Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel - învăţători ai credinţei, pocăinţei şi misiunii Bisericii în lume

De sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învăţătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală, pe care îl redăm integral.

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt doi oameni diferiţi, chemaţi de Iisus Hristos să vestească aceeaşi Evanghelie a iubirii milostive şi a mântuirii lumii.

I. Sfântul Petru se numea Simon înainte de a se fi întâlnit cu Iisus Cel ce i-a schimbat numele în Chefa, care înseamnă piatră. Simon s-a născut în Betsaida Galileei, tatăl său se numea Ioná, iar fratele său, Andrei, a fost cel dintâi chemat de Iisus să fie Apostol. Andrei l-a prezentat pe Simon lui Iisus după ce i-a spus: „Am găsit pe Mesia” (cf. Ioan 1, 41). Simon Petru era căsătorit şi era pescar de profesie. Această îndeletnicire l-a învăţat să înfrunte valurile mării, să se ostenească, să se bucure de pescuire bogată ori să-şi asume eşecul. Era o fire dinamică, spontan şi plin de zel. Într-o zi L-a întâlnit pe Iisus din Nazaret, Cel care i-a schimbat viaţa şi l-a făcut din pescar obişnuit „pescar de oameni”, adică Apostol, ca să adune oameni pentru Împărăţia cerurilor, pe care o predicau Sfântul Ioan Botezătorul şi apoi Iisus zicând: „Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia cerurilor” (Matei 4, 7). Simon a moştenit credinţa sa iudaică din familie şi a cultivat-o la sinagogă, într-un context iudaic, dar elenizat, al Galileei, adică populat cu amestec de grupuri etnice diferite. Totuşi, Simon Petru era un om simplu, el nu vorbea limba greacă, de aceea, mai târziu, a fost ajutat în misiunea sa de ucenicul său, Ioan Marcu, fiind traducător pentru el din ebraică în greacă.

II. Sfântul Pavel se numea iniţial Saul. S-a născut în Tarsul Ciliciei (azi Tarsus, în estul Turciei), în diaspora evreiască, şi era fiu al unor evrei deportaţi de romani. Sfântul Pavel avea o vastă cultură teologică dobândită în Tars şi la Ierusalim. Era cetăţean roman, adică un internaţional. Vorbea limba greacă, era zelos şi ucenic al învăţatului Gamaliel, un mare cunoscător al Legii lui Moise. Saul a fost contemporan cu Iisus din Nazaret, dar nu L-a întâlnit personal niciodată cât timp Iisus a trăit pe pământ. Din zel pentru tradiţia iudaică, Saul a persecutat noua comunitate a ucenicilor lui Iisus din Nazaret. Însă, pe când îi persecuta pe creştini, în Siria, lângă Damasc, s-a întâlnit cu Iisus Cel viu din ceruri, într-o lumină copleşitoare. Iisus l-a întrebat: „Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?” (Fapte 9, 4). Atunci, Saul a înţeles că Iisus din Nazaret este viu şi că El este cu adevărat Mesia. Tot atunci, Saul a învăţat că Iisus Hristos este Capul Bisericii, iar Biserica este Trupul Său. Saul lovea în creştini, iar Iisus Hristos simţea durerea lor, pentru că viaţa lor era viaţa Lui şi viaţa Lui era viaţa lor. Apoi, Saul, persecutorul, se converteşte şi este botezat, primind numele Pavel (Paul). El devine apostolul, misionarul cel mai zelos al lui Iisus Hristos şi al Bisericii Sale.

III.  Sfinţii Petru şi Pavel au fost chemaţi la apostolat în mod diferit şi au primit de la Hristos şi de la Biserică misiuni diferite: Sfântul Petru începe predicarea Evangheliei la iudei, iar Sfântul Pavel la neamuri, adică la popoarele păgâne politeiste. Sfântul Petru apare primul în listele celor doisprezece Apostoli, iar Sfântul Pavel este cel de-al treisprezecelea Apostol. În planul Său de mântuire a lumii, Hristos preferă pe fiecare om. Sfântul Andrei este cel dintâi chemat la apostolie (misiune), Sfântul Petru este cel dintâi în liste, Sfântul Ioan este cel mai iubit ucenic, iar Sfântul Pavel, deşi chemat la misiune ultimul ca timp, devine primul ca zel misionar. Cu fiecare persoană şi cu fiecare popor, Domnul Iisus Hristos are în iubirea Sa o relaţie preferenţială şi unică, fiindcă El Se dăruieşte total fiecăruia din cei care cred în El şi Îl iubesc pe El.

IV. Ce aveau în comun Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel?

1. Esenţialul şi plenitudinea, mai precis credinţa fierbinte în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi comuniunea vie cu El. Sfântul Petru a mărturisit dumnezeirea lui Iisus Hristos zicând: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui Viu!” (Matei 16, 16), iar Sfântul Pavel a mărturisit că în Hristos „locuieşte trupeşte toată plinătatea dumnezeirii” (Coloseni 2, 9); deoarece în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu „S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă” (1 Timotei 3, 16).

2. Amândoi Apostolii aveau o puternică trăire (experienţă) a pocăinţei sau a convertirii: Sfântul Petru s-a lepădat de Hristos de trei ori, însă apoi a plâns cu amar (cf. Luca 22, 62), L-a iubit şi L-a mărturisit pe Hristos până la moarte martirică. Mai întâi, Sfântul Pavel a persecutat Biserica lui Hristos, dar după ce s-a convertit şi a devenit creştin, a regretat aceasta în tot timpul vieţii lui şi a lucrat pentru predicarea Evangheliei lui Hristos mai mult ca oricare altul dintre apostoli.

3. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel aveau în comun dragostea lor puternică pentru Hristos şi pentru Biserica Sa. Biserica este zidită pe piatra credinţei mărturisite de Petru, adică pe mărturisirea dumnezeirii lui Iisus Hristos (cf. Matei 16, 13-20). De aceea, Sfântul Apostol Petru însuşi mărturiseşte că nu el, ci Hristos este piatra din capul unghiului, care ţine în unitate eclesială pe iudei şi pe celelalte popoare ale lumii: „Apropiaţi-vă de El (de Hristos), piatra cea vie, de oameni într-adevăr neluată în seamă, dar la Dumnezeu aleasă şi de preţ; şi voi înşivă, ca pietre vii, zidiţi-vă drept casă duhovnicească, preoţie sfântă, ca să aduceţi jertfe duhovniceşti, bine-plăcute lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos” (1 Petru 2, 4-5). Din acest motiv, Sfântul Petru cere creștinilor să păstreze dreapta credinţă şi unitatea Bisericii, neluând în seamă profeţiile mincinoase: „Dar au fost în popor şi proroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi, tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, îşi vor aduce lor grabnică pieire” (2 Petru 2, 1-22).

Sfântul Apostol Pavel, arătând iubirea lui jertfelnică faţă de Hristos, spune: „Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? ... Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de iubirea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 8, 35, 38-39). Iar în altă parte, el arată grija pentru Biserică în lucrarea sa misionară, zicând: „Pe lângă cele din afară, ceea ce mă împresoară în toate zilele este grija de toate Bisericile” (2 Corinteni 11, 28).

4. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel aveau în comun martiriul, sau mucenicia lor în Roma, a cărui dată a fost considerată de tradiţia Bisericii ca fiind 29 iunie, anul 67, în timpul persecuţiilor împăratului Nero (54-68) împotriva creştinilor. Sfântul Apostol Petru a fost răstignit cu capul în jos pe colina Vaticanului, iar Sfântul Apostol Pavel a fost decapitat cu sabia, la marginea Romei, pe drumul care duce spre mare.

V. Cu ce s-au confruntat ei în lumea din timpul lor?

În primul rând, cu o religiozitate panteistă sau politeistă, care practica închinarea la idoli și confunda pe Dumnezeu Creatorul cu creaturile (cf. Romani 2, 25).

În al doilea rând, ei s-au confruntat cu autosuficienţa şi aroganţa filosofiei greco-romane care nu putea accepta Crucea şi Învierea lui Hristos, adică iubirea smerită a lui Dumnezeu Cel Atotputernic şi nici învierea trupului din moarte, deoarece fatalismul morţii ţinea toată lumea păgână antică într-o sclavie a spiritului. De aceea, credinţa în Iisus Hristos voia „să izbăvească pe acei pe care frica morţii îi ţinea în robie toată viaţa” (Evrei 2, 15). Aşadar, credinţa iudeo-creştină în Dumnezeu Cel veşnic viu, Care nu Se confundă cu lucrurile limitate şi trecătoare şi Care a biruit moartea prin Învierea lui Hristos, era eliberare pentru păgânii robiţi de idolatrie şi de frica morţii trupului.

În al treilea rând, aceşti Sfinţi Apostoli s-au confruntat cu autosuficienţa şi ostilitatea puterii politice imperiale. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel cer în epistolele lor să fie respectate atât autoritatea politică imperială, cât şi autoritatea administrativă şi militară, ba chiar ei numesc aceste autorităţi: slujitori ai binelui comun şi pedepsitori ai răufăcătorilor (cf. 1 Petru 2, 13-14; Romani 13, 1-13). Cu toate acestea, ei n-au confundat imperiul roman cu Împărăţia cerurilor sau pe împăratul roman, pământean şi trecător, cu Domnul Iisus Hristos, Împăratul Cel veşnic viu din ceruri. De aceea, ei au pătimit iubind şi mărturisind pe Hristos până la moarte martirică.

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel rămân pentru noi mari învăţători ai credinţei, ai pocăinței și ai sfințeniei, precum şi rugători statornici pentru viaţa şi unitatea Bisericii lui Hristos. Prin viaţa, faptele şi scrierile lor, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel ne îndeamnă să iubim pe Hristos, Evanghelia şi Biserica Sa, să lucrăm pentru vindecarea şi mântuirea tuturor oamenilor fără deosebire de neam sau etnie. Ei sunt pentru noi dascăli ai pocăinței, ai iertării, ai unităţii şi ai sfinţeniei. Ei ne învaţă să ne rugăm neîncetat, să săvârşim cu iubire milostivă faptele bune, dar să nu contăm niciodată pe noi înşine mai mult decât pe harul lui Dumnezeu Cel viu, arătat în Iisus Hristos. În iconografia ortodoxă, Sfinții Apostoli Petru şi Pavel, primul şi ultimul între Apostoli, reprezintă Biserica sau comuniunea lui Israel (Petru) cu toate popoarele lumii care cred în Hristos (Pavel). În iconografie, cheile Sfântului Petru reprezintă pocăinţa şi iertarea păcatelor, prin care se deschid omului smerit și milostiv ușile Împărăției cerurilor. Iar sabia Sfântului Pavel reprezintă puterea Cuvântului sfânt, care distinge între erezie şi adevăr, între patimă egoistă şi iubire milostivă, între păcat și sfințenie, între moarte spirituală și viață veșnică.

Să ne rugăm Sfinților Petru şi Pavel, cei doi corifei ai Apostolilor, să ne ajute să fim şi noi mărturisitori ai lui Hristos în lumea de astăzi, așa cum au fost ei mărturisitori în lumea din timpul lor, pentru a putea spune tuturor celor care cred în Hristos: „Bucuraţi-vă pururea în Domnul şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă!” (Filipeni 4, 4).

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

*Predică rostită în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală de sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, marţi, 29 iunie 2021.