În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Proiect catehetic pentru şcolarii şi preşcolarii din Calafat
Biserica „Adormirea Maicii Domnului“, Şcoala Gimnazială „Gheorghe Brăescu“ şi Şcoala Gimnazială „Constantin Gerotă“ din Calafat au încheiat de curând un parteneriat educaţional, intitulat sugestiv „Micul creştin“. Astfel, sub coordonarea preoţilor Mihai şi Ştefan Cotea, tată şi fiu, educatoarele Olimpia Mitroi, Iustinica Fudulu, Nicoliţa Tuţă, Anişoara Colcea, Florentina Brînzărilă, împreună cu învăţătorul Janina Bobocu, au iniţiat un program catehetic pentru formarea micuţilor şcolari şi preşcolari în spiritul tradiţiei noastre ortodoxe. „Scopul parteneriatului este de a forma copiii, de la cea mai fragedă vârstă, să devină buni cetăţeni capabili de a cunoaşte, aprecia şi valorifica valorile moral-creştine, deprinderea unor virtuţi creştine şi cultivarea comportamentului moral-religios. Grupurile-ţintă sunt copiii preşcolari, părinţii, familiile acestora etc. Iar resursele umane implicate: cadre didactice, părinţi, copii, bunici, slujitorii sfintei biserici etc. În discuţiile purtate între responsabilii proiectului s-a concluzionat că: «educaţia este cel mai frumos dar pe care-l poate dobândi omul» (Platon) şi că este foarte importantă naşterea unui copil, dar mai importantă este renaşterea copilului, formarea pentru viaţă. Formarea viitorilor buni cetăţeni este o mare responsabilitate. Este mare greşeală din partea celor care susţin că educaţia se face numai în instituţiile şcolare. Realitatea este că educaţia unui copil trebuie începută încă din pântecele mamei. Mama poate transmite copilului calităţi pozitive ori negative în raport de comportamentul dânsei. Astfel de idei sunt expuse în diverse împrejurări de slujitorii Bisericii noastre şi în mod special în cuvântările rostite cu prilejul Tainei Sfântului Botez, însoţite de îndemnul ca pruncii să nu fie lipsiţi în educaţie de sentimentul religios, ci să fie aduşi în sfânta Biserică spre a primi Sfânta Împărtăşanie, cât mai des cu putinţă“, a mărturisit preotul Ştefan Cotea, parohul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ din Calafat. Tot în acest sens, prof. Roxana Nicoleta Vancă a afirmat că „în educaţia copiilor, credinţa are puterea de a produce schimbări pozitive, pentru că sentimentul religios nu anulează şi nu slăbeşte raţiunea, ci o tonifică. Este trist că în vremea noastră educaţia copiilor se face mai mult în faţa televizoarelor, cu tableta în braţe pe fotoliu etc. Profesorul savant Simeon Mehedinţi, în cartea sa intitulată «Poţi să fii om deplin fără să fii creştin?», are drept motto cuvintele «un om ca şi un popor, atât preţuieşte, cât a înţeles din Evanghelie». Tot dânsul a spus «Cine închide ochii asupra anilor de educaţie din familie: şi-şi pune nădejdea în mâinile şcolii, acela din capul locului osândeşte copilul şi-i primejduieşte viitorul». În educaţia copiilor trebuie pusă multă dragoste şi căldură umană pe care şi ei mai târziu să o manifeste“.
În cadrul activităţilor realizate prin proiect, elevii au strâns ajutoare şi le-au dăruit copiilor de grădiniţă din satul Pisculeţ - Dolj, persoanelor defavorizate din Calafat şi bătrânilor de la azilul din municipiu. (Diac. Ioniţă Apostolache)