„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Proiect social la Biserica „Sfânta Treime“ din Cluj-Napoca
La Parohia „Sfânta Treime“ din Cluj-Napoca se desfăşoară de un an de zile un amplu proiect social, pus sub ocrotirea Sfântului Ioan cel Milostiv. Prin acest proiect social, parohia clujeană sprijină persoanele nevoiaşe din comunitate, oameni aflaţi în mari dificultăţi materiale. Proiectul presupune ca persoanele nevoiaşe să primească zilnic masa de prânz şi alte ajutoare necesare traiului.
Lansat în urmă cu un an, proiectul social al parohiei clujene a fost binecuvântat de Înaltpreasfinţitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, în ajunul sărbătorii Sfântului Ioan cel Milostiv, prăznuit în Biserica noastră pe 12 noiembrie. Ierarhul a oficiat slujba Vecerniei în biserica Parohiei „Sfânta Treime“, participând mulţimi de credincioşi şi un sobor de preoţi şi diaconi.
„Am organizat un eveniment cu acest prilej, iar de la ora 17:00 l-am avut în mijlocul nostru pe Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei. A fost un moment de comuniune între Întâistătătorul eparhiei noastre şi credincioşii parohiei şi în acelaşi timp o comuniune a credincioşilor parohiei, prin care li se oferă ocazia să participe la acest proiect de ajutorare a celor nevoiaşi“, ne-a spus parohul bisericii, Cristian Baciu.
Cazuri sociale din parohie
Proiectul social de la parohia clujeană are în vedere atât credincioşi din parohie, cât şi din alte parohii. Beneficiarii sunt selectaţi în urma unor anchete sociale, mulţi dintre aceştia solicitând ajutor de la parohie pentru a ieşi din situaţii materiale foarte dificile.
„Încercăm să îi ajutăm pe cei care au nevoie, pentru susţinerea materială, întrucât nu reuşesc întotdeauna să-şi asigure cele necesare pentru hrana zilnică. Am identificat cazurile sociale din cadrul parohiei noastre, precum şi unele situaţii care ne-au fost solicitate, le-am susţinut, chiar dacă nu au aparţinut de parohia noastră“, a declarat părintele Cristian Baciu. (Alexandra Andereş)