În seara zilei în care, la „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei, au fost așezate spre închinarea pelerinilor cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor bineplăcuți ai lui Dumnezeu, la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea acestei sfinte nevoitoare recent canonizate, care a viețuit în zilele noastre. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi.
Proiect catehetic finalizat în Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei
În perioada 14 noiembrie – 25 decembrie 2019, în Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a fost implementat proiectul catehetic „Crăciunul de la sat”, inițiat de Sectorul cultural-educațional, prin Biroul catehizare, învățământ și activități cu tineretul, în cadrul programului național „Hristos împărtășit copiilor”, ne-a transmis părintele Dan Necula, inspector de specialitate.
Proiectul a constat într-o serie de activități, în afara catehezei săptămânale tematice, desfășurată cu grupul de cateheză din cadrul parohiei, cu scopul de a evidenția frumusețea satului românesc văzut de copii. Obiectivul general a vizat formarea religioasă și comunitară a copiilor și adolescenților din parohie în perioada Postului Nașterii Domnului.
În fiecare parohie, copiii au arătat receptivitate și implicare în acțiunile propuse de preotul catehet. Îmbucurător este și faptul că unii dintre preoții care au desfășurat acest proiect au cooptat profesori, teologi, învățători și voluntari, care le-au fost de un real folos în etapele și acțiunile catehetice respective.
Proiectul a fost derulat în 213 parohii și a avut 3.165 de beneficiari.



.jpg)
