Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Pelerini buzoieni la Sfântul Munte Athos
În perioada 16-19 august 2017, Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei a organizat un pelerinaj la Sfântul Munte Athos. Cu binecuvântarea și prin purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, chiriarhul locului, opt ostenitori de la Centrul eparhial din Buzău au vizitat Mănăstirea Vatoped, unde au participat la programul liturgic zilnic.
După un drum de mai bine de douăsprezece ore, grupul de pelerini a petrecut prima noapte în Stavros, un orășel situat la intrarea dinspre nord-est în peninsula Halkidiki din Grecia.
A doua zi dimineață, pelerinii s-au îndreptat spre Ierissos, orașul cu un port important al nordului Mării Egee, de unde și-au ridicat diamontirionul – permisul de intrare în Sfântul Munte – și s-au îmbarcat pe vaporul ce avea să îi ducă la destinație.
Ajunși la Mănăstirea Vatoped, cei opt pelerini buzoieni au fost primiți cu multă dragoste de obștea monahală. A urmat o drumeție la Chilia românească „Sfântul Ipatie”, unde s-au întâlnit cu ieromonahul Ignatie, care le-a adresat un cuvânt de folos duhovnicesc.
Pe parcursul celor aproape trei zile de ședere în mănăstire, pelerinii buzoieni, călăuziți de părintele Aretha, originar din România, au vizitat muzeul și biblioteca așezământului monahal, fabrica de pâine, pe cea de ulei de măsline, atelierul de tămâie, pe cel de plante medicinale, plantațiile de kiwi și serele de legume. Ei au trăit și bucuria vizitării chiliei Părintelui Iosif Vatopedinul, care a fost ucenic apropiat al lui Gheron Iosif Isihastul.
Întâlnirea cu Părintele stareț Efrem a fost momentul mult așteptat de toți cei opt pelerini, care s-au împărtășit din cuvântul său de binecuvântare și, în numele Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, i-au adresat invitația de a veni în Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei.
Conform calendarului neîndreptat, în ziua de 19 august a fost prăznuită Schimbarea la Față a Domnului. Pelerinii au participat la slujba Privegherii, săvârșită în biserica mare a mănăstirii, într-o atmosferă de înaltă trăire duhovnicească.
Sâmbătă-dimineață, un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte și trei părinți consilieri de la Buzău, a oficiat Sfânta Liturghie, în locașul de cult cu hramul „Buna Vestire”, sub protia Mitropolitului Hrisostom de Chalkis.