Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Procesiune în Capitală cu moaștele Sfântului Serafim de Sarov
Parohia „Sfântul Pantelimon”-Foișorul de Foc, Protoieria Sector 2 Capitală, primeşte spre închinare, cu ocazia hramului bisericii parohiale, în perioada 26-27 iulie, racla cu fragmentul din moaștele Sfântului Cuvios Serafim de Sarov de la biserica Parohiei „Sfântul Nicolae”-Tabacu, Protoieria Sector 1 Capitală.
„Am răspuns cu drag invitaţiei parohiei ocrotite de «Sfântul Pantelimon» de a duce fragmentul din cinstitele moaşte ale Sfântului Cuvios Serafim de Sarov cu ocazia hramului acestei biserici. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, racla cu sfintele moaşte va fi însoţită de preoţii slujitori ai bisericii noastre şi va rămâne spre închinare la Parohia Foişorul de Foc până în seara de 27 iulie. Evlavia credincioşilor pentru Sfântul Serafim este îmbucurătoare şi sperăm să fie de folos pentru tot sufletul care va veni la această sărbătoare a Parohiei «Sfântul Pantelimon»”, ne-a declarat părintele Eugeniu Rogoti, parohul Bisericii „Sfântul Nicolae”-Tabacu. Aducerea sfintelor moaște este prilejuită de sărbătorirea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, ocrotitorul locașului de cult. Programul liturgic al serbării hramului începe joi, 26 iulie, de la ora 18:00, cu slujba Vecerniei, Litiei și Acatistului, urmate de procesiunea pe străzile din împrejurimile locașului de cult cu raclele Sfinţilor Serafim și Pantelimon. „Sub auspiciile programului parohial «Hristos împărtăşit copiilor» desfăşurat de Departamentul pentru copii şi tineri «Ateneul Sfântului Pantelimon», joi, 26 iulie, de la ora 20:30, în curtea Bisericii «Sfântul Pantelimon» va avea loc spectacolul religios «Urma paşilor Tăi», o adaptare a Elizei Bercu-Bodeanu după jurnalul de călătorie în Țara Sfântă al Olgăi Greceanu. După o perioadă în care comunitatea parohială de la Biserica «Sfântul Pantelimon» în frunte cu preoţii ei au avut de îndurat timp de 40 de ani persecuţia regimului comunist din România, textul venerabilei pictorițe sperăm că va pune în circulaţie în rândul noilor generaţii o profundă mărturisire duhovnicească a sufletului românesc, marcat de realitatea sensibilă a prezenţei lui Dumnezeu în această lume. Atât Sfântul Serafim, cât şi Sfântul Pantelimon, ca de altfel şi cuvântările Olgăi Greceanu ţinute în diverse biserici bucureştene, au în comun darul lui Dumnezeu de a ajuta la traversarea pustiei celor 40 de ani de dictatură comunistă care a afectat atât Biserica Rusiei, cât şi Biserica României”, a precizat pr. Bogdan-Aurel Teleanu, slujitor la Parohia „Sfântul Pantelimon”-Foișorul de Foc. În ziua hramului, vor fi săvârșite Sfânta Liturghie și slujba Parastasului.