La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Pe scurt
Un nou aşezământ social, în Episcopia Buzăului şi Vrancei
Preasfinţitul Epifanie, Episcopul Buzăului şi Vrancei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a sfinţit săptămâna trecută Aşezământul social pentru persoane vârstnice din localitatea Pietroasele, judeţul Buzău, informează Radio TRINITAS. Lucrările de organizare au început în anul 2005, la îndemnul şi cu binecuvântarea Chiriarhului locului, şi s-au concretizat într-un cămin modern, dotat cu toate cele necesare unei bune îngrijiri a celor 23 de bătrâni fără familie care vor fi asistaţi aici. Aşezământul, amenajat de Fundaţia „Sfântul Mucenic Sava“ din Buzău, dispune de un cabinet medical, de o cantină, o bibliotecă şi o cameră de oaspeţi, dar şi de o capelă cu hramul „Sfântul Mucenic Haralambie“, unde preoţii de la parohiile învecinate sau de la parohia „Sfântul Sava“ din municipiul Buzău vor oficia slujbe religioase. Primii beneficiari vor fi primiţi săptămâna aceasta la aşezământ, ei fiind îngrijiţi de personal calificat (medici şi infirmiere), dar şi de voluntari, mulţi dintre aceştia tineri din casele de copii, care au urmat cursuri de specialitate. Lansare de carte, în Episcopia Oradiei Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, împreună cu Facultatea de Teologie Ortodoxă din Oradea, organizează, astăzi, începând cu ora 18:00, în Catedrala cu Lună din Oradea, lansarea cărţii „Taina Cuvântului“, avându-l ca autor pe pr. prof. univ. dr. Dumitru Megheşan, distins dascăl de teologie orădean, titularul catedrei de Teologie Dogmatică a Facultăţii de Teologie, informează Biroul de presă al Episcopiei Oradiei. Cartea va fi prezentată de pr. Ioan Codorean, consilier cultural al Episcopiei Oradiei, urmată de cuvintele autorului. La eveniment va participa PS Episcop Sofronie al Oradiei, dar şi numeroase cadre didactice, oameni de cultură, oficialităţi, studenţi, preoţi şi credincioşi. Momente festive pentru tinerii creştini sibieni Mâine, la ora 13:30, va avea loc premierea elevilor care au obţinut rezultate deosebite la ediţia a VI-a a concursului interjudeţean de religie „Flacăra Ortodoxiei“. Festivitatea va avea loc în capela Facultăţii de Teologie „Andrei Şaguna“, informează Mitropolia Ardealului. Începând cu ora 15:00, în aceeaşi zi, la sala festivă a Colegiului Economic „George Bariţiu“ din Sibiu, se va desfăşura expoziţia şi, în acelaşi timp, premierea lucrărilor artistico-religioase realizate de preşcolari şi elevi ai ciclului primar, grupate sub genericul concursului tematic „Daruri din sufletul nostru: Sfânta Scriptură văzută prin ochii copiilor“.