În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Pe scurt
„Icoana din sufletul copilului“, la a XV-a ediţie
Patriarhia Română şi Guvernul României îi invită pe toţi cei care doresc să participe la vernisajul expoziţiei „Icoana din sufletul copilului“, ediţia a XV-a, informează Biroul de Presă al Patriarhiei Române. Vernisajul va avea loc mâine, 5 decembrie, la ora 12.00, la Palatul Patriarhiei. De asemenea, Patriarhia organizează, pe 17 decembrie, de la ora 12.00, tradiţionala serbare în jurul bradului de Crăciun „Colinda sfântă din sufletul copiilor la Naşterea Domnului“, când va avea loc şi decernarea premiilor Concursului Naţional „Icoana din sufletul copilului“. Congres interbalcanic pentru tineri, organizat de Biserica Greciei La Volos, Grecia, are loc începând de ieri, 3 decembrie, cel de-al treilea Congres internaţional interbalcanic cu tema „Tinerii, cultura şi civilizaţia în Balcani“. Cu binecuvântarea PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la această manifestare participă pr. prof. Ion Chivu şi pr. Ion Armaşi, de la Sectorul pentru relaţii externe al Patriarhiei Române. Congresul de la Volos, care se va încheia pe 6 decembrie, se desfăşoară sub egida Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei, fiind organizat de Mitropolia de Dimitriada şi Almiron, cu concursul Institutului Internaţional pentru Colaborare Interbalcanică şi a Secretariatului general pentru noua generaţie. Dintre temele de dezbatere, amintim: „Cultură, civilizaţie şi politică în Balcani“, „Rolul tineretului în societăţile multiculturale“, „Biserica - factor de formare a patrimoniului cultural în statele balcanice“. „Caritas“ Iaşi strânge fonduri pentru copiii săraci Centrul Diecezan „Caritas“ Iaşi organizează, începând cu 1 decembrie până pe 22 decembrie 2007, pentru al patrulea an consecutiv, campania de strângere de fonduri pentru Crăciun, sub deviza „Dăruind, vei dobândi!“, informează Agenţia de ştiri Catholica. fondurile obţinute în cadrul acestei campanii de la donatori individuali şi firmele interesate se vor folosi pentru a dărui cadouri de Crăciun copiilor care provin din familii cu probleme sociale şi financiare grave din regiunea Moldovei, asistaţi în cadrul programelor „Caritas“. În activităţile acestei campanii vor fi implicate firmele şi companiile din Iaşi, din regiunea de nord-est a Moldovei şi, nu în ultimul rând, comunitatea ieşeană, pentru a aduce bucurie în casele copiilor care-l aşteaptă pe Moş Crăciun. Cea de-a VI-a Întâlnire Mondială a Familiilor În perioada 1 -18 ianuarie 2009, în Mexic, va avea loc cea de-a VI-a Întâlnire Mondială a Familiilor, în cadrul căreia se va dezbate tema: „Familia, formatoare a valorilor umane şi creştine“, informează Radio Trinitas. În acest sens, cardinali, arhiepiscopi, episcopi, specialişti în problematica familiei şi jurnalişti s-au reunit recent la Vatican, pentru a discuta problemele actuale cu care se confruntă familiile din întreaga lume.