În seara zilei de marți, 17 martie, Facultatea de Drept din București a găzduit conferința intitulată „Doamne, învață-mă să fiu om!” Prelegerea a fost susținută de părintele dr. Răzvan Ionescu, prodecan al Centrului de Studii și Cercetări „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Paris. În același cadru a fost lansat și un volum dedicat dezvoltării umane într-o epocă dominată de progresul tehnologic. Dialogul dintre teologie, vocația spirituală a omului, știință și provocările contemporane a fost abordat de părintele Răzvan Ionescu pe parcursul conferinței desfășurate în Aula Magna a Facultății de Drept din Capitală. O atenție deosebită a fost acordată provocărilor pe care inteligența artificială le aduce în rândul societății. „Există un chip foarte personal și personalizat cu care fiecare dintre noi Îl trăiește pe Dumnezeu. Astăzi există tendințe globale ale oamenilor de a-L ocoli pe Dumnezeu și a se descurca singuri. Oferta tehnologică alimentează porniri și căutări în direcția auto-îndumnezeirii, lucru care poate suna fascinant, dar care nu provine din cultura creștină. Cred că, dacă ne dăm seama că deciziile noastre au un impact existențial, adică au repercusiuni asupra vieții întregi și asupra a ceea ce devenim în veșnicie, ajungem la concluzia că, fără a ne preda în mâinile lui Dumnezeu, autorul adevărat al proiectului care suntem noi, nu putem învăța să fim oameni”, a declarat părintele Răzvan Ionescu pentru TRINITAS TV.
Procesiune spre înălțimi binecuvântate din Banatul Montan
Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul a fost cinstit anul acesta în mod deosebit în Eparhia Banatului Montan, întrucât 16 sfinte lăcașuri și-au sărbătorit hramul, printre care și Catedrala Episcopală din Caransebeș.
Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a slujit vineri, 19 iulie, în ajunul prăznuirii Sfântului Ilie, la Mănăstirea Vasiova, județul Caraș-Severin. Ierarhul a săvârșit Vecernia cu Litia și Acatistul Sfântului Ilie, în prezența a numeroși credincioși, în Altarul de vară al așezământului monahal.
De sărbătoarea Sfântului Ilie, 20 iulie, clerici și credincioși au urcat împreună cu Părintele Episcop Lucian pe Muntele Semenic pentru a-I aduce slavă lui Dumnezeu și a-l cinsti pe Sfântul Ilie. De dimineață, ierarhul a binecuvântat clopotele din fața Schitului „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”-Semenic, după care, împreună cu un sobor de preoți și diaconi și numeroși pelerini, a mers în procesiune până la Scăldătoarea Vulturilor, un izvor cu apă curată şi rece, care s-a dovedit a avea puteri tămăduitoare în ziua Sfântului Ilie. Aici, ierarhul a săvârșit slujba de sfințire a apei și a binecuvântat acest izvor.
În continuare, Preasfințitul Părinte Lucian a oficiat Sfânta Liturghie într-un Altar de vară amenajat special pentru această zi pe golul alpin al Muntelui Semenic.
„Foarte mulți credincioși și-au îndreptat pașii astăzi la schitul de pe Muntele Semenic, pe această înălțime. Lângă «Scăldătoarea Vulturilor», în secolul al XIX-lea a fost o biserică de lemn care a ars, dar din biserica veche a rămas neatinsă icoana Maicii Domnului, care până astăzi este socotită făcătoare de minuni și se păstrează în biserica nouă a schitului din stațiunea Semenic. Am ales ca în acest an să facem din nou procesiune pe Muntele Semenic, chiar aici la «Scăldătoarea Vulturilor», pentru că suntem în Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și această apă este socotită tămăduitoare. Tradiția spune că vulturii vin aici din când în când și tulbură apa, se scaldă în această baie. Este o legendă, o tradiție, dar noi credem că apa de la această scăldătoare este tămăduitoare pentru cei care o iau și o primesc cu multă credință și rugăciune”, a spus Episcopul Caransebeșului.
Numeroșii credincioși care au urcat în pelerinaj pe Muntele Semenic au avut posibilitatea să se închine la icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Călugăra și la moaștele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon de la schitul din Caransebeș - metoc episcopal. De asemenea, a fost pusă spre închinare și icoana Maicii Domnului de la Schitul Semenic.
La Mănăstirea Vasiova, Sfânta Liturghie a fost oficiată sâmbătă, din încredințarea Părintelui Episcop Lucian, de părintele arhimandrit Casian Rușeț, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului.
Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul este și ocrotitorul schitului de pe Muntele Mic, unde Sfânta Liturghie a fost oficiată de delegatul Episcopului Caransebeșului, părintele protopop Virgil Voinea.



.jpg)
