Astăzi, 4 octombrie 2026, la Mănăstirea Tismana, jud. Gorj, a avut loc slujba solemnă a proclamării locale a canonizării Sfintei Cuvioase Antonina de la Tismana. Evenimentul a adunat mii de credincioși din toată
Patriarhul României a primit titlul de „Doctor Honoris Causa” al Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
Evenimentul s-a desfăşurat în Aula Magna "Mihai Eminescu" a Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi. Este al doilea titlu de "Doctor Honoris Causa" pe care Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române îl primeşte din partea unei universităţi ieşene, după cel acordat în 2006, de Universitatea de Arte "George Enescu". La eveniment au participat Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înalt Preasfinţitul Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi alti ierarhi, autorităţi, preoţi profesori ai facultăţii de teologie, profesori ai Universităţii Cuza, preoţi, studenţi. Textul "Laudatio", alcătuit de prof. dr. Vasile Isan, rectorul Universitatii "Al. I. Cuza" (presedinte), IPS Teofan, prof. dr. Alexandru Zup, membru al Academiei române, IPS Mitropolit Nifon, prof. dr. Emilian Popescu, membru corespondent al Academiei Române şi prof. dr. pr. Viorel Sava, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae"(membri), a fost citit de IPS Mitropolit Teofan. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a susţinut prelegerea cu titlul "AUTOCEFALIA BISERICEASCĂ: UNITATE DE CREDINȚĂ ȘI LIBERTATE DE CONDUCERE".



.jpg)
