La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Pe scurt
Dezminţire dată de către Mitropolitul Clujului
Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, IPS Bartolomeu, dezminte zvonul potrivit căruia ar intenţiona să-l invite, la Cluj, pe Patriarhul Alexei al Moscovei, în vederea decernării titlului de Doctor Honoris Causa, aceasta din simplul motiv că, nefiind nici rectorul Universităţii şi nici Patriarhul României, nu are căderea să o facă, informează Biroul de presă al Mitropoliei Clujului. Cât priveşte prezenţa Mitropolitului Primat al Kievului la festivitatea proclamării publice a canonizării Sfântului Pahomie de la Gledin, ea s-a datorat exclusiv faptului că ierarhul român şi-a petrecut ultimii ani de viaţă şi a murit în Lavra Pecerska, el aparţinând astfel ambelor Biserici. Sfinţire de biserică, în Arhiepiscopia Tomisului Ieri dimineaţa, Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a sfinţit pictura Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Capidava, judeţul Constanţa, după care a oficiat Sfânta Liturghie. Amenajat în fosta şcoală cu clasele I-IV din localitate, lăcaşul de cult a fost târnosit în anul 2001, iar în perioada 2004-2008, a fost pictat de Denisu Roşca şi Aurel Gogea. Pictura este bizantină, executată în tehnica acrilică, informează Biroul de Comunicare şi Relaţii Mass-media al Arhiepiscopiei Tomisului. Biserica este filială a celei din Topalu şi deserveşte aproximativ 30-40 de familii din Capidava. Corala „Armonia“ din Oneşti a cântat pentru românii din Ungaria La invitaţia Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, Corala „Armonia - Ion Cunţan“, din Oneşti, a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie arhierească oficiată de Prea Sfinţitul Episcop Siluan, împreună cu un sobor de preoţi, în Catedrala „Sfântul Nicolae“ din Gyula, pe 6 iulie, când Preasfinţia Sa a împlinit un an de când este episcopul românilor ortodocşi din Ungaria. În predica arhierească pe care a rostit-o în cadrul Sfintei Liturghii, PS Episcop a insistat asupra „luminii spirituale“ pe care o izvorăşte sufletul, apreciind prezenţa Coralei „Armonia“ printre românii din Ungaria: „Domnul ne-a învrednicit să oferim ochiului nostru, fizic şi duhovnicesc, acest cor minunat din Moldova, învitat să cânte românilor ortodocşi din Ungaria, respectat şi apreciat în Episcopia Romanului, de unde vine“. După slujbă, Corala „Armonia“ a susţinut un scurt concert de cântece patriotice. Conform tradiţiei, această deplasare misionară a devenit şi prilej de pelerinaj prin lăcaşurile sfinte transilvane. Au fost vizitate Mănăstirea Sâmbata de Sus (jud. Braşov), Catedrala Reîntregirii Neamului, din Alba Iulia, Mănăstirea Râmeţ (jud. Alba), precum şi două mănăstiri din judeţul Arad, Gai şi Hodoş-Bodrog. Pe tot parcursul pelerinajului, corala a dat răspunsuri liturgice şi a susţinut mici concerte sacre.