Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Preotul Gheorghe Radu a plecat la Domnul
Sâmbătă, 1 noiembrie a trecut la cele veşnice preotul Gheorghe Radu, parohul din localitatea Barcani, judeţul Covasna, Protopopiatul Întorsura Buzăului. Părintele Gheorghe Radu s-a născut în ziua Înălţării Sfintei Cruci, 14 septembrie 1952, în localitatea al cărei păstor de suflete a fost în ultimii 20 de ani şi pe care a iubit-o nespus. A urmat studiile Institutului Teologic din Sibiu, pe care le-a absolvit în anul1979, iar în 1983 s-a căsătorit şi a fost hirotonit preot în Parohia Zăbrătău, judeţul Covasna, unde a păstorit până în anul 1994, când a revenit în satul natal, slujind până în ultima duminică înainte de a înceta din viaţă. Slujba de prohodire a avut loc în 4 noiembrie, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Ioan al Episcopiei Covasnei şi Harghitei, alături de protopopul Florin Tohănean şi un sobor de preoţi. (Aurora Banciu)



.jpg)
