În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Protocol interinstituţional
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a semnat marţi, 23 iunie, un protocol de colaborare cu prefectul judeţului Bacău, Liviu Miroșeanu, în baza căruia se vor organiza în viitor acțiuni educaționale și sociale necesare în atingerea unor obiective comune în beneficiul locuitorilor din județul Bacău.
Între acestea se numără: realizarea unor activități sau proiecte cu caracter social; realizarea de activități educaționale și prevenirea abandonului școlar; desfășurarea de acțiuni care să contribuie la menținerea/îmbunătățirea stării de sănătate a băcăuanilor; desfășurarea de activități de prevenire, evaluare, consiliere, recuperare a persoanelor dependente de alcool sau alte droguri; realizarea de ateliere de terapie ocupațională organizate între generații: vârstnici-copii; organizarea unor conferințe naționale și internaționale cu caracter cultural și/sau socio-educațional, spiritual și medical ș.a.m.d.
„Cu sprijinul autorităților județene, sperăm să finalizăm proiectele aflate în derulare și să deschidem calea spre noi acțiuni comune, spre binele credincioșilor noștri și al tuturor băcăuanilor”, a declarat Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioachim.
„Încheierea protocolului de astăzi nu este decât o constatare în scris a unei colaborări care se desfășoară foarte bine între Instituția Prefectului și Arhiepiscopia Romanului și Bacăului. Consider că un astfel de demers ar ușura colaborarea dintre instituțiile pe care le conducem și, în același timp, atât județul, cât și municipiul Bacău ar beneficia de un grad crescut de vizibilitate, ceea ce ar fi un pas mare către creșterea importanței pe care ne-o dorim ca Bacăul să o capete în regiune”, a declarat prefectul Liviu Miroșeanu.