Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Prezenţă arhierească la Oarda de Jos, Alba
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Sfânta Liturghie în Parohia Oarda de Jos, Protopopiatul Alba Iulia. În cadrul slujbei, diaconul Mihai Vlasa-Dârnea a fost hirotonit preot pentru Parohia Idicel-Sat, Protopopiatul Reghin, iar teologul Petre Vlas a fost hirotonit diacon. Adresându-se celor prezenți, Părintele Arhiepiscop Irineu a spus: „Oare nu dorim și noi, la fel ca Zaheu vameșul, să vedem exact cine este acest Iisus și ce putem obține în prezența Lui? Atunci, să ne desprindem de mulțime, să ne ridicăm deasupra tumultului ei și să privim direct la Hristos Care a venit în lume «să caute și să mântuiască pe cel pierdut»”.



.jpg)
