În ziua următoare praznicului Nașterii Domnului, când Biserica a celebrat Soborul Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, înconjurat de un ales sobor de slujitori. În cuvântul de învățătură, ierarhul a tâlcuit Sfânta Evanghelie citită și le‑a vorbit celor prezenți despre cum trebuie trăit creștinește Crăciunul.
Pe scurt
Mănăstirea Neamţ şi-a sărbătorit al treilea hram
Sf. Cuvios Paisie a fost sărbătorit, ieri, la Mănăstirea Neamţ. La acest sfânt lăcaş, care ieri şi-a serbat al treilea hram, un sobor impresionant de preoţi a oficiat Sfânta Liturghie, la care au participat foarte mulţi credincioşi. „L-am avut ca oaspete pe arhim. Paisie Cecan, stareţul Mănăstirii «Noul Neamţ» din Basarabia, care a venit cu câţiva călugări din mănăstirea respectivă. Faptul că Sf. Paisie a trăit în acest spaţiu al Moldovei face că această zi să nu fie doar o sărbătoare a Mănăstirii Neamţ, ci şi a întregii zone, fiindcă sfântul a avut legături cu toate mănăstirile din zona Neamţului. Această sărbătoare închinată Sf. Paisie este al treilea hram al Mănăstirii Neamţ şi aceasta ne dă un impuls şi un imbold pentru a continua viaţa monahală în acest spaţiu. Faptul că Sf. Paisie a fost un isihast ne ajută ca să trăim acele momente în care sfinţii de odinioară se rugau lui Dumnezeu în taină şi în linişte“, a declarat pentru Radio Trinitas arhim. Benedict Sauciuc, stareţul Mănăstirii Neamţ. Patriarhul ecumenic a vizitat Bulgaria Patriarhul Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului s-a aflat, săptămâna aceasta, într-o vizită oficială în Bulgaria. Sanctitatea Sa s-a întâlnit cu PF Maxim, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare, cu membrii Sfântului Sinod, precum şi cu preşedintele Republicii Bulgare, M. Gueorgui Pervanov, informează orthodoxie.com. Tot cu acest prilej, Patriarhul Ecumenic a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Şcolii Superioare din Bulgaria, care se ocupă cu formarea, administrarea şi organizarea bibliotecilor. Dialog biblic la capela ortodoxă română „Sf. Siluan Atonitul“ din München La iniţiativa PS Sofian Braşoveanul, episcop-vicar al Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Germania, Europa Centrală şi de Nord, sâmbătă, 24 noiembrie 2007, românii ortodocşi din Germania sunt invitaţi la capela ortodoxă română „Sf. Siluan Atonitul“, de la Centrul Bisericesc din München, unde, după slujba Vecerniei, în cadrul serilor de dialog biblic, va fi continuată explicarea Predicii de pe munte, cu versetele 13-48 din capitolul 5 al Evangheliei după Matei, informează Radio Trinitas. Biserica ortodoxă română din Alcala va primi donaţii Românii ortodocşi din Alcala de Henares vor dona 300.000 de euro pentru finanţarea construirii unei biserici româneşti în această zonă, informează Romanian Global News. „Donaţia va fi motivată de dorinţa românilor ortodocşi care trăiesc în comunitatea din Madrid, care timp de ani întregi au sperat să aibă un spaţiu unde să poată construi o biserică ortodoxă“, a explicat părintele paroh din Alcala de Henares, Adrian Pintea. Primăria din Alba Iulia, oraşul de origine al majorităţii imigranţilor români înregistraţi în Alcala de Henares, a fost unul dintre primii donatori. Potrivit părintelui Pintea, „primăria a donat 3.000 de euro şi va mai da încă 97.000 când se va pune prima piatră la construcţie, în luna aprilie a anului următor“.