Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj, se pregătește să își primească pelerinii cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, moment care aduce an de an mii de credincioși de hramul așezământului monahal. Tradiționalul pelerinaj pe jos, „La Nicula colo-n deal”, se va desfășura în ajunul sărbătorii, vineri, 14 august, începând cu ora 11:00. Reperele acestor zile de praznic sunt legate istoric de Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pictată în anul 1681 de preotul Luca din Iclod și atestată documentar pentru lăcrimarea sa din anul 1699.
Prezență arhierească în mijlocul preoților romașcani
Cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, miercuri, 29 ianuarie, preoții din Protopopiatul Roman s-au întâlnit cu prilejul primei conferințe organizate în primul trimestru al anului 2020, informează epr.ro.
Evenimentul a avut loc în Sala „Sfântul Ierarh Dosoftei“, din cadrul Centrului eparhial Roman, în prezența chiriarhului Romanului şi Bacăului, care s-a adresat celor prezenți, împărtășindu-le cuvânt de binecuvântare și învățătură, apreciind totodată activitatea desfășurată în Protopopiatul Roman în anul 2019 şi îndemnându-i pe preoții prezenți la împlinirea tuturor celor propuse pentru anul în curs.
După cuvântul ierarhului, părintele protopop Dragoș Munteanu a prezentat raportul de activitate al Protopopiatului Roman pentru anul 2019, evidențiind activitățile pastoral-misionare și cultural-filantropice împlinite de preoții din cele 77 de parohii. Preotul Adrian Andrei Gabriel de la Parohia Poienari, în calitate de reprezentant Pro Vita, a prezentat un referat cu tematica Anului omagial.
În continuare, părintele Mario Doro Ciucanu, inspector eparhial în cadrul Departamentului de pelerinaje, a făcut cunoscut celor prezenți calendarul ofertelor de turism religios pentru anul în curs.
Părintele protopop a prezentat apoi Regulamentul administrării bunurilor bisericești, apoi a relatat celor prezenți agenda evenimentelor culturale ce vor fi organizate de către Protopopiatul Roman sau în colaborare cu alte instituții.



.jpg)
