În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
Pe scurt
O cisternă cu gaz s-a răsturnat lângă Deva
O cisternă care transporta 14 mii de litri de gaz GPL (gaz petrolier lichefiat) s-a răsturnat, ieri dimineaţă, pe Drumul Naţional (DN) 7 şi a ajuns în curtea unui sătean din localitatea Mintia, lângă Deva. În timpul incidentului, cisterna a lovit şi o ţeavă de gaz care trecea prin faţa casei, dar conducta nu a fost afectată. Traficul rutier a fost blocat timp de aproape o oră, până când o macara a reuşit să repună vehiculul pe carosabil, în acest interval circulaţia fiind deviată pe ruta ocolitoare Mintia-Şoimuş. „Accidentul a avut loc din cauza unui autotren înmatriculat în Ungaria, care nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pătruns pe contrasens şi a acroşat lateral autocisterna care transporta gaz lichefiat“, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei hunedorene, subinspector Bogdan Niţu. În urma incidentului, nu s-au înregistrat scurgeri de gaz din cisternă şi nici victime omeneşti. „Autocisterna va fi dusă într-o zonă sigură, pentru a se face transbordarea încărcăturii într-un alt recipient de transport. Pompierii militari supraveghează această operaţiune“, a afirmat lt. Anemona Doda, din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara. Tichete sociale pentru persoane defavorizate Reprezentanţii Crucii Roşii Române au distribuit câte 12 tichete sociale, cu o valoare nominală de 10 lei, unui număr de 80 de vârstnici cu posibilităţi materiale reduse, din sectorul 2 al Capitalei. În luna martie, aceiaşi vârstnici au primit câte un pachet conţinând produse de curăţenie a locuinţei şi de igienă personală. Cele două acţiuni fac parte dintr-un proiect al Crucii Roşii, intitulat „Omul la nevoie se cunoaşte“, ce se derulează în perioada martie-aprilie, în parteneriat cu Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din sectorul 2. Proiectul este finanţat din colecta publică Teledon Crucea Roşie-2007, organizată în beneficiul persoanelor vârstnice defavorizate. „În numele beneficiarilor acestui proiect, mulţumim tuturor celor care au participat la colecta organizată în 2007. Majoritatea persoanelor vârstnice incluse în acest program au însă nevoie de sprijinul semenilor în continuare. Acesta este motivul pentru care îi aşteptăm alături de noi pe toţi cei care pot să contribuie financiar şi material, pentru a veni în ajutorul bătrânilor defavorizaţi“, a declarat directorul Filialei sector 2 a Crucii Roşii Române, Nicolae Medianu.