După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Programul ierarhilor în Duminica a doua din Postul Crăciunului
Ierarhii din Transilvania vor liturghisi în Duminica a 26-a după Rusalii în biserici parohiale şi la aşezăminte monahale. Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului va sfinţi împreună cu Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei şi cu alţi ierarhi din Biserica Ortodoxă Română, Biserica „Sfântul Nicolae“ din Geoagiu Suseni, Protopopiatul Orăştie, judeţul Hunedoara. Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, va oficia Sfânta Liturghie în Parohia Aşchileul Mare din protopopiatul Cluj I. Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul de Alba Iulia va liturghisi în Catedrala din Aiud, iar Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei va liturghisi la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Parohia Beiuş I, Protopopiatul Beiuş, judeţul Bihor. Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, va săvârşi Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Apostol Andrei“ din Zalău, iar Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul va liturghisi la Mănăstirea Berivoi, judeţul Braşov. Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, va oficia Sfânta Liturghie în Parohia Cavnic I, Protopopiatul Lăpuş, judeţul Maramureş. (Ştefan Mărculeţ)



.jpg)
