La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Pe scurt
Rolul Bisericii în educaţia şi în misiunea socială a poporului
La Catedrala arhiepiscopală din Suceava au avut loc, pe 26 ianuarie, lucrările anuale ale Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. În cadrul acestei întruniri a fost analizată activitatea desfăşurată în cadrul arhiepiscopiei, în 2007. Înainte de începerea lucrărilor a fost oficiată o slujbă de Te Deum, la care au participat IPS Arhiepiscop Pimen, membrii Adunării eparhiale, preoţii consilieri şi preoţii protopopi. „Începând cu ora 09:30 a avut loc apelul nominal, convocarea Biroului de secretariat al Adunării eparhiale, expunerea ordinii de zi, după care a urmat cuvântul de deschidere al IPS Arhiepiscop Pimen. După aceea, părinţii consilieri au prezentat raportul de activitate la fiecare sector, precum şi dările de seamă. După prezentarea acestor dări de seamă s-a vorbit despre rolul pe care îl are Biserica în educaţia şi în misiunea socială a poporului, dar şi despre rolul pe care îl au mănăstirile în activitatea filantropică şi implicarea lor tot mai mare în acest sector. După cuvântul de încheiere al IPS Arhiepiscop Pimen, s-a supus la vot valabilitatea Adunării eparhiale“, a declarat pentru Radio Trinitas consilierul cultural al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, pr. Dragoş Buta. 2008 - Anul Sf. Scripturi şi al Sf. Liturghii Pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română, anul 2008 va fi „Anul Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii“, iar anul 2009 va fi dedicat Sfinţilor Părinţi Capadocieni. Anunţul a fost făcut pe 25 ianuarie de către PF Patriarh Daniel, în cuvântul rostit cu prilejul inaugurării caminului pentru elevi, situat la etajul al II-lea al noii clădiri a Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Bucureşti. „Am hotărât că vom propune Sfântului Sinod, în viitoarea şedinţă din zilele de 5-7 martie, ca anul 2008 să fie, pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română, «Anul Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii», pentru că avem multe aniversări. În 1508 s-a tipărit primul Liturghier pe teritoriul ţării noastre, în 1688 s-a tipărit prima ediţie integrală a Bibliei în limba română etc. Sunt o mulţime de evenimente care trebuie evidenţiate şi, în fiecare eparhie, în fiecare şcoală teologică vom da prioritate importanţei Sf. Scripturi şi Sf. Liturghii în viaţa Bisericii, atât în mod distinct, cât şi în ceea ce priveşte legătura interioară dintre ele. În anul 2009 ne vom concentra mai mult asupra operei Sf. Vasile cel Mare, care a murit în anul 379, şi asupra operei Sf. Grigorie de Nazianz, care a murit în anul 389“, a precizat Patriarhul BOR.