Frumuseţea harică a picturii Catedralei Naţionale

Ne bucurăm, dragi pictori, că vă vedem față către față, nu pe schelă, deoarece, în general, dumneavoastră ați lucrat în ateliere și apoi pe schele. Pictura Catedralei Naționale a fost o lucrare mare și încă nu e terminată, dar partea care s‑a finalizat a fost suficientă pentru a arăta că pictura în tehnica mozaic a fost o lucrare binecuvântată de Dumnezeu.

După sfinţirea picturii, am văzut mai întâi aprecierile simplilor credincioși pelerini, care nu sunt specialiști în domeniu, dar care, în cuvinte simple, au spus adevăruri mari. De exemplu, o doamnă a spus că, uitându‑se la catedrală (Catedrala Națională, n.red.), la pictură și la zidurile catedralei, a remarcat următorul fapt: deși este foarte mare, imensă ca spațiu, catedrala nu este apăsătoare, nu ne copleșește, pentru că picturile sunt foarte frumoase și aduc pace și bucurie în suflet. Acestea sunt cuvintele unei închinătoare la această catedrală, după sfințirea picturii catedralei.

Desigur, ne putem întreba ce anume din pictura Catedralei Naţionale aduce pace și ce anume din pictura ei aduce bucurie. Dacă ne uităm la ansamblul celor trei abside - absida Altarului, absida de sud și absida de nord - cert se remarcă diferențierea între imagini. Icoanele mari, cu fondul deschis alb‑gălbui, transmit sentimentul păcii, o pace sfântă cerească, nu o pace pământească. Iar icoanele mici şi multe ale sfinților care au fost pictați pe arcurile dintre cele trei abside transmit bucurie. Sunt ca niște struguri, deși e vorba de sfinți, dar în imagini mai mici și mai dense. Prin urmare, chipurile mari ale sfinților, imense, pacifică. Cele mici și multe, care scot în evidență arcurile, plasate între abside, aduc multă bucurie, cum se simte iarna la Sania cu zurgălăi. În același timp, imaginile multe şi mărunte de pe arcuri scot în evidență arhitectura arcurilor care susţin turla Pantocrator. Astfel, o pictură bună scoate în evidență o arhitectură frumoasă. Uneori o pictură bună corectează o arhitectură incompletă - cum de pildă a fost cazul la Biserica „Sfântul Gheorghe” din grădina Reședinței Mitropolitane de la Iași, unde exista o boltă lungă, dar fără nici un arc, iar când s‑au făcut arcuri din pictură, bolta a ieșit mai frumoasă decât era înainte de a fi pictată. Acolo s‑a completat prin pictură ceea ce lipsea din arhitectură.

O altă remarcă privind pictura Catedralei Naţionale a venit de la o credincioasă care a zis: „Ceea ce‑i frumos Îi place și lui Dumnezeu. N‑am cuvinte să exprim ce simt. E ceva din paradis”. Adică, exact ceea ce spunea Sfântul Gherman, Patriarhul Constantinopolului (715‑730), şi anume că „biserica este cerul coborât pe pământ”. Iar noi adăugăm: „ca pe pământeni să‑i înalțe duhovnicește la ceruri”. De aceea, în cântarea liturgică se spune: „În biserica slavei Tale stând, în cer ni se pare a sta”. În concluzie, dacă într‑o biserică pictată simți că te afli ca în cer, atunci înseamnă că pictura din biserică este reușită.

Pe lângă armonia care există între cele trei abside principale ale Catedralei Naţionale, absida Altarului se remarcă în mod deosebit prin icoana imensă a Maicii Domnului Platitera, care ocroteşte România ca pe „o grădină a ei”. Însă de o armonie rară este icoana lui Hristos‑Pantocrator din turla înaltă a Catedralei. În icoana aceasta se află în deplină armonie smerenia şi slava lui Hristos, dreptatea şi bunătatea Lui, pacea şi bucuria Lui, omenitatea şi dumnezeirea Lui.

Totuşi, care este motivaţia spirituală a frumuseţii picturii Catedralei? Secretul frumuseţii harice a picturii din Catedrala Naţională este mai întâi rugăciunea continuă din toate parohiile și mănăstirile Patriarhiei Române, mai ales în timpul Sfintei Liturghii. Rugăciunile sunt cuprinse în cadrul Ecteniei mari şi a Ecteniei întreite, când preotul sau diaconul se roagă pentru ca Dumnezeu să ajute la ridicarea Catedralei Mântuirii Neamului, „spre slava lui Dumnezeu și ocrotirea poporului român” şi „pentru ctitorii, binefăcătorii și miluitorii Catedralei Mântuirii Neamului și pentru toți ziditorii și lucrătorii”, să le dăruiască celor care lucrează sănătate și ajutor să ducă la bun sfârșit lucrarea¹. În cazul realizării picturii Catedralei Naţionale, deși nu putem spune că am avut o echipă de pictori care anterior au mai pictat integral câteva biserici în mozaic - domnul Daniel Codrescu și tatăl dânsului, Marcel Codrescu, au pictat integral multe biserici, însă în frescă, nu în mozaic -, totuşi s‑a realizat o pictură foarte impresionantă, deoarece frumuseţea ei a venit, în primul rând, ca har şi inspirație, prin rugăciunile speciale permanente pentru lucrările de la Catedrala nouă. Aici trebuie să precizăm sursa sfatului bun, de a însoți cu rugăciunea Bisericii lucrarea de zidire și de pictare a Catedralei Naționale. Profesorul Emilian Popescu, de vrednică pomenire, care a fost și membru de onoare al Academiei Române, ne‑a spus că în timp ce se construia Biserica „Sfânta Sofia” din Constantinopol, împăratul bizantin Justinian (527‑565) a cerut ca un grup anume de oameni să se roage în fiecare zi pentru ca lucrările care se desfăşurau la construirea acestei biserici să fie binecuvântate. Din acest motiv, am hotărât şi noi în Sfântul Sinod să formulăm o rugăciune specială pentru lucrările de zidire și pictare a Catedralei Mântuirii Neamului (sau Catedralei Naționale).

Aşadar, rugăciunea permanentă, în fiecare zi și în toate bisericile din Patriarhia Română, din țară și din diasporă, a fost cea dintâi sursă de inspirație pentru zidirea şi pictarea Catedralei Naţionale. Într‑adevăr, această mare reușită a picturii în mozaic bizantin nu a venit după un șir de biserici pictate în pictura mozaic, ci la începutul unei lucrări de mare amploare și importanță, care nu‑ți dă siguranța, ca pictor, că vei reuși de la început.

Al doilea factor al reuşitei acestei picturi a fost smerenia pictorilor în căutarea perfecționării. Nici unul dintre pictori nu s‑a considerat că este un pictor desăvârșit în ceea ce privește pictarea unei catedrale în tehnica mozaic. A existat multă smerenie din partea tuturor pictorilor și în același timp speranța că vor realiza această lucrare într‑un timp record, pentru că aveau termene fixate. Am serbat primul centenar al României Mari, în anul 2018, iar apoi al doilea centenar, al Patriarhiei Române, acum, în anul 2025: deci la șapte ani diferență, alt centenar. La primul centenar voiam să legăm momentele importante de sfințirea Altarului, iar pentru al doilea centenar să sfinţim pictura Catedralei noi, evenimente cu valoare de simbol, ca să arătăm recunoștință faţă de Dumnezeu, să cinstim pe Sfinții Lui şi pe eroii poporului român.

Al treilea factor care explică acuratețea şi frumuseţea picturii Catedralei Naţionale a fost supravegherea din partea conducerii Comisiei de Pictură Bisericească. Când domnul Daniel Codrescu era și el membru în această comisie, i‑am spus: „Nu este suficient doar să vii la mine să‑ți aprob cutare sau cutare proiect de pictură, ci trebuie să‑l vadă și membrii Comisiei de Pictură Bisericească”. Astfel, unii dintre pictorii din conducerea Comisiei de Pictură Bisericească au făcut și ei observații care au contribuit la echilibrarea, la finețea și armonizarea imaginilor. Iar intervențiile noastre ca patriarh au fost mai ales acolo unde era nevoie de o corectură sau de claritate din punct de vedere teologic. În acest sens, domnul Daniel Codrescu, pe lângă talentul său excepţional de pictor bisericesc, a dovedit şi o deosebită receptivitate privind semnificaţiile profunde ale teologiei şi spiritualităţii liturgice ortodoxe în domeniul picturii.

Într‑o biserică pictată, fie în tehnica frescă, fie în tehnica mozaic, pictura trebuie să fie în acord cu Liturghia. Dacă Liturghia ortodoxă este bizantină și muzica psaltică este bizantină, atunci şi pictura bisericii trebuie să fie bizantină, pentru o armonie desăvârşită. Cu alte cuvinte, aceste valori ale picturii de tradiţie bizantină nu pot fi înțelese dacă nu se cunoaște și profunzimea teologică a spiritualităţii liturgice ortodoxe.

Imnografii care au scris cântările bisericești ortodoxe au folosit cuvântări teologice patristice, pe care le‑au concentrat și le‑au pus în metrica bizantină. De pildă, catavasia: „Hristos Se naște, măriți‑L (sau slăviți‑L), Hristos din ceruri, întâmpinați‑L” este începutul unei predici a Sfântului Grigorie Teologul. Imnografii au preluat idei profund teologice din cuvântări patristice, le‑au rezumat ori concentrat și le‑au transformat în imnografie, oferind astfel universul liturgic, teologic şi muzical al Bisericii.

Cea mai duhovnicească pictură bizantină ca artă vizuală a fost inspirată de experienţa isihastă sau curentul isihast, deoarece unii dintre părinții isihaști au fost învredniciți de Dumnezeu să vadă încă din viaţa pământească lumina necreată cerească, să aibă pregustări ale slavei Taborului. În acest sens, icoana simbol a acestei experienţe este icoana „Schimbării la Faţă a Domnului Hristos”. În plus, rugăciunea isihastă, a coborârii minţii în inimă, îi ajută pe pictori să coboare haric cerul pe pământ, adică să transmită, prin iconografie, lumina, pacea şi bucuria slavei cereşti oamenilor şi să deschidă sufletele oamenilor spre Împărăția lui Dumnezeu. În acest sens, catapeteasma unui Altar ortodox sau iconostasul mare arată că Împărăția lui Dumnezeu vine spre noi. Este exact ceea ce spun în predică Domnul Iisus Hristos şi Ioan Botezătorul: „Pocăiți‑vă, că s‑a apropiat Împărăția cerurilor!”  Catapeteasma Sfântului Altar este predica permanentă, tăcută, dar vizibilă a Bisericii, ca îndemn constant: „Pregătiți‑vă, schimbați‑vă modul de a gândi, de a vorbi și de a făptui, fiindcă Împărăţia lui Dumnezeu s‑a apropiat”. Deci, Împărăția lui Dumnezeu se apropie în primul rând de noi prin icoanele de pe catapeteasmă și apoi prin întreaga pictură a unei biserici ortodoxe.

Desigur, talentul de pictor este foarte important, dar nu este suficient. Este necesară și cunoaşterea teologică a artei eclesiale, pentru că arta eclesială nu exprimă opinia unei persoane, a unui individ, ci credința comunității întregi de‑a lungul timpului, nu doar a contemporanilor care sunt sau nu de acord cu pictorul respectiv. Pictura bisericească trebuie să exprime o fidelitate reînnoită - fidelitate în raport cu sfinții lui Dumnezeu din toate timpurile, deoarece „Iisus Hristos, ieri, astăzi şi în veci, este acelaşi” (Evrei 13, 8). În acest sens, pictura unei biserici nu este o simplă podoabă, ci aceasta este teologia Bisericii Ortodoxe exprimată în imagini, linii și culori, identică în privința conținutului și mesajului cu teologia Bisericii exprimată în Evanghelie, în dogme și în imnografie.

La aceste câteva remarci, mai adăugăm şi faptul că s‑a lucrat, cum s‑a spus, în echipă, și sub presiunea timpului. Dacă se spune: până la data de ... trebuie să pictăm atâta suprafaţă - iar la un moment dat, voi, pictorii, aţi depășit norma, aceasta înseamnă că echipa voastră de tineri pictori a avut mult entuziasm și mult spirit de jertfelnicie. De ce? Pentru că nu vă consideraţi experți în mod deplin, ci eraţi în căutarea desăvârşirii și în dinamica formării spre perfecționare.

În rezumat, pictarea Catedralei Naţionale în tehnica mozaic a fost o lucrare făcută cu smerenie, cu speranță și cu bucurie, dar şi cu o profundă conștiință eclesială, deoarece această catedrală reprezintă frumuseţea sufletului românesc, credincios şi darnic, evlavios şi generos. Desigur, frumusețea picturii Catedralei este asemenea frumuseţii unei icoane a sfinților, dar este şi o stare duhovnicească luminoasă a sufletelor celor care au pictat pe sfinți. De fapt, se realizează o legătură de sfântă prietenie între sfântul pictat și pictorul care pictează icoana sau chipul sfântului, după cum spunea mai ales Sfântul Părinte Pictor Sofian Boghiu de la Antim. El zicea că trebuie să se roage pictorul pentru ca apoi icoana pictată de el să îndemne tainic la rugăciune pe credincioşii care o privesc.

Vă felicităm şi vă admirăm, dragi pictori, mai ales fiindcă, până acum, nu s‑a organizat o întâlnire oficială cu voi, ci am văzut doar lucrarea voastră făcută în etape. Desigur, fiecare parte era frumoasă, dar niciodată nu ni s‑a prezentat întregul, fiindcă nu avea cum, fizic. Întregul de‑abia acum s‑a prezentat, pe zidurile Catedralei Naţionale.

Noi vă felicităm pentru lucrarea realizată deja și vă îndemnăm să continuați lucrările care au mai rămas în pronaos și la paraclisul de la demisolul Catedralei.

În încheiere, doresc să vă spun că veți primi în dar, pe lângă Diploma și Medalia sfințirii picturii Catedralei Naţionale, şi cartea‑album Icoane ale Împărăției cerurilor: 40 de artiști despre mozaicul Catedralei Naționale, interviuri realizate de criticul și istoricul de artă Luiza Barcan, Ed. Basilica, Bucureşti, 2025, precum şi cartea Catedrala Națională, un ideal împlinit. Repere istorice și arhitecturale, Ed. Basilica, Bucureşti, 2025.

Vă mulţumim pentru toată lucrarea dumneavoastră şi pentru prezenţa la acest moment solemn!

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Cuvânt rostit la Palatul Patriarhiei - București, 12 noiembrie 2025, în faţa pictorilor care au realizat pictura Catedralei Naţionale. Text revăzut şi rezumat de autor.

Notă: