La Iordan avem două lucrări diferite. Prima lucrare a fost Botezul Domnului Iisus de către Ioan - botezul pocăinței. Acest botez este primit şi de Domnul Iisus Hristos, nu pentru că ar fi avut nevoie de
2026 - „Anul omagial al pastorației familiei creștine” și „Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame)”, în Patriarhia Română
Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind declararea în Patriarhia Română a anului 2026 ca An omagial al pastorației familiei creștine și An comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame).
Cu dragoste în Hristos, vă aducem la cunoștință că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința sa de lucru din 25 octombrie 2024, a examinat referatul Cancelariei Sfântului Sinod privind declararea anului 2026 în Patriarhia Română ca „Anul omagial al pastorației familiei creștine” și „Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame)”.
În referatul prezentat, s-a menționat că, la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Cancelaria Sfântului Sinod a formulat propunerea ca anul 2026 să fie declarat drept „Anul omagial al pastorației familiei creștine” și „Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame)”, în Patriarhia Română. Propunerea a fost aprobată în ședința de lucru a Permanenței Consiliului Național Bisericesc, desfășurată în ziua de joi, 17 octombrie 2024 (temei nr. 10.781/2024).
Propunerea celor două teme, omagială și comemorativă, pentru anul 2026 este argumentată în special de necesitatea pastoral-misionară a evidențierii rolului pe care familia, întemeiată prin Sfânta Taină a Cununiei, îl are atât în Biserică, cât și în societatea secularizată contemporană. De asemenea, având în vedere că familia creștină a fost numită și „Biserica de acasă” sau „icoană” a iubirii Preasfintei Treimi, propunerea Cancelariei Sfântului Sinod a fost motivată și de importanța cultivării modelului creștin al relației de dragoste, respect și întrajutorare dintre soț și soție, dintre părinți și copii.
Sfânta Scriptură învață că familia nu este doar o instituție socială, ci o invitație de a trăi în armonie, iubire și credință, având ca model iubirea lui Dumnezeu pentru noi toți, este locul în care oamenii trăiesc în iubire și sprijin reciproc, dar și cadrul în care credința și valorile morale sunt cultivate și transmise generațiilor viitoare. Familia este adesea folosită ca simbol pentru relația dintre Dumnezeu și poporul Său. De exemplu, Dumnezeu este numit „Tatăl nostru” și credincioșii sunt numiți „fiii lui Dumnezeu” (Ioan 1, 12). Această realitate reflectă ideea că familia este imagine a legăturii de iubire, grijă și responsabilitate pe care Dumnezeu o are față de oameni.
În cartea Facerea, familia este prezentată ca fiind creată de Dumnezeu în momentul în care El a creat primul bărbat și prima femeie, Adam și Eva. Dumnezeu a instituit căsătoria între bărbat și femeie, spunând: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va alipi de femeia sa, și vor fi un singur trup” (Facerea 2, 24). Această uniune este văzută ca fundament al familiei și un simbol al iubirii și unității binecuvântate de Dumnezeu, Care a stabilit familia ca nucleu al umanității, locul în care viața este creată și protejată, iar copiii sunt educați în frica și dragostea față de Domnul. Familia devine astfel un loc al vieții în căutarea sfințeniei, în care bărbatul și femeia, uniți în iubire, primesc binecuvântarea și colaborează cu Dumnezeu în perpetuarea vieții.
În Vechiul Testament, familia este văzută ca un loc de iubire și sprijin reciproc, dar și ca o comunitate în care se transmite credința. De aceea, părinții sunt îndrumați să își educe copiii în cunoașterea și respectarea poruncilor lui Dumnezeu: „Cuvintele acestea, pe care ţi le spun eu astăzi, să le ai în inima ta şi în sufletul tău; să le sădeşti în fiii tăi şi să vorbeşti de ele când şezi în casa ta, când mergi pe cale, când te culci şi când te scoli” (Deuteronom 6, 6-7).
În Noul Testament, familia își păstrează locul esențial în planul lui Dumnezeu pentru mântuirea omului. Apostolul Pavel subliniază importanța vieții de familie în epistolele sale. În Epistola către Efeseni 5, 22-33, el vorbește despre relația dintre soț și soție, pe care o compară cu imaginea relației dintre Hristos și Biserică, legătură fundamentată pe iubire sacrificială și respect reciproc. „Bărbaților, iubiți pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea” (Efeseni 5, 25). Această analogie subliniază importanța iubirii și a devotamentului în viața de familie. Totodată, Pavel îndeamnă copiii să-și respecte și să-și onoreze părinții, iar părinților le cere să își crească copiii „întru învăţătura şi certarea Domnului” (Efeseni 6, 4). Prin aceste sfaturi, familia este văzută ca mediu de formare duhovnicească a caracterului creștin și a moralității adevărate.
De asemenea, comemorarea, în anul 2026, a sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame) aduce în prim-plan adevărul potrivit căruia, în Biserica Ortodoxă, femeia creștină este cinstită și respectată pentru rolul ei important atât în familie, cât și în comunitatea eclesială. De-a lungul istoriei creștine, femeile au fost exemple de credință, iubire și sacrificiu, iar Biserica le recunoaște ca modele demne de urmat. În acest sens, pentru exemplul de viață curată și virtuoasă, dar și pentru rolul pe care l-au avut în educația religioasă și viața liturgică, Biserica Ortodoxă acordă un cult de preacinstire Maicii Domnului și un cult de cinstire sfintelor femei din calendarul ortodox (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame).
În acest sens, la Cancelaria Sfântului Sinod a fost redactat un program-cadru (liturgic, cultural și mediatic) intitulat „2026 - Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame)” (document anexat).
În urma discuțiilor în plen, la propunerea Comisiei pastorale, monahale și sociale, Sfântul Sinod a hotărât:
1. Aprobă declararea anului 2026 ca „Anul omagial al pastorației familiei creștine” și „Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame)”, în Patriarhia Română.
2. Aprobă programul-cadru (teologic-educațional, cultural și mediatic) intitulat „2026 - Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame)” (document anexat).
Program-cadru (liturgic, cultural și mediatic) intitulat „2026 - Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame)”, în Patriarhia Română
I. În primul semestru al anului 2026 va fi tratată tema: „Anul omagial al pastorației familiei creștine”, care va fi prezentată astfel:
1. Familia creștină în lumina învățăturilor Sfintei Scripturi:
a. Familie, credință și iubire conjugală în Vechiul Testament:
Familia, instituție divină creată de Dumnezeu, în Eden (Facerea capitolele 1-2).
Familia ca spațiu de binecuvântare: Avraam și Sara (Facerea 12, 3).
Familia și creșterea copiilor în credința în Dumnezeu (Deuteronom 6, 6-7).
Cinstirea părinților, a cincea poruncă a Decalogului (Ieșirea 20, 12).
Familia privită ca unitate a poporului lui Dumnezeu, în Vechiul Testament.
b. Familia creștină - spațiu al iubirii și sfințirii, în Noul Testament:
Respectul pentru autoritatea și armonia familială (Luca 2, 51).
Nunta din Cana Galileei - Mântuitorul binecuvântează familia (Ioan 2, 1-11).
Sfânta Taină a Cununiei, Icoană a iubirii lui Hristos față de Biserică (Efeseni 5, 22-23; Evrei 13, 4).
Familia creștină, loc al formării și creșterii în credință a copiilor (Efeseni 6, 1-4).
Familia creștină, loc al armoniei și al manifestării iubirii (Coloseni 3, 18-21).
Exemple de familii creștine în cărțile Noului Testament (Faptele Apostolilor 18, 2).
2. Despre familia creștină în învățăturile Sfinților Părinți ai Bisericii:
a. Familia ca „Biserică de acasă” (Sf. Ier. Ioan Gură de Aur);
b. Familia și buna creștere a copiilor (Sf. Ier. Vasile cel Mare; Clement Alexandrinul; Sf. Ioan Casian);
c. Căsătoria, spațiu al binecuvântării lui Dumnezeu și al iubirii responsabile (Sf. Ier. Grigorie de Nazianz; Clement Alexandrinul; Sf. Teofilact al Bulgariei);
d. Căsătoria și iubirea jertfelnică (Sf. Ier. Grigorie de Nyssa);
e. Sfințenia vieții de familie. Modelul patristic al familiei creștine.
3. Lucrarea Bisericii Ortodoxe Române privind pastorația și sprijinirea familiei creștine în societatea contemporană:
a. Provocări la adresa familiei creștine în societatea contemporană și nevoia unei pastorații intense a părinților și copiilor:
– Secularizarea și pierderea valorilor religioase, forme de alterare a reperelor privind familia;
– Relativismul moral și redefinirea valorilor. Necesitatea ancorării familiei în cunoașterea și trăirea în Hristos;
– Crize „moderne” cu privire la familia creștină și rolul Bisericii în prevenirea sau diminuarea acestora: divorțul, concubinajul, individualismul, absența unui echilibru între carieră și viața de familie, instabilitatea economică, migrația, prozelitismul religios etc.
– Erodarea autorității părinților și subminarea importanței educației creștine a copiilor;
– Declinul natalității și criza demografică, provocări la adresa familiei creștine.
b. Forme ale pastorației familiei creștine în Biserica Ortodoxă Română:
– Necesitatea și importanța pastorației familiei creștine azi;
– Pastorația familiei creștine cu prilejul administrării unor Sfinte Taine și a unor rânduieli liturgice specifice: Taina Botezului, Taina Spovedaniei, Taina Cununiei, înmormântare etc.
– Rugăciunea în familie și importanța participării familiei creștine la Sfânta Liturghie și la viața liturgică a Bisericii;
– Programe catehetice, proiecte și alte activități orientate către pastorația familiei creștine și, în special, către implicarea părinților și a copiilor în activitatea parohiei;
– Promovarea unor exemple de familii creștine din istoria poporului român (ex.: familia Brâncoveanu etc.);
– Pastorația familiei creștine aflate în situație de criză: sărăcie, divorț, violență domestică, părinți plecați la muncă în străinătate, părinți și copii cu adicții, decesul copiilor, familii monoparentale etc.
– Ora de religie și contribuția profesorului de religie la promovarea familiei creștine;
– Factori externi care pot influența activitatea Bisericii de pastorație a familiei creștine;
– Implicații sociale ale pastorației familiei creștine.
II. În al doilea semestru al anului 2026 va fi tratată tema: „Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame)”, care va fi prezentată astfel:
1. Repere scripturistice cu privire la femeia creștină:
a. Rolul femeii în transmiterea credinței. Chipuri de femei credincioase în Vechiul Testament:
– Sara, soția lui Avraam, model de credință și ascultare (Facerea capitolele 12-23);
– Estera, pildă de curaj și credință (cartea Estera);
– Rut, model de devotament și loialitate familială (cartea Rut);
– Ana, mama lui Samuel, exemplu de rugăciune și credincioșie (1 Samuel capitolele 1-2);
– Dreapta Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul (pomenită la 24 iunie și 5 septembrie);
– Sfânta și Dreapta Ana, mama Fecioarei Maria (pomenită la 9 septembrie);
– Alte femei credincioase din Vechiul Testament: dreapta Solomoni, mama fraților Macabei, prorocița Ana, fiica lui Fanuel, prorocița Olda etc.
b. Chipuri de femei creștine în Noul Testament:
1. Maica Domnului, model al mamei creștine;
2. Femeile Mironosițe, pilde de credință și devotament;
3. Tabita, exemplu de milostenie și slujire creștină (Faptele Apostolilor 9, 36-42);
4. Priscila, pildă de misionarism creștin (Faptele Apostolilor 18, 1-3; 24-26);
5. Virtuțile femeii creștine (1 Petru 3, 1-7).
2. Învățături patristice despre însușirile femeii creștine și despre rolul acesteia în Biserică și în societate.
3. Sfintele femei din calendar, mărturii și exemple de virtute și jertfelnicie:
a. Chipuri de mucenițe cinstite de Biserica Ortodoxă;
b. Chipuri de sfinte femei cuvioase venerate în calendarul Bisericii Ortodoxe;
c. Chipuri de soții și mame creștine cinstite în calendarul Bisericii Ortodoxe: Sf. Antuza, mama Sf. Ioan Gură de Aur (13 noiembrie), Sf. Monica, mama Fericitului Augustin (4 mai); Sf. Emilia, mama Sf. Ier. Vasile cel Mare (1 ianuarie); Sf. Nona, mama Sf. Ier. Grigorie Teologul (5 august); Sf. Sofia, mama Sf. Mc. Pistis, Elpis și Agapis (17 septembrie); Sf. Melania cea Bătrână (8 iunie); Melania Romana (31 decembrie) Sf. Teoctista, mama Sf. Teodor Studitul (20 decembrie);
d. Chipuri de sfinte femei din istoria poporului român: Sf. Mc. Maxima, soția preotului Montanus (26 martie), Sf. Cuv. Teodora de la Sihla (7 august), Sf. Cuv. Teofana Basarab (28 octombrie) etc.
4. Femeia creștină, icoană a iubirii smerite și milostive în învățătura Bisericii Ortodoxe.
5. Prezența femeii creștine în viața parohiei și a comunității monahale, importanța participării la viața și activitățile Bisericii (cântare bisericească, educație, patrimoniu religios, filantropie etc.).
III. Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române (Radio TRINITAS, TRINITAS TV, Ziarul LUMINA) va realiza programe și emisiuni, filme documentare, materiale publicistice etc. pentru promovarea tematicii „2026 - Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame)”, în Patriarhia Română. În acest scop, se va solicita colaborarea Centrelor eparhiale pentru identificarea celor mai relevante mărturii, texte, manuscrise, însemnări, declarații reprezentative, inițiative practice sau evenimente dedicate celor două teme, omagială și comemorativă, ale anului 2026.
IV. Realizarea de studii, comentarii, monografii și cărți de reflecție cu conținut biblico-patristic, moral, liturgic, catehetic, pastoral, social-filantropic, cultural-educativ și istoric pentru prezentarea „Anului omagial al pastorației familiei creștine” și a „Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame)”, în Patriarhia Română. Toate aceste lucrări vor respecta cadrele tematice prezentate la paragrafele I și II și vor fi tipărite în publicațiile bisericești centrale și eparhiale, în volume și monografii editate de tipografiile Patriarhiei Române și de cele ale Centrelor eparhiale.
V. La nivelul Patriarhiei Române va fi organizat un Simpozion internațional cu invitați din celelalte Biserici Ortodoxe autocefale, dedicat temei: „2026 - Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame)”.
VI. La nivelul eparhiilor și al instituțiilor de învățământ teologic se vor organiza dezbateri, colocvii și seminarii pe tema: „2026 - Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame)”.
VII. În cursul anului 2026, în Biserica Ortodoxă Română vor fi organizate activități practice, simpozioane, întâlniri, expoziții, mărturii și evocări privind formele de manifestare ale pastorației familiei creștine și importanța sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame).
VIII. Ca parte a programului-cadru, la Conferința pastoral-misionară semestrială din primăvara anului 2026 se va trata tema „2026 - Anul omagial al pastorației familiei creștine”, în cadrele prezentate la paragraful I, iar la Conferința pastoral-misionară semestrială din toamna anului 2026 se va trata tema „2026 - „Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame)”, în Patriarhia Română, în cadrele prezentate la paragraful II, cu posibilitatea aprofundării acestora și la conferințele preoțești administrative lunare, pe care le va stabili fiecare eparhie, precum și în cadrul cercurilor pastorale.
IX. În luna octombrie din anul 2026, la Palatul Patriarhiei se va organiza o ședință solemnă a Sfântului Sinod cu tema „2026 - Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame)”, în Patriarhia Română, în cadrul căreia vor fi prezentate activitățile desfășurate în Biserica Ortodoxă Română în contextul celor două teme, omagială și comemorativă, amintite.
Cu binecuvântare şi dragoste în Hristos,
Președintele Sfântului Sinod
† Daniel
Arhiepiscopul Bucureștilor,
Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locțiitorul
Tronului Cezareei
Capadociei și Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Secretarul Sfântului Sinod
† Varlaam Ploieșteanul
Episcop-vicar patriarhal





