Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj, se pregătește să își primească pelerinii cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, moment care aduce an de an mii de credincioși de hramul așezământului monahal. Tradiționalul pelerinaj pe jos, „La Nicula colo-n deal”, se va desfășura în ajunul sărbătorii, vineri, 14 august, începând cu ora 11:00. Reperele acestor zile de praznic sunt legate istoric de Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pictată în anul 1681 de preotul Luca din Iclod și atestată documentar pentru lăcrimarea sa din anul 1699.
Piatră de temelie pentru o nouă biserică din Piatra-Neamț
Credincioșii din cartierul Dărmănești, municipiul Piatra-Neamț, au trăit miercuri, 24 iunie, momente de aleasă bucurie duhovnicească. În ziua praznicului Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit slujba de sfințire a pietrei de temelie pentru noua biserică a Parohiei „Duminica Sfinților Români”.
La eveniment au participat numeroși credincioși, alături de autorități locale și de preoți din Protopopiatul Piatra-Neamț.
Comunitatea parohială este păstorită de părintele Andrei-Vasile Costin, iar sub coordonarea sa și prin implicarea credincioșilor, lucrările de construire a noului lăcaș de cult au avansat într-un ritm susținut.
Deși parohia este recent înființată, în doar câteva luni a fost realizat demisolul viitoarei biserici. Potrivit părintelui paroh, obiectivul este ca, până în această toamnă, slujbele să poată fi săvârșite în spațiul amenajat la demisol, până la finalizarea construcției propriu-zise. Noua biserică va avea hramul „Duminica Sfinților Români”, sărbătoare care îi cinstește pe toți sfinții neamului românesc, mărturisitori ai credinței și modele de viețuire creștină pentru generațiile de astăzi.
La finalul evenimentului, părintele paroh a adresat un cuvânt de mulțumire tuturor celor care sprijină edificarea noului lăcaș de cult: „Mulțumire aducem tuturor celor implicați - arhitecți, constructori, autorități locale și naționale, credincioși de aproape și de departe, precum și tuturor celor care susțin activitatea noastră. Dumnezeu să ne ajute să vedem cât mai curând biserica înălțată, spre bucuria și folosul credincioșilor, aici pe pământ, și spre dobândirea mântuirii în Împărăția cerurilor”.



.jpg)
