La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Pe scurt
Rolul Bisericii în familie, în dezbatere la Protoieria Ilfov Sud
Ieri, parohia Roşu, cu hramul „Sfânta Treime“, din comuna Chiajna a fost gazda Cercului Pastoral nr. 2, al Protoieriei Ilfov Sud. După rugăciunea de început, părintele protopop Ştefan Popa a deschis întâlnirea preoţilor de la acest cerc. Citând cuvintele Sfântului Apostol Pavel referitoare la gospodărirea familiei şi a parohiei, părintele protopop a vorbit despre jurământul de la Taina Hirotoniei. În cadrul întâlnirii, părintele Anichit Ciucă, slujitor la parohia Roşu, a expus referatul cu tema „Biserica şi rolul ei în familie“. Părintele Anichit s-a referit la provocările, atitudinile şi perspectivele pe care le necesită această temă, aducând unele precizări de ordin practic, în legătură cu subiectul abordat. „Rolul Bisericii în familie este unul deosebit de important şi covârşitor, atât sub aspectul legăturii dintre părinţi şi copii, cât şi al legăturii dintre fiecare membru al familiei şi Dumnezeu Creatorul. De aceea, trebuie să ne gândim cu toţii mai mult la ceea ce putem face noi, ca slujitori ai Bisericii, pentru familiile din parohiile noastre, atât de la amvon, cât şi prin Taina Sfintei Spovedanii. Totodată, putem reflecta şi asupra propriei noastre familii şi a legăturilor dintre membrii ei, deoarece dacă în categoria părinţilor nu intrăm în mod obligatoriu, în cea a copiilor suntem cuprinşi cu toţii!“, a spus părintele Anichit Ciucă. Referindu-se la aspectele discutate în cadrul cercurilor pastorale, părintele protopop Ştefan Popa ne-a declarat: „Ne bucurăm că s-au redeschis aceste întâlniri, care se desfăşoară regulat pentru a putea discuta probleme de pastoraţie, sociale şi de frăţietate, în care învăţăm unii de la alţii şi ne exprimăm greutăţile sau bucuriile cu care ne întâlnim zi de zi în viaţa noastră de slujitori ai lui Hristos“. Următorul cerc pastoral din Protoieria Ilfov Sud va avea loc vineri, 12 iulie. (C.B.) Conferinţe preoţeşti, în Episcopia Romanului Începând de luni, 9 iunie, până joi, 13 iunie, în Episcopia Romanului se desfăşoară o serie de conferinţe preoteşti pe tema „2008 - Anul jubiliar al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii“. Prima conferinţă s-a desfăşurat luni la Protopopiatul Roman, ieri, 10 iunie, la Protopopiatul Bacău Sud, iar astăzi la Protopopiatul Bacău Nord. Ultimele conferinţe vor avea loc la Protopopiatul Oneşti, pe 12 iunie, şi la Protopopiatul Moineşti, vineri, 13 iunie. Conferinţele se desfăşoară cu binecuvântarea PS Eftimie, Episcopul Romanului, şi în prezenţa PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al acestei eparhii.