Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Procesiune cu icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam în municipiul Galaţi

Procesiune cu icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam în municipiul Galaţi

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Știri
Un articol de: Pr. Rareș Bucur - 06 August 2026

În toată perioada postului Adormirii Maicii Domnului, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în peste 150 de parohii din judeţul Galaţi şi în municipiul Brăila se desfăşoară o amplă procesiune cu icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Mănăstirea Adam. După ce în primele zile ale lunii august icoana a fost purtată în procesiune la multe parohii din Protopopiatul Târgu Bujor şi mii de credincioşi au avut bucuria duhovnicească de a se închina şi a săruta acest odor de mare preţ, din data de 3 august, icoana a ajuns şi la parohiile din Protopopiatul Galaţi.

În ajunul sărbătorii Schimbării la Faţă a Domnului, 5 august, după slujba Acatistului Adormirii Maicii Domnului şi cuvântul de învăţătură al Înaltpresfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, icoana însoţită de preoţi şi foarte mulţi credincioşi a pornit în pelerinaj pe străzile orașului de la Biserica Mavromol din municipiul Galaţi către Biserica Precista, de pe faleza superioară a Dunării. Aici, ierarhul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Vecernia cu Litia şi a rostit rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra poporului dreptcredincios. Icoana a rămas peste noapte în această biserică veche, unde au fost săvârşite slujba Privegherii şi rugăciuni pentru folosul sufletesc al oamenilor. În zilele următoare, până pe data de 14 august, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului se va afla în pelerinaj cu opriri în multe parohii din protopopiatele Brăila, Covurlui, Tecuci şi Nicoreşti.

Pelerinajul se va încheia în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului, la Mănăstirea Adam, unde Înaltpreasfinţitul Părinte Casian va săvârşi slujba Prohodului Maicii Domnului, în prezenţa unui mare sobor de clerici şi a numeroşi pelerini, veniţi an de an să mulţumească Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu pentru binefacerile primite.

 

Citeşte mai multe despre:   Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos  -   icoana  -   icoane facatoare de minuni  -   Manastirea Adam  -   procesiune