La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Pelerinaj la Biserica Vovidenia din Botoşani
Biserica „Intrarea Maicii Domnului în Biserică“ din Botoşani îmbracă astăzi straie de sărbătoare. Cu acest prilej, au loc o serie de manifestări religioase, închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ocrotitoarea acestui sfânt locaş.
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi a Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la Biserica Vovidenia din Botoşani a ajuns aseară de la Bucureşti racla în care se află un fragment din moaştele Sfântului Ierarh Nicolae, un fragment din moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur şi o părticică din moaştele sfinţilor 14.000 de prunci ucişi de Irod. După primirea oficială a sfintelor moaşte, a fost oficiată Vecernia unită cu Litia, în cinstea hramului bisericii. În această dimineaţă, de la ora 8:00, se vor săvârşi Utrenia, Acatistul şi Sfânta Liturghie. „Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică este una specială pentru Parohia Vovidenia din Botoşani, care împlineşte anul acesta 180 de ani de când a fost ridicată. Vom avea bucuria ca slujba Sfintei Liturghii să fie oficiată de Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi“, a spus pr. paroh Partenie Apostoaie. În această seară, de la ora 16:00, se va oficia Vecernia în cinstea Sfinţilor Nicolae şi Ioan Gură de Aur, urmată de Taina Sfântului Maslu. Mâine-dimineaţă se va săvârşi Sfânta Liturghie, urmată de pomenirea celor adormiţi, iar la orele serii se vor sluji Vecernia şi Taina Sfântului Maslu. Duminică, 23 noiembrie 2014, înainte ca sfintele moaşte să se întoarcă la Bucureşti, un sobor de preoţi va săvârşi Taina Sfântului Maslu. „La finalul fiecărei slujbe, ne vom aduce aminte de toţi ctitorii bisericii noastre şi de toţi cei care au slujit la altarul sfântului locaş. Astfel, cei care vor lua parte la sfintele slujbe, vor primi pachete cu alimente şi ceai cald. Astfel, vom aduce o bucurie şi o mângâiere credincioşilor, pe lângă rugăciunea pe care o vom înălţa“, a adăugat pr. paroh Partenie Apostoaie. (C. Ciofu)