„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Pe scurt
Renumitul protopsalt Lycourgos Anghelopoulos concertează la Biserica Bărboi
Astăzi, 10 iulie, de la ora 18:30, Biserica „Sf. Ap. Petru şi Pavel“ - Bărboi din Iaşi găzduieşte un concert extraordinar de muzică bizantină. Invitatul special la concert este renumitul protopsalt Lycourgos Angelopoulos, profesor de muzică bizantină la Conservatorul de Stat din Atena. Evenimentul se înscrie în cadrul primei ediţii din ţara noastră a masterclassului de cânt bizantin, care se desfăşoară la Iaşi, şi este realizat cu sprijinul Asociaţiei „Frăţia Ortodoxă Română“ - filiala Iaşi, parohia „Sf. Nicolae“ - Socola şi parohia „Sf. Cuv. Parascheva“ - Păcurari, din Iaşi. Menţionăm că începând cu data de 7 iulie, timp de două zile, Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iaşi a găzduit primul masterclass de cânt bizantin din România. Cursurile, la care au participat 70 de persoane, au fost susţinute de Lycourgos Angelopoulos şi au fost organizate de Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iaşi, în colaborare cu Fundaţia Culturală „Timpul“, având ca partener Primăria Municipiului Iaşi, programul „Iaşi 600“. (N.B.) Corul de elevi „Sfântul Nectarie“ concertează în Germania şi în Elveţia La invitaţia Asociaţei Multikulturverein din Berna, în perioada 25 iulie-4 august 2008, corul „Sfântul Nectarie“, alcătuit din elevi ai parohiei Ghimiceşti, judeţul Vrancea şi condus de preotul Vasile Dabija, va susţine, o serie de concerte în Germania şi Elveţia, informează Agenţia de Ştiri BASILICA. Deplasarea, care are loc cu binecuvântarea Preasfinţitului Episcop Epifanie al Buzăului şi Vrancei, face parte dintr-un parteneriat mai amplu, început în anul 2007, ce are ca scop cunoaşterea valorilor Ortodoxiei şi a tradiţiilor româneşti. Menţionăm că pe 1 august, de Ziua Naţională a Elveţiei, Corul „Sfântul Nectarie“ va avea un program special, prilej cu care elevii vor interpreta imnuri religioase, cântece populare şi patriotice, îmbrăcaţi în costume populare româneşti.