La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Parlamentari greci din toată lumea, în vizită la PF Patriarh Daniel
Ieri, 4 iulie a.c., Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit, la Palatul patriarhal, vizita delegaţiei Conducerii Mondiale a Parlamentarilor de origine greacă. Delegaţia, compusă din zece membri, condusă de dl Georgios Sourlas, vicepreşedintele Parlamentului elen, a vizitat, împreună cu PS Ciprian Câmpineanul, Episcop-Vicar Patriarhal, Paraclisul patriarhal cu hramul „Sfântul Gheorghe“ şi „Sfânta Parascheva“ şi sala Muzeului patriarhal.
În deschiderea întâlnirii, Părintele Patriarh a subliniat tradiţia comuniunii dintre cele două ţări, atât pe plan religios, dar şi pe plan politic şi social. „Vă felicităm că vizitaţi România. A devenit o tradiţie frumoasă şi e foarte important faptul că v-aţi întâlnit cu autorităţile din conducerea Parlamentului şi Guvernului României. Suntem bucuroşi că, împreună, ortodocşii pot aduce o contribuţie în Uniunea Europeană, precum şi în întreaga lume. Ne bucură faptul că sunt foarte mulţi români în Grecia, mai ales mulţi tineri studenţi teologi, care studiază la diferite facultăţi de teologie“, a spus PF Părinte Daniel. Domnul Georgios Sourlas, vicepreşedintele Parlamentului elen, a evidenţiat puterea credinţei ortodoxe în păstrarea unităţii popoarelor, marcând faptul că întâistătătorii Bisericilor din Balcani trebuie să călăuzească şi să îndrume toate popoarele pe drumul iubirii creştine şi al unităţii. Referindu-se la această întâlnire dintre parlamentarii de origine greacă şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, domnul Sotirs Fotopolos, deputat în Parlamentul României, a declarat: „Este un moment extrem de important, pentru că ne-am întâlnit din nou cu nobilul suflet ortodox al Preafericitului Părinte Daniel şi ne bucurăm de preocuparea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române pentru dezvoltarea relaţiilor cu Biserica Ortodoxă Greacă şi salutăm, de asemenea, propunerea Părintelui Patriarh ca, la următoarele întâlniri interortodoxe, să ia parte, pe lângă reprezentanţii Bisericilor, parlamentari, europarlamentari şi chiar membri ai guvernelor. Am acceptat şi vom transmite propunerea Preafericirii Sale ca, peste un an, să existe o întâlnire la Atena cu reprezentanţi ai Bisericilor din ţările membre ale Uniunii Europene“. (Ciprian BÂRA)