Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Pictura bisericii din Bod-Colonie, judeţul Braşov, a fost sfinţită
În Duminica a 19-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a sfinţit pictura interioară şi iconostasul „Înălţarea Domnului” din Parohia Bod-Colonie, judeţul Braşov, precum şi icoanele în mozaic de la exteriorul lăcaşului de cult.
Credincioşii din Bod-Colonie au participat în număr mare la slujba de sfinţire a picturii noului lăcaş de cult din localitate şi s-au rugat împreună cu soborul slujitor condus de IPS Mitropolit Laurenţiu la Sfânta Liturghie săvârşită pe o scenă în apropiere de biserică, informează Mitropolia Ardealului. Răspunsurile liturgice au fost date de Cvintetul „Anatoly” al Operei Brașov. În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Tudorel Cosmin Ticușan a fost hirotonit diacon, iar diaconul Adrian Ichim a fost hirotonit preot.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a tâlcuit credincioșilor prezenți Evanghelia citită la Sfânta Liturghie şi a prezentat învăţătura transmisă de Mântuitorul Iisus Hristos de a ne iubi aproapele.
„Mântuitorul ne învață că nu putem spune că-L iubim pe Dumnezeu dacă nu ne iubim aproapele. Dragostea față de aproapele este temelia vieții noastre. Suntem chemați să ne rugăm și pentru vrăjmași, ca Dumnezeu să-i miluiască și să-i întoarcă de la rătăcirea lor. Iertarea este esențială - trebuie să ne împăcăm cu cel ce ne-a greșit, fără întârziere, pentru a nu rămâne în stare de neîmpăcare înaintea lui Dumnezeu. Milostivirea față de semeni este dragostea lăsată de Hristos în noi și, împărțind-o, ne îmbogățim spiritual”, a spus ierarhul.
La finalul Sfintei Liturghii, IPS Mitropolit Laurenţiu l-a hirotesit iconom stavrofor pe preotul Iulian David, parohul din Bod-Colonie. De asemenea, ierarhul a oferit distincţia „Crucea Șaguniană pentru mireni” secretarului de stat în Ministerul Dezvoltării, Alexandru Marcel Stoica, şi primarului comunei Bod, Sergiu Arsene. Ordinul „Anastasia Șaguna” a fost oferit preotesei Claudia Elena David, iar George Dorel Beșleagă, pictorul Ștefan Tansanu și Nicoleta Cîslaru au primit Ordinul ctitoricesc „Mitropolit Ioan Mețianu”.



.jpg)
