Răspunsurile la strană au fost oferite de membrii Grupului psaltic „Sfinții Martiri Brâncoveni”.
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a vizitat Parohia Lunca, Protopopiatul Blaj, marţi, 11 august, unde a săvârşit slujba de binecuvântare a noii biserici parohiale cu hramul „Nașterea Domnului”, în prezența a numeroși credincioși îmbrăcați în straie populare specifice zonei.
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfințit astăzi, 13 august 2026, noua raclă ce adăpostește cinstitele moaște ale Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu și ale Sfinților Martiri Ștefan și Matei Brâncoveanu, fiii ei. Slujba a fost săvârșită în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. Proclamarea locală a canonizării Sfintei Maria Brâncoveanu va avea loc duminică, 16 august, la București.
Preoții din Protopopiatul Reșița, județul Caraș-Severin, au participat luni, 10 august, la un curs de contabilitate desfășurat la demisolul Bisericii „Schimbarea la Față” din Reșița, informează
Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, s-a aflat duminică, 9 august, în Parohia Fărcașa, Protopopiatul Chioar, judeţul Maramureş, unde a săvârşit slujba de târnosire a bisericii parohiei, cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”, a sfințit iconostasul și a binecuvântat lumânărarul amplasat în curtea bisericii.
La sărbătoarea Sfântului Cuvios Pafnutie - Pârvu Zugravul, 7 august, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Bălan, județul Sălaj, cu prilejul celui de-al doilea hram. Mănăstirea Bălan este singurul așezământ monahal din Episcopia Sălajului care îl are ca ocrotitor pe Sfântul Cuvios Pafnutie - Pârvu Zugravul, unul dintre cei mai importanți zugravi bisericești români ai epocii cantacuzine și brâncovenești din Ţara Românească.
La Cluj-Napoca, a avut loc marţi, 11 august, inaugurarea Galeriei Renașterea a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, un spațiu destinat expunerii și comercializării icoanelor și obiectelor de cult. Galeria este situată în Piața Avram Iancu nr. 9, în proximitatea Catedralei Mitropolitane.
În ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, credincioșii din Cetatea Băniei s-au adunat în rugăciune în Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova pentru a aduce cinstire unuia dintre ocrotitorii săi. Capul și mâna sa dreaptă, izvorâtoare de vindecare şi binecuvântare, se află spre închinare în catedrala din Craiova, alături de moaștele Sfinților Mucenici Serghie, Vah și Tatiana.
Credincioșii din Parohia Chistag, Protopopiatul Oradea, judeţul Bihor, au primit duminică, 9 august, vizita Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, care a săvârșit Sfânta Liturghie la Altarul bisericii parohiale închinate Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat duminică, 9 august, în mijlocul credincioșilor din localitatea Bucea, județul Cluj, cu prilejul împlinirii a 235 de ani de atestare documentară a bisericii vechi de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din localitate. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie pe un podium special amenajat în proximitatea lăcașului de cult, edificat în anul 1791. Din sobor au făcut parte preotul Dan Ionuț Lupuțan, protopopul de Huedin, pr. lect. univ. dr. Daniel Mocanu, cadru universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, protosinghelul Antonie Flore, starețul Mănăstirii Piatra Craiului, preotul paroh Liviu-Claudiu Agrijan, preotul pensionar Mircea Dejeu, precum și alți clerici.
Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj, se pregătește să își primească pelerinii cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, moment care aduce an de an mii de credincioși de hramul așezământului monahal. Tradiționalul pelerinaj pe jos, „La Nicula colo-n deal”, se va desfășura în ajunul sărbătorii, vineri, 14 august, începând cu ora 11:00. Reperele acestor zile de praznic sunt legate istoric de Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pictată în anul 1681 de preotul Luca din Iclod și atestată documentar pentru lăcrimarea sa din anul 1699.
Schitul din satul Oești-Pământeni, comuna Corbeni, judeţul Argeş, și-a sărbătorit marţi, 11 august, unul dintre hramuri, închinat Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, informează arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro. Cu acest prilej de aleasă bucurie duhovnicească, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale și al credincioșilor, săvârșind Sfânta Liturghie în noua biserică a așezământului monahal. Chiriarhul a slujit înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența numeroșilor credincioși veniți să se roage împreună și să primească binecuvântare arhierească. La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Arhiepiscop Calinic a oficiat slujba de pomenire pentru ctitorii și binefăcătorii schitului trecuţi la Domnul. În cuvântul de învățătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a vorbit despre viața și nevoințele Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului.
Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Deva, duminică, 9 august. În cuvântul de învățătură, ierarhul a explicat că, vindecând pe tânărul lunatic, Mântuitorul Iisus Hristos le-a descoperit Sfinților Apostoli că prin credință neclintită, însoțită de post și rugăciune, duhurile cele necurate se îndepărtează, fiind izgonite de harul lui Dumnezeu. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Anastasis” al lăcașului de închinare.
La Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași a avut loc luni, 10 august, recepția lucrărilor de restaurare și consolidare a monumentului „Sala Gotică” și a gardului împrejmuitor al așezământului monahal, informează doxologia.ro.
Douăzeci și doi de clerici din Arhiepiscopia Bucureștilor au fost avansați în rangurile clericale de protosinghel, iconom stavrofor, iconom și arhidiacon. Slujba de hirotesie a fost oficiată astăzi, 12 august, de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în Sala „Muzeul Patriarhilor” a Reședinței Patriarhale.
Spre bucuria şi folosul duhovnicesc nu doar al credincioşilor bucureşteni, ci şi al pelerinilor care poposesc în monumentala biserică, Parohia Șerban Vodă din Protopopiatul Sector 4 Capitală și-a îmbogățit, în aceste zile, patrimoniul sacru cu noi odoare duhovnicești, copii ale unor icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, aduse din Sfântul Munte Athos, Grecia.
Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, a săvârșit duminică, 9 august, Sfânta Liturghie în mijlocul credincioșilor Parohiei „Mutarea moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae la Bari” din localitatea Râtișor, Republica Serbia, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, conform episcopiadaciafelix.ro.
În Duminica a 10-a după Rusalii, la Altarul de vară al Mănăstirii „Sfânta Maria”-Techirghiol, stavropighie patriarhală din județul Constanța, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, împreună cu Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi. Numeroși pelerini și credincioși de diferite vârste s-au rugat la Sfânta Liturghie, printre aceștia aflându-se și persoane venite pentru tratamentele balneare desfășurate în cadrul Centrului social-pastoral „Sfânta Maria”-Techirghiol, informează Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.
Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil și al tuturor cereștilor puteri (Luca 10, 16-21) „Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Vai vouă, fariseilor! Că dați zeciuială din izmă și din untariță și din toate legumele și lăsați la o parte dreptatea și iubirea de Dumnezeu; pe
Fraților, vă rugăm și vă îndemnăm în Domnul Iisus, ca, așa cum se cuvine să umblați și să plăceți lui Dumnezeu – în care chip și umblați – așa să sporiți tot mai mult, fiindcă știți ce
Sfântul Mare Mucenic Mina a trăit în urmă cu peste 17 veacuri în timpul împăraţilor Dioclețian și Maximian, care au condus Imperiul Roman la cumpăna dintre cel de-al III-lea şi al IV-lea veac creştin, fiind
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 528-529 „În anul 1898, Cuviosul schimonah Irinarh (Șișman) a fost îndemnat de Duhul Sfânt să scrie pe
Începutul fiecărui post reprezintă o șansă de a deveni mai liberi. Liberi de noi înșine, de sinele egoist, de propriile patimi pe care le sprijinim complice, liberi de a face binele, de a ne stăpâni lumea
Omul este supus greșelii, pentru că este om și nu poate fi desăvârșit. Adeseori, căderea îi este mai la îndemână decât ridicarea, iar slăbiciunea se dovedește mai puternică decât voința de a face
Mântuitorul nostru Iisus Hristos spune în Evanghelia de la Ioan: „Dacă nu vedeți semne și minuni, cu nici un chip nu credeți” (Ioan 4, 48), iar despre Sfântul Arhidiacon Ștefan citim în Faptele Apostolilor


