În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
PS Macarie a conferenţiat în Parohia Năsăud III
Biserica „Sf. Ioan Botezătorul“ din Parohia Năsăud III - Blocuri, păstorită de părintele Ovidiu Sermeşan, a găzduit o conferinţă duhovnicească susţinută de Preasfinţitul Macarie al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. Conferinţa a avut loc în cadrul serilor duhovniceşti organizate în Protopopiatul Năsăud în acest post al Crăciunului de către Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi „Sfinţii Martiri Năsăudeni“ .
Această seară duhovnicească, intitulată „Bucuria Crăciunului, a început cu slujba Vecerniei, săvârşită de PS Episcop Macarie, înconjurat de un sobor de preoţi, din care a făcut parte şi pr. protopop Ioan Dâmbu. Din sobor au mai făcut parte pr. Tudor Mudure, inspectorul eparhial pentru tineret din judeţul Bistriţa-Năsăud, şi alţi preoţi slujitori ai parohiilor Protopopiatului Năsăud.
Sfânta Spovedanie
Tema conferinţei susţinute de Preasfinţitul Macarie a fost „Sfânta Spovedanie, Taina iertării şi vindecării“. Ierarhul a subliniat faptul că „Mântuitorul Iisus Hristos se naşte în Betleemul Iudeii de dragul nostru şi spre folosul nostru. Însă de o mie de ori dacă S-ar naşte în Betleem, dacă nu Se naşte şi în inima noastră, totul este în zadar. Dar inima noastră trebuie mai întâi curăţită de patimi şi păcate, iar colindele străbune şi imnele străbune o aseamănă cu o peşteră uneori întunecată şi friguroasă, în care trebuie să intre Mântuitorul Iisus Hristos pentru a o lumina şi a o încălzi. În peşteră se află întotdeauna o iesle, care trebuie de asemenea primenită pentru ca Mântuitorul să-şi facă sălaş. Această curăţire se face prin Taina Sfintei Spovedanii, prin care Hristos ne curăţă de toate păcatele“.
La final, mai mulţi membri ai asociaţiei aminte au încântat participanţii cu un program de colinde străbune din Ţara Năsăudului. (Alexandra Andereş)