La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Pe scurt
Patriarhul Miron Cristea, omagiat la Topliţa
Patriarhul Miron Cristea va fi comemorat, timp de trei zile, la Topliţa. Manifesările prilejuite de împlinirea a 140 de ani de la naşterea primului Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române au debutat ieri, cu lansarea unui număr impresionant de volume de carte, expoziţii de fotografii-document, artă populară şi sculptură, precum şi cu o sesiune de comunicări ştiinţifice, informează Radio Trinitas. Manifestările religioase şi culturale dedicate patriarhului Miron Cristea se află la a XI-a ediţie. Moaşte ale Sf. Emilian de la Durostorum, la Bucureşti Biserica „Naşterea Maicii Domnului“ din cartierul bucureştean Drumul Taberei adăposteşte moaşte ale Sfântului Mucenic Emilian de la Durostorum. Părticica din sfintele moaşte a fost dăruită, cu binecuvântarea PF Părinte Patriarh Daniel, bisericii „Naşterea Maicii Domnului“ din Drumul Taberei anul acesta, de către Biserica Ortodoxă a Bulgariei, prin grija IPS Ilarion, Mitropolit de Silistra. Racla de argint care le adăposteşte a fost realizată la Monetăria Statului, în numai două luni şi jumătate. Cu ocazia hramului, moaştele au fost aşezate ieri spre închinare. Hram, la Mănăstirea Dumbrăveni Mănăstirea Dumbrăveni din judeţul Constanţa şi-a sărbătorit ieri unul dintre hramuri, Sfântul Emilian de la Durostorum. Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie arhierească, informează Biroul de Comunicare şi Relaţii Mass-media al Arhiepiscopiei Tomisului. În localitatea Dumbrăveni, aflată în partea central-sudică a judeţului Constanţa, s-a descoperit un complex rupestru, format din morminte creştine şi o bisericuţă, compartimentată în trei încăperi: pronaos, naos şi altar. Complexul paleocreştin prezintă analogii vizibile cu cel de la Basarabi - Murfatlar, fiind locuit în două etape, secolele V-VI şi secolele IX-X. Mănăstirea Dumbrăveni, ocrotită de Sf. Emilian de la Durostorum şi de Acoperământul Maicii Domnului, adăposteşte moaşte ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ale Sfântului Antonie de la Verias, ale Sf. Paraschevi din Grecia şi ale Sfântului Arsenie Capadocianul. Cursuri pentru preoţi, la Mănăstirea Răteşti La Seminarul Teologic Liceal Ortodox Monahal „Sfântul Epifanie, arhiepiscopul Ciprului“, de la Mănăstirea Răteşti, judeţul Buzău, se desfăşoară, în această periodă, cursuri preoţeşti pe probleme teologice, duhovniceşti şi de interes bisericesc, informează Agenţia de Ştiri Basilica. La cursurile care au loc cu binecuvântarea Preasfinţitului Episcop Epifanie, participă 20 de preoţi din Episcopia Buzăului şi Vrancei. Cursurile au drept scop reîmprospătarea cunoştinţelor teologice şi de spiritualitate asimilate de către preoţi în anii de studii, precum şi necesitatea cunoaşterii problemelor de actualitate în domeniul religios.