În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Popas de rugăciune la Mănăstirea Sfântului Ilie din Gorj
Mănăstirea „Sfântul Ilie”-Dobrița din județul Gorj și-a sărbătorit sâmbătă, 20 iulie, hramul principal. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de slujitori.
La hramul mănăstirii gorjene Dobrița, alături de ierarhul locului a slujit și un sobor din care au făcut parte părintele arhim. Ioachim Pârvulescu, exarh al Arhiepiscopiei Craiovei, părintele Achim Daniel, consilier eparhial, și părintele protoiereu Marian Mărăcine, precum și alți clerici. De asemenea, la slujbă s-a rugat și obștea de maici în frunte cu monahia Emanuela Vancea, stareța mănăstirii.
În cuvântul de învățătură, Mitropolitul Oltenei a realizat un portret duhovnicesc al Sfântului Ilie, care rămâne unul dintre cei mai cunoscuți profeți ai Vechiului Testament: „Sărbătoarea de astăzi a Sfântului Ilie este un moment de profundă cunoaștere a lui Dumnezeu și a tainelor Lui. Acest sfânt proroc trece peste veacuri. Din Vechiul Testament este amintit de Mântuitorul Hristos în Noul Testament și el rămâne până la sfârșitul veacurilor ca unul care va mărturisi despre Domnul Iisus Hristos până când va primi sfârșit mucenicesc de la cei care sunt rău credincioși. Sfântul Ilie s-a născut în poporul iudeu, din părinți credincioși. Cele mai multe virtuți le avem de la părinții noștri. Dacă mamele s-au rugat în timpul sarcinilor lor, au transmis această rugăciune și aplecare spre rugăciune și copiilor lor. Sfântul Ilie Tesviteanul a fost văzut de tatăl său că era hrănit cu foc dumnezeiesc. El a crescut în casa părintească și a primit de la părinții săi multe cunoștințe din Legea pe care Dumnezeu a dat-o poporului, poruncile și sfaturile dumnezeiești, exemplele din sfinții Vechiului Testament. Pe toate acestea le-a așezat în sufletul său ca pe o comoară dumnezeiască. Omul trebuie să ia aminte ce anume așază în comoara sufletului său sau în cămara sufletului său. Sfântul Ilie a adunat rugăciune după rugăciune, postire după postire și astfel îl vedem la maturitate neîntrecut postitor și rugător”.