După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Poliţist „cu relaţii“, reţinut pentru trafic de influenţă
Un poliţist din comuna Vinga, judeţul Arad, a fost reţinut de către procurori, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Arad, inspector Camelia Tuduce, a informat că agentul-şef adjunct, în vârstă de 39 de ani, este acuzat că a pretins bani de la mai multe persoane, cărora le-a promis posturi în structurile MIRA (Poliţie, Poliţia de Frontieră, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă). Agentul-şef se lăuda că are „relaţii“ în cadrul MIRA şi pretindea de la fiecare potenţial doritor de a îmbrăca uniforma suma 3 mii de euro. Poliţistul, care se afla în vizorul procurorilor de circa un an a fost reţinut în urma unui flagrant. Acţiunea procurorilor s-a declanşat în urma unor sesizări primite la Parchet, potrivit cărora agentul care „oferea“ posturi în MIRA a luat bani de la mai multe persoane, fără a le face rost de posturile promise. Procurorul Pavel Palcu a precizat că, în urma flagrantului, poliţistul a recunoscut că a primit bani, dar a susţinut că, de fapt, a împrumutat banii respectivi de la persoane pe care nu le cunoaşte decât foarte vag. „Înainte de a fi mutat disciplinar la Postul de Poliţie Vinga, unde ocupa o funcţie de simplu lucrător, el a fost şef de post în comuna Zărand, judeţul Arad. De acolo a fost retrogradat şi mutat la Vinga pentru abateri disciplinare. În momentul de faţă, poliţistul a fost suspendat din funcţie, fiind pus la dispoziţia IPJ Arad, alte eventuale sancţiuni administrative urmând a fi decise în funcţie de mersul anchetei“, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.



.jpg)
