După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
PS Episcop Siluan în Parohia Cenadul Unguresc
Preasfinţitul Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, a săvâşit duminică, 2 martie, Sfânta Liturghie la biserica Parohiei Cenadul Unguresc. În sobor au fost pr. paroh Aurel Becan, protopopul Seghedinului, pr. Aurel Bătrân, de la Parohia Bichişceaba, şi cei doi diaconi de la Catedrala episcopală din Gyula, potrivit Biroului de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. La finalul Sfintei Liturghii a fost oficiat Parastasul pentru o credincioasă a parohiei. Comunitatea ortodoxă din Cenadul Unguresc este formată din credincioşi români şi sârbi, care până spre sfârşitul secolului al XIX-lea
s-au rugat la aceeaşi biserică. În prezent, atât credincioşii români, cât şi cei sârbi şi-au ridicat propriul lăcaş de închinare, foarte aproape unul de celălalt, dar folosesc în comun un centru cultural pentru diferite activităţi. (I.B.)



.jpg)
