În ziua următoare praznicului Nașterii Domnului, când Biserica a celebrat Soborul Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, înconjurat de un ales sobor de slujitori. În cuvântul de învățătură, ierarhul a tâlcuit Sfânta Evanghelie citită și le‑a vorbit celor prezenți despre cum trebuie trăit creștinește Crăciunul.
Pe scurt
Hram la Seminarul Teologic „Sf. Ioan Gură de Aur“ din Huşi
Ieri, de sărbătoarea Sfântului Ioan Gură de Aur, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur“ din oraşul Huşi şi-a serbat hramul. „Seminarul Teologic «Sf. Ioan Gură de Aur», aşa cum este numit el astăzi, a fost înfiinţat pentru prima oară în anul 1852. La 7 iulie 1851, domnitorul Grigore Alexandru Ghica a dat legile pentru organizarea învăţământului bisericesc în Moldova. Apoi, s-a luat hotărârea înfiinţării a două seminarii în Moldova, şi anume la Roman şi la Huşi. Astfel, în 1852 a fost înfiinţat seminarul de la Huşi, sub păstorirea lui Veniamin Arhipescu, primul director al seminarului. Din păcate, în anul 1893 seminarul a fost desfiinţat, urmând ca în anul 1919 să fie reînfiinţat în timpul lui Nicodim Munteanu. În anul 1932 a fost din nou desfiinţat, urmând sa fie reînfiinţat abia în anul 1996, de către PS Ioachim, an în care a fost şi numit episcop la Huşi“, a declarat pentru Radio Trinitas părintele Andrei Zagan, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ioan Gură de Aur“ din Huşi. 2 ani de la întronizarea Mitropolitului Ardealului Ieri, 13 noiembrie s-au împlinit 2 ani de când IPS Laurenţiu a fost întronizat ca Mitropolit al Ardealului. IPS Laurenţiu Streza a fost ales, prin vot secret, în această demnitate de Colegiul Electoral Bisericesc, reunit pe 3 noiembrie 2005, la Palatul Patriarhiei din Capitală, sub preşedinţia vrednicului de pomenire patriarhul Teoctist. Alegerea a fost validată a doua zi, pe 4 noiembrie 2005, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Cu prilejul aniversării de ieri, PS Visarion Răşinăreanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat, la Catedrala mitropolitană din Sibiu, slujba Sfintei Liturghii şi o slujbă de Te Deum. Prima vizită în SUA a Papei Benedict al XVI-lea Papa Benedict al XVI-lea va efectua, în perioada 15-20 aprilie 2008, o vizită la Washington şi New York, pentru a oficia slujbe şi a se adresa Naţiunilor Unite, în prima sa vizită în Statele Unite. Papa va sosi la Washington pe data de 15 aprilie şi va fi primit la Casa Albă în ziua următoare, zi în care sanctitatea Sa va împlini vârsta de 81 de ani. La 17 aprilie, papa va oficia o slujbă pe noul stadion de base-ball al echipei naţionale din Washington şi se va întâlni cu rectori ai unor universităţi catolice, precum şi cu alte oficialităţi. Pe 18 aprilie, Papa Benedict al XVI-lea se va deplasa la New York pentru a se adresa Naţiunilor Unite, iar pe 19 aprilie, ziua în care se împlinesc trei ani de întronizarea sa, va oficia o slujbă religioasă la Catedrala „Sfântul Patrick“ din New York.