Praznic la Mănăstirea Hodoş-Bodrog

La sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, de hramul bisericii noi a Mănăstirii Hodoş-Bodrog, vieţuitorii de aici au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Înalt Preasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului. Înalt Preasfinţia Sa, înconjurat de un sobor ales de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.

La momentul cuvenit, IPS Timotei a rostit cuvântul de învăţătură, în care a accentuat importanţa duhovnicească a sărbătorii, după ce, la început, a făcut o scurtă prezentare istorică a praznicului. Înalt Preasfinţia Sa a numit această sărbătoare "hotarul dintre sărbătorile cu dată fixă şi cele cu dată schimbătoare".

De asemenea, în cuvântul său, IPS Timotei a vorbit despre întemeierea Bisericii, adică Biserica cea din Rai, Biserica Vechiului Testament, cât şi despre Biserica întemeiată la Cincizecime: "Lucrarea Bisericii a fost întemeiată în Rai, dar, prin Jertfa Mântuitorului şi prin Pogorârea Sfântului Duh, a fost concretizată în Noul Testament".

Cele şapte rugăciuni care se citesc în cadrul Vecerniei la praznicul Rusaliilor dezvăluie misterul lucrării lui Dumnezeu în lume prin Biserică. Ele sunt simbolul unei aşteptări deosebite, dar, mai ales, se constituie într-o adevărată epicleză a Duhului Sfânt.

La sfârşitul slujbei, părintele stareţ, arhimandritul Nestor Iovan, a adus cuvânt de mulţumire Înalt Preasfinţitului Părinte pentru bucuria prilejuită de poposirea sa în mijlocul obştii monahale şi a credincioşilor care cercetează sfânta mănăstire.

O veche sărbătoare creştină

Pogorârea Sfântului Duh sau Rusaliile rememorează şi actualizează în fiecare an trimiterea de către Dumnezeu, a Sfântului Duh peste Apostolii Mântuitorului adunaţi în Ierusalim. Pogorârea Sfântului Duh, alături de sărbătoarea Paştilor şi de ziua Duminicii, este una dintre cele mai vechi sărbători creştine. Menţiuni despre Sărbătoarea Cincizecimii găsim la Sfinţii Părinţi şi la scriitorii bisericeşti - precum Sfântul Irineu al Lionului († 202), Tertulian († 220-240), Origen († 253), Sfântul Epifanie al Salaminei -, cât şi în canoanele Bisericii. Canonul 43 al Sinodului de la Elvira (300), Canonul 20 al Sinodului I Ecumenic şi Constituţiile Apostolice (secolul al V-lea) fac referire la acest praznic. Până aproape de sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul secolului al V-lea, Pogorârea Duhului Sfânt era prăznuită dimpreună cu sărbătoarea Înălţării Domnului la cer, aşa cum apare menţionată la Eusebiu de Cezareea (Viaţa lui Constantin, în P.G., t. 20, col. 1220). Abia după anul 400, Înălţarea Domnului era prăznuită la 40 de zile, iar Cincizecimea la 50 de zile după Paşti, cele două praznice fiind astfel sărbătorite în mod separat. În vechime, bucuria sărbătorii era amplificată de catehumenii care primeau botezul în această zi, într-un cadru solemn şi festiv. Tot de timpuriu se aduceau la biserici flori şi ramuri de copaci, amintind de obiceiul similar practicat de către iudei la Sărbătoarea Cincizecimii în care se aducea mulţumire lui Dumnezeu pentru strângerea recoltei. Pogorârea Sfântului Duh marchează întemeierea Bisericii prin trimiterea de către Dumnezeu a Sfântului Duh în lume ca să împuternicească pe Sfinţii Apostoli să vestească Evanghelia. Biserica devine o realitate văzută prin pogorârea Duhului Sfânt, iar a fi creştin înseamnă a avea pe Duhul Sfânt.