În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
Pe scurt
Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite - slujba specifică Postului Mare
În perioada Postul Sfintelor Paşti, în Biserica Ortodoxă se oficiază, în anumite zile, Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite. Părintele arhimandrit Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a oferit pentru Radio Trinitas mai multe informaţii despre această slujbă deosebită: „Este o slujbă specifică Postului Mare, care nu se săvârşeşte decât în timpul acestui post, în interiorul săptămânii, adică de luni până vineri, iar în Săptămâna Patimilor doar în zilele de luni, marţi şi miercuri, cu excepţia primelor două zile din post, care sunt zile aliturgice. Această liturghie este de fapt o rânduială de împărtăşire şi are în vedere întotdeauna o sfinţire mai înainte cu câteva zile a Sf. Agneţ, în cadrul unei liturghii depline, când se scot mai multe agneţe, aşa după cum ştie preotul respectiv că va săvârşi în săptămâna următoare această liturghie. Agneţele sunt păstrate pe masa sfântului altar, într-un chivot special, şi, la fiecare liturghie, sunt scoase şi duse la proscomidiar, ca apoi să se facă vohodul mare pentru a fi readuse în sfântul altar şi pentru a fi consumate în cadrul liturghiei propriu-zise“. IPS Mitropolit Serafim Joantă a împlinit 18 ani de arhierie IPS Serafim Joantă, mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Germania, Europa Centrală şi de Nord, a împlinit ieri 18 ani de arhierie. Înalt Preasfinţia Sa s-a născut la 4 septembrie 1948, în localitatea Boholt - Făgăraş. A facut studii la Liceul din Făgăraş, apoi la Institutul Teologic Universitar din Sibiu, iar după aceea, la Institutul de Teologie Ortodoxă „Saint Serge“ din Paris (1982-1985), unde obţine doctoratul în Teologie. A avut mai multe ascultări duhovniceşti, după care a devenit lector la Institutul de Teologie Ortodoxă „Saint Serge“ din Paris (1985-1989) şi apoi duhovnic la Institutul Teologic din Sibiu (1989-1990). La 12 februarie 1990, a fost ales episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, cu titlul „Făgărăşanul“, fiind tuns în monahism la data de 17 februarie şi hirotesit arhimandrit, apoi hirotonit arhiereu şi instalat la 11 martie 1990. La 16 octombrie 1993, a fost ales arhiepiscop al Berlinului şi mitropolit pentru românii din Europa Centrală, de către o Adunare eparhială întrunită la Aachen, fiind confirmat de către Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 12 ianuarie 1994. A fost instalat la München, la 5 iunie 1994.