Comunitatea credincioșilor din Parohia „Sfântul Antonie cel Mare”‑Titan și‑a sărbătorit astăzi, 23 noiembrie, cel de‑al treilea ocrotitor spiritual, Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii, care s
Pe scurt
Diplome europene pentru ciobanii din Făgăraş
Centrul Europe Direct din Făgăraş din cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie Braşov va organiza, începând din luna iulie, cursuri de atestare pentru ciobanii care vor să obţină o diplomă recunoscută pe plan european, pe baza căreia îşi vor putea vinde produsele pe piaţa UE. Ciobanii trebuie să participe la 720 de ore de curs, dintre care 240 de teorie, pentru a obţine diploma. Potrivit lui Gabriel Vâju, director al Reprezentanţei Făgăraş a CCI Braşov, cursul pentru ciobani se află în faza de proiect, urmând ca până pe data de 18 mai, Centrul Europe Direct să depună solicitarea pentru finanţare europeană, astfel încât cursurile să fie gratuite pentru cei interesaţi. Ciobanii cursanţi vor avea ca profesori ingineri în domeniul alimentar şi zootehnic. Dacă va primi finaţare europeană, proiectul va fi demarat în cursul lunii iulie, potrivit sursei citate. „Clasificarea ocupaţiilor din România prevede şi această meserie de cioban, oier şi deja avem semnale că sunt mulţi ciobani interesaţi să obţină o diplomă“, a spus Vâju, Bursa locurilor de muncă în Spania Autorităţile de la Bucureşti ar putea organiza şi în Spania o bursă a locurilor de muncă pentru românii care doresc să revină în ţară, a anunţat miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, prim-ministrul Călin Popescu-Tăriceanu. O decizie în acest sens se va lua în funcţie de rezultatele bursei locurilor de muncă care va avea loc mâine, la Roma. „Bursa locurilor de muncă ce va fi organizată sâmbătă la Roma este o foarte bună ocazie pentru românii care vor să se întoarcă acasă să îşi găsească un loc de muncă. Este o acţiune care ar trebui extinsă şi în Spania, o altă ţară în care există o importantă comunitate de români“, a arătat prim-ministrul. Şeful Executivului a solicitat Ministerului Muncii să ia toate măsurile de susţinere a acestui demers. Ministerul Muncii va organiza mâine, la Roma, o Bursă a locurilor de muncă pentru românii care vor să revină în ţară, la care vor participa şi angajatori din domeniul construcţiilor. Preşedintele va informa Parlamentul de vizitele sale în străinătate Propunerea legislativă, privind informarea Parlamentului de către şeful statului şi de către prim-ministrul în legătură cu vizitele pe care le efectuează în străinătate, a trecut, joi, prin aprobare tacită de plenul Camerei Deputaţilor, termenul pentru discutarea actului normativ expirând pe data de 14 februarie. Potrivit proiectului, preşedintele României este obligat să răspundă invitaţiei parlamentarilor, în fiecare semestru al anului, de a prezenta mesaje în Legislativ cu privire la problemele de politică externă, contractele economice încheiate şi situaţia comunităţilor româneşti din ţările vizitate. De asemenea, potrivit iniţiatorilor proiectului, şi prim-ministrul este obligat să prezinte, tot semestrial, în Parlament, rapoarte referitoare la aceleaşi aspecte. Informarea Parlamentului de către şeful statului şi de către prim-ministrul în legătură cu vizitele pe care le efectuează în străinătate.