Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Preacucernicul părinte Constantin Popescu, un vrednic slujitor al Mântuitorului Hristos

Preacucernicul părinte Constantin Popescu, un vrednic slujitor al Mântuitorului Hristos

Data: 05 Feb 2014
Am aflat cu tristeţe despre mutarea din această viaţă, în dimineaţa zilei de 3 februarie 2014, a vrednicului de pomenire părintele Constantin Popescu, coslujitor la Parohia „Sfântul Apostol Andrei“ - Chitila, Protopopiatul Sector 1 Capitală, Arhiepiscopia Bucureştilor.
 
Preacucernicul părinte Constantin Popescu s-a născut la 31 martie 1949, în comuna Straja, judeţul Suceava, în familia dreptcredincioşilor Petru şi Elisaveta Popescu. Între anii 1956 şi 1963, a urmat cursurile şcolii primare şi gimnaziale din localitatea Vatra Dornei. În anul 1968, a absolvit Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ şi s-a înscris la Institutul Teologic din Bucureşti, obţinând titlul de licenţiat în teologie ortodoxă în anul 1972.
 
În martie 1973, s-a căsătorit cu Ileana Mazilu, iar Dumnezeu a binecuvântat această familie cu doi copii: Dimitria-Camelia şi Justina. La 30 septembrie 1978, a fost hirotonit diacon pe seama Catedralei patriarhale, de către vrednicul de pomenire Roman Ialomiţeanul, atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. La 16 mai 1985, a fost hirotonit preot pe seama Parohiei „Sfântul Apostol Andrei“ din cuprinsul Protopopiatului Sector I, unde a slujit neîntrerupt până la trecerea sa la cele veşnice. Între anii 1977 şi 1985, Preacucernicia Sa a activat în Administraţia eparhială, la Sectorul economic al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
 
Preot coslujitor la Parohia „Sfântul Apostol Andrei“ timp de aproape trei decenii (1985-2014), Preacucernicul părinte Constantin Popescu a avut o rodnică activitate pastorală, fiind un bun duhovnic, iubit şi apreciat de credincioşi. L-a slujit pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos cu credincioşie, dragoste şi râvnă, fiind întotdeauna sensibil la suferinţele trupeşti şi sufleteşti ale aproapelui.
 
Cunoscând râvna duhovnicească şi zelul pastoral-misionar ale Preacucernicului părinte Constantin Popescu, ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să aşeze sufletul său în ceata drepţilor şi să-i dăruiască odihnă în lumina şi iubirea Preasfintei Treimi, iar familiei îndoliate îi transmitem condoleanţe şi părinteşti binecuvântări.
 
Veşnica lui pomenire din neam în neam!
 
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
 
Mesaj transmis la slujba de înmormântare a Preacucernicului părinte Constantin Popescu, miercuri, 5 februarie 2014, biserica Parohiei „Sfântul Apostol Andrei“ - Chitila, Protopopiatul Sector 1 Capitală, Arhiepiscopia Bucureştilor.