Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Propuneri pentru restructurarea seminariilor teologice
La reşedinţa patriarhală din Bucureşti, a avut loc recent întâlnirea anuală a directorilor seminariilor teologice liceale ortodoxe din toată ţara. S-au discutat problemele actuale ale instituţiilor şi s-au făcut propuneri pentru rezolvarea acestora. „Anul acesta a fost o întâlnire deosebită, prin aceea că s-au făcut propuneri concrete în ceea ce priveşte viitorul seminariilor, apărând pentru prima dată propuneri concrete, ca de exemplu fixarea anumitor seminarii pentru un profil şi o specializare vocaţională exclusivă şi transformarea celorlalte seminarii în licee teologice. S-a mai propus ca din acest an să se facă demersurile necesare pentru ca seminariile teologice şi liceele teologice să poată primi şi elevi din clasa a V-a, pentru ca şi aceştia să poată învăţa sub oblăduirea Bisericii. De asemenea, s-a propus şi diversificarea specializărilor în cadrul seminariilor teologice, pentru ca acestea să corespundă unei palete mai largi privind pregătirea elevilor şi cuprinderea a cât mai mulţi elevi în această ascultare bisericească. Toate aceste propuneri au fost puse într-un document care va fi înaintat Sfântului Sinod şi PF Părinte Patriarh Daniel“, a declarat pentru Radio Trinitas, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Nifon Mitropolitul“ din Bucureşti, pr. Aurel Mihai. Ca delegat al PF Părinte Patriah Daniel a participat PS Ciprian Câmpineanul, Episcop-Vicar patriarhal. Au mai fost prezenţi şi reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.



.jpg)
