Postul și rugăciunea ne arată calea

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 571-572

„Rânduiala Mănăstirii Sihăstria, sub starețul Ioanichie Moroi, era aceasta:

(...) - masa se servea lunea, miercurea și vinerea o dată pe zi, la ora 3 după-amiaza, iar în celelalte zile de două ori, după tipicul Sfântului Sava; nimănui nu-i era îngăduit să mănânce la chilie, afară de cei bolnavi;

(...) - la chilie călugării citeau mai ales Psaltirea, Patericul și Viețile Sfinților, iar cele șapte laude și canonul nu le rămâneau niciodată nefăcute.

În anul 1925, după îndreptarea calendarului, protosinghelul Ioanichie era în mare îndoială. Nu știa dacă este bun sau nu stilul nou. Deci s-a închis în chilie și a început să postească și să se roage până ce Dumnezeu îi va da un semn cum să țină calendarul.

După aproape 20 de zile de post, bătrânul a fost găsit în chilie foarte slăbit. Apoi, întărindu-se cu Preacuratele Taine și cu puțină mâncare, a doua zi a spus fiilor săi duhovnicești:

– Multe ispite am pătimit în aceste zile de la diavoli. Că uneori mă amenințau că mă omoară. Alteori mă băteau cu toiege de foc. Odată am văzut o ceată de diavoli, zicând:

– Hai să tăiem pe bătrânul acesta, că vrea să se facă sfânt!

Apoi au strigat cu mânie asupra mea:

– Cine ți-a spus ție că astăzi se mai fac sfinți?

– Dar vouă cine v-a spus că nu se mai fac? le-am răspuns.

În altă zi mi-au spus cu mânie:

– Degeaba mai postești, că tot în mâinile noastre o să vii!

Iar eu le-am zis:

– Eu am nădejde în mila lui Dumnezeu, că mă voi izbăvi de mâinile voastre.

După mai multe zile de post, am văzut deasupra mea în văzduh trei sfinți îmbrăcați arhierește care semănau cu Sfinții Trei Ierarhi. Cel din mijloc mi-a zis cu glas ca de trâmbiță:

– Ioanichie, de ce te îndoiești și nu faci ascultare? Nu știi că ascultarea este mai mare decât jertfa? Deci ascultă de cei mai mari, că nu vei răspunde tu de îndreptarea calendarului. Apoi, binecuvântându-mă toți trei deodată, s-au urcat spre cer și nu i-am mai văzut.

Din ziua aceea, bătrânul nu s-a mai îndoit de îndreptarea calendarului.

Într-o vară a secat apa în fântână din cauza secetei. Atunci egumenul a spus în biserică:

– Părinților, pentru păcatele noastre ne-a luat Dumnezeu apa din fântână.

Deci să postim și să ne rugăm trei zile și trei nopți, până ne va da Dumnezeu iarăși apă în fântână. Toate ascultările din mănăstire încetează.

Într-adevăr, pentru rugăciunile părinților, a treia zi fântâna era pe jumătate cu apă. Din ziua aceea, cu binecuvântarea starețului, n-a mai secat niciodată apa din fântână.

Spuneau ucenicii că pe cei ce veneau la viața călugărească îi punea de la început la aspră ispitire duhovnicească, pentru a face din ei călugări buni și devotați lui Hristos. Pe unii îi ținea la poartă trei zile și trei nopți, în post și rugăciune. Pe alții îi punea adeseori la canon și metanii, ca să-i învețe smerenia. Pe toți îi sfătuia să nu adune bani, nici să iasă din mănăstire și-i îndemna să se roage neîncetat cu rugăciunea lui Iisus.”

(Cuvinte ale sfinților români, pr. Narcis Stupcanu)