Praznic de tradiţie în Arhiepiscopia Râmnicului

În fiecare an, la 20 noiembrie Biserica noastră îl pomeneşte pe Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul, ale cărui sfinte moaşte se găsesc spre cinstire şi închinare la Mănăstirea Bistriţa din judeţul Vâlcea. Sărbătoarea va fi marcată de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, ce urmează a fi săvârşită mâine la Altarul mănăstirii în sobor de arhierei, preoţi şi diaconi.

A devenit deja o tradiţie ca praznicul să fie sărbătorit în mod deosebit la Mănăstirea Bistriţa de numeroşi credincioşi veniţi atât din Arhiepiscopia Râmnicului, cât şi din alte zone ale ţării, iar slujbele religioase să fie săvârşite în sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. La ceas de aleasă sărbătoare, Sfânta Liturghie va fi oficiată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un ales sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. Momentele liturgice dedicate sfântului ocrotitor al aşezământului monahal de la Bistriţa vâlceană şi al întregii Oltenii vor începe din seara zilei de astăzi, 19 noiembrie, cu slujba Privegherii şi vor culmina joi, 20 noiembrie, în ziua praznicului, cu Acatistul Sfântului şi Sfânta Liturghie arhierească.

Repere biografice

Sfântul Grigorie s-a născut în cetatea Irinopolis din ţinutul Decapole, de unde şi numele  Decapolitul, în anii 780-790, pe vremea împăratului bizantin Leon Armeanul, atunci când Biserica era zguduită de erezia luptătorilor împotriva sfintelor icoane, la care era părtaş însuşi împăratul. Tatăl său se numea Serghie, iar mama sa Maria. Încă de copil a iubit învăţătura şi felul de vieţuire al monahilor. A intrat de timpuriu în monahism şi a vieţuit prin mai multe mănăstiri din împrejurimi. A săvârşit minuni încă din viaţa sa pământească, precum şi după trecerea sa la cele veşnice în anul 842, la Constantinopol. Mai înainte vieţuise într-o mănăstire din Muntele Olimp. Trupul său a fost găsit neputrezit şi izvorând bună mireasmă, fiind păstrat în mănăstirea în care trecuse la Domnul.

În ultimii ani ai secolului al XV-lea, Banul Barbu Craioveanu, un descendent al Basarabilor, a adus moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul şi le-a aşezat în biserica Mănăstirii Bistriţa din judeţul Vâlcea, pe care însuşi o rezidise din temelii. Astfel, Mănăstirea Bistriţa a devenit loc de pelerinaj al credincioşilor care îşi aflau şi îşi află în continuare ajutor în suferinţe prin mijlocirea Sfântului Grigorie Decapolitul. Din cauza deselor atacuri şi incursiuni ale ungurilor asupra Ţării Româneşti, călugării din Mănăstirea Bistriţa olteană au săpat în secolul al XVI-lea o grotă ascunsă în stâncă, la 1 kilometru de mănăstire, unde ascundeau moaştele Sfântului Grigorie în vremuri de primejdie. Cu timpul, în această peşteră s-a făcut un mic paraclis pictat, numit „Paraclisul Sfântului Grigorie“. Racla de argint, în care se păstrează cinstitele moaşte, datează din anul 1656, fiind lucrată de meşteri din Cetatea Braşovului. Generalizarea cultului Sfântului Grigorie Decapolitul a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1950. (Diac. Gheorghe Cioiu)